Ministrul Economiei, cu trenul spre litoral „Trenul reprezintă o opțiune foarte bună atunci când alegi ca destinație litoralul românesc“

Sursa foto: facebook/Radu Stefan OpreaMinistrul Economiei, Radu Ștefan Oprea, a transmis seara trecută printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook că a plecat cu trenul la Constanța. 

„Trenul reprezintă o opțiune foarte bună atunci când alegi ca destinație litoralul românesc.
Un tren interregio din Gara de Nord, București ajunge la Constanța în mai puțin de două ore și jumătate. Astăzi, pentru că se efectuează lucrări de întreținere la podul de la Cernavodă, durata drumului cu mașina este mai mare.
Trenul cu care călatoresc este curat, sigur și cu toate locurile ocupate.
Mâine voi fi la comandamentul litoral al ANPC-ului pentru a vedea litoralul românesc cu ochii celor care controlează, vor urma apoi întâlniri cu operatorii din turism. Îmi doresc să oferim condiții cât mai bune pentru ca litoralul românesc să fie destinația de vacanță aleasă de către turiștii români și străini.
P.S. [😀] viteza trenului este de 150km/h“ - a transmis ministrul Economiei printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. 

Citește și: 

Atenție șoferi! Traficul pe Autostrada București-Constanța, restricționat din cauza aglomerației din zona Fetești

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marcel Ciolacu se arată optimist despre intrarea totală în Schengen, după întâlnirea cu Olaf Scholz

06 Apr 2024 469

Problemele șantierului naval Damen Shipyards Mangalia, discutate la sediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)

20 Mar 2024 772

LIVE VIDEO+TEXT Constanța. Oil Terminal inaugurează un rezervor de 55000 mc. Ministrul Economiei, prezent la eveniment (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jan 2024 2153

OFICIAL OMD Municipiul Tulcea a obținut avizul legal de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

29 Dec 2023 696

Fostul administrator public al judeţului Constanţa, Mirela Matichescu, noul manager al OMD Mamaia Nord

21 Dec 2023 1578

UPDATE La Pavilionul Expozițional Constanța Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prezent la Târgul Internațional al Întreprinderilor Mici și Mijlocii - EDIȚIA 2023 (Galerie FOTO+VIDEO)

24 Nov 2023 1213

Guvernul RomânieiMarcel Ciolacu - În vizită în municipiul Craiova

23 Oct 2023 709

Armata israeliană susține că a ucis câțiva înalți oficiali ai grupării islamiste Hamas

10 Oct 2023 941

OMD Mamaia Nord, modificări ale actului constitutiv. Dosarul a fost depus la Judecătoria Constanța

04 Oct 2023 964

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prezent pe litoral. OMD Mamaia Nord este funcțională (DOCUMENT)

14 Aug 2023 1121

Întâlnire de lucru între miniștrii apărării și economiei. Problemele industriei de apărare din România, printre subiectele analizate

09 Nov 2022 895

Ministrul Economiei Romaero reprimit dreptul de a efectua servicii de mentenanţă pentru aeronavele civile (VIDEO)

01 Nov 2022 1118

Premierul Nicolae Ciucă „Guvernul a luat toate măsurile pentru a avea stocurile necesare pentru încălzire“

01 Sep 2022 938

Guvernul german a aprobat măsuri de economisire a energiei în această iarnă. Iluminatul public și gazele, limitate

24 Aug 2022 1104

Premierul Nicolae Ciucă Prognoza de creștere economică a Băncii Mondiale confirmă trendul pozitiv al economiei românești

18 Jul 2022 1150