Modificări în actele constitutive ale Asociației Mentalart Club Constanța

Foto: PexelsPe rolul Judecătoriei Constanța s-a aflat dosarul 33162/212/2023 ce are ca obiect „ acordare personalitate juridică modificare acte constit“.  Dosarul a fost înregistrat la data de 14 decembrie 2023 la Secţia civilă, fiind în stadiul de fond, iar ultima modificare a fost operată în data de 20 decembrie 2023.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, parte în dosar este Asociatia Mentalart Club în calitate de petent.

La termenul din 18 decembrie 2023 instanța a admis cererea.

„Admite cererea. Ia act de modificările intervenite în actele constitutive ale Asociaţiei Mentalart Club, conform Hotărârii Adunării Generale nr. 1 din data de 12.12.2023. Dispune înscrierea modificărilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, aflat la grefa Judecătoriei Constanţa. Cu apel în 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată astăzi, 18.12.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Încheiere finală (dezinvestire)  15068/2023  18.12.2023“ – se arată în minuta instanței.

Despre Asociatia Mentalart Club

Potrivit datelor furnizate de Registrul Național ONG, la data de 30 ianuarie 2024, asociația a obținut personalitate juridică la data de 12 mai 2023.

Asociația are sediul pe strada Alexandru Odobescu nr 10 Constanța, iar asociați sunt Anca Gabriela Adochiei, Maria Strugariu și Ioan Strugariu.
 
Scopul asociației îl reprezintă „realizarea activităților artistice și educative cu efect terapeutic și de dezvoltare a personalității și promovării terapiei prin artă ca o alternative viabilă la prihoterapia tradițională pentru obținerea bunăstării emoționale a indivizilor, familiilor, grupurilor și comunităților“.

Din consiliul director fac parte Anca Gabriela Adochiei – președinte și Maria Strugariu – vicepreședinte.

La termenul din 9 ianuarie 2024 magistrații de la Judecătoria Constanța au aprobat modificările prin încheierea 15068/2023 pronunțată de Judecătoria Constanța în ședința din Camera de Consiliu din data de 18 decembrie 2023 în dosar 33162/212/2023. Astfel, a fost modificat numele președintelui Consiliului director al asociației din Anca Gabriela Adochiei în Anca Gabriela Strugariu. Modificarea a fost efectuată conform Hotărârii Adunării Generale nr. 1 din 12 decembrie 2023.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și: 

ConstanțaO asociație din domeniul sportului și-a schimbat denumirea

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 668

Ședință CJC Rămâne sau nu, Consiliul Județean Constanța în Asociația de Dezvoltare Durabilă? (DOCUMENT)

21 Apr 2024 579

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 844

Asociație de proprietari din Năvodari, amendată de Garda de Mediu Constanța (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 673

Profi Rom Food SRL dă în judecată o asociație de proprietari. Dosarul, pe rolul Judecătoriei Constanța

11 Feb 2024 745

Primarul din Constanța, autorizat definitiv să desființeze instalațiile de gaze la un bloc din oraș!

02 Feb 2024 27906

Constanța O asociație din domeniul sportului și-a schimbat denumirea

01 Feb 2024 744

Știri Constanța Primarul Chițac, o nouă întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de proprietari. Ce s-a discutat

12 Dec 2023 1023

Autorizație de la Primăria Constanța pentru Euro Gaz Actual SRL din Năvodari. La ce va deservi

27 Nov 2023 704

Imobiliare Constanța Autorizație de construire pentru o asociație de proprietari. Este vizată instalația de gaze naturale

27 Nov 2023 953

LIVE TEXT Asociația Sine Qua Non sărbătorește Ziua Dobrogei prin lansarea unei cărți de istorie de peste 1.000 de pagini (FOTO+VIDEO)

14 Nov 2023 877

Remi Mincă, fostul director al AJOFM Constanța, chemat în instanță pentru situația financiară a Asociației de Calificare și Recalificare pentru Tineret

07 Nov 2023 1183

Zeci de mii de lei pentru dezvoltarea rugby-ului din Constanța! CJC, pastilă amară în instanță! Este vizată Asociaţia Judeţeană de Rugby Constanţa (DOCUMENTE)

29 Oct 2023 1136

Știri Constanța Termoficare Constanța, anunț important pentru asociațiile de proprietari/locatari

03 Oct 2023 1062

Termoficare Constanța, anunț pentru asociațiile de proprietari/locatari

03 Aug 2023 1086