Pregătirea marinarilor militari pentru Ziua Marinei Române continuă! (FOTO)


Pregătirea marinarilor militari pentru Ziua Marinei Române este în toi! 

Marinarii militari s-au ambarcat pe nave pentru a se pregăti pentru Ziua Marinei Române, eveniment care va avea loc marți, pe data de 15 august, la Constanța.

Navele au ieșit din portul militar joi, 10 august, pentru antrenamentul general al Exercițiului demonstrativ „Forțele Navale Române 2023”.

Programul complet de Ziua Marinei 2023

Centrul de greutate al manifestărilor organizate de Forțele Navale Române, pentru sărbătorirea Zilei Marinei Române, va fi marți, 15 august, la Constanța, unde marinarii militari vor prezenta, după o absență de patru ani, Exercițiul demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023”, pe scena maritimă din fața Comandamentului Flotei.

Festivitatea va începe, cu câteva minute înainte de ora 10.00, cu primirea persoanei oficiale, urmată ridicarea Pavilionului, geacului și a Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu tragerea a 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești. După alocuțiunile persoanelor oficiale și serviciul religios, vor fi lansate, în apa mării, ancore de flori în memoria eroilor marinari, care își dorm somnul de veci în adâncurile apelor, transmit reprezentanții Forțelor Navale. 

Zeul Neptun își va face apariția din largul mării printr-o poartă de apă, asigurată de remorcherele multifuncționale „Vânjosul”, „Vârtosul” și „Voinicul”, pentru a da startul demonstrațiilor, odată cu salutul de deschidere a exercițiului executat de elicoptere și ambarcațiuni rapide, care vor purta drapele României, Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene. Momentul va fi urmat de defilarea Navei-școală „Mircea”, Ambasadorul Onorific al României pe mările și oceanele lumii, având cadeții de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” pe vergi, pentru saluta publicul spectator, în timp ce un elicopter militar va lansa trei scafandri parașutiști.

Inserția unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviației inamice, căutarea și atacul asupra unui submarin inamic, respingerea unui desant maritim, combaterea migrației ilegale pe mare și manevrarea elicopterului Puma Naval pentru apuntarea la bordul unei fregate sunt secvențele Exercițiului demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023”, care va fi prezentat marți, 15 august, la Constanța. La finalul acestuia, navele și aeronavele miltare participante vor defila prin fața publicului de pe faleza din fața Comandamentului Flotei, după care garda de onoarea va încheia partea oficială a evenimentului, care va continua cu defilarea velierelor și ambarcațiunilor civile, precum și cu acrobații aeriene, concomitent cu un mini-spectacol oferit publicului de Muzica Militară a Forțelor Navale, a mai punctat sursa citată. 


Seara zilei de 15 august se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor și cu un spectacol de artificii și de drone, oferit de Primăria Municipiului Constanța. Formația muzicală a Forțelor Navale, condusă de colonel Cornel Ignat, va susține un mini-concert de piese din repertoriul marinăresc pe faleza Cazinoului din Constanța, în intervalul orar 20.00-20.30, după care marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Cazino – Faleză - Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu - Piața Ovidiu, unde Muzica Militară a Forțelor Navale își va continua reprezentația.

La ora 22.45, spectatorii prezenți în Piața Ovidiu sunt invitați de Primăria Municipiului Constanța să urmărească un spectacol de artificii și de drone, care marchează finalul celei de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române.

foto: Forțele Navale Române 


Citește și: 


Ziua Marinei 2023. Restricții de circulație la Constanța!


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment din istoria Marinei Militare a României 16 aprilie 1944, ziua în care s-a scufundat bricul „Mircea”

16 Apr 2024 389

Știri Constanța 20 de ani de la aderarea României la NATO, celebrați la Muzeul Național al Marinei Române (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 398

#Dobrogea145 Comandor (dr) Marius-Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2023 1397

151 de ani de la înființarea Școlii Flotilei Lansarea monografiei „Cadeții Marinei Române (1880-1960)“ de Marian Moșneagu

16 Nov 2023 956

Forțele Navale Române 10 noiembrie-Ziua Divizionului 50 Corvete (FOTO)

10 Nov 2023 850

Știri Constanța Muzeul Național al Marinei Române deschide a 27-a ediție a Conferinței Naționale "Dunărea și Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, Relații Politice și Diplomație” (FOTO+VIDEO)

13 Oct 2023 1457

Editorial Venim la mare să murim în valuri!

25 Aug 2023 1147

Zile libere 2023 Care este umătoarea minivacanță a bugetarilor

17 Aug 2023 1580

Editorial Marea și-a luat tributul

16 Aug 2023 2289

IPJ BrăilaAcțiunile au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale de orice natură

16 Aug 2023 637

Bunuri în valoare de peste 3 milioane de lei confiscate de polițiștii de frontieră în minivacanța de Sfânta Maria

16 Aug 2023 842

Știri Constanța Tânăr din Călărași prins cu droguri la Vama Veche

16 Aug 2023 1000

Primăria Constanța „Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, spectacolul multimedia cu drone fost reprogramat”

16 Aug 2023 1251

Zeci de permise reținute de polițiștii din Constanța în minivacanța de Ziua Marinei

16 Aug 2023 853

Mamaia El este tânărul care a scos-o pe tânăra de 16 ani din marea învolburată. Trei oameni au murit înecați

16 Aug 2023 18468