Primarul Vergil Chițac dă asigurări că finalizarea Sălii Polivalente este unul dintre obiectivele principale ale acestui an




 
  • Pentru că finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă din municipiul Cosntanța suscită mult interes și pentru că au existat numeroase reacții pe rețelele de socializare, primarul Vergil Chițac a răspuns printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

,,Am primit foarte multe mesaje din partea dumneavoastră legate de situația Sălii Polivalente, majoritatea întrebărilor vizând termenul de finalizare a lucrărilor.
În mai 2020 au fost demarate lucrările de către fosta administrație. În 2022 Sala trebuia să fie finalizată, însă finanțările au fost întrerupte, iar construcția, oprită.
Deși nerespectarea acestor promisiuni ne poate face să credem că acest obiectiv este doar un vis frumos, țin să vă asigur că nu am de gând să las lucrurile să stagneze, așa cum au făcut-o ceilalți până acum, și asta pentru că, așa cum am mai spus, Sala Polivalentă este unul dintre obiectivele mele principale ale acestui an. Nu am de gând să perpetuez șirul greșelilor și al indiferenței. Planul lucrărilor va fi reluat și regândit, astfel încât să nu mai intervină niciun obstacol în derularea proiectului”, transmite Chițac.

 
Edilul își reafirmă, cu această ocazie, implicarea proiect și monitorizarea atentă pe care o va avea, în procesul lucrărilor.

 
„Așa cum am reușit să readucem la viață și alte proiecte abandonate, tot așa îmi doresc să mă implic și în această situație, monitorizând atent atât lucrările, cât și finanțarea, pentru a ne putea bucura cât mai curând de spațiul pe care îl are de oferit.
Vom face toate demersurile necesare la Compania Națională de Investiții (CNI) pentru a demara un memorandum către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, astfel încât proiectul să fie finanțat anul acesta”, mai afirmă edilul.

Sala de sport propusă ocupă la sol cca. 9.820 mp, fiind desfășurată pe 3 niveluri cu un total de 18.150 mp.
De asemenea, noua sală va avea o capacitate de 5.000 de locuri, dintre care aproximativ 100 de locuri pentru persoanele cu dizabilități, 100 locuri pentru presă, 150 locuri VIP.

Obiectivul de investiții va beneficia de o sală de competiții care va fi omologată de forurile de specialitate pentru derularea de evenimente sportive de handbal, baschet sau volei de nivel național, dar și de nivel european și mondial. Totodată, proiectul noii Săli Polivalente include și spații dedicate sportivilor (sală de antrenament, sală de forță, sală de fitness, vestiare, cabinete medicale), spații dedicate presei (studiouri pentru transmisii radio-tv), spații dedicate publicului (cafenele, alimentație publică, grupuri sanitare), dar și spații administrative și de agrement.

Noua sală polivalentă va putea găzdui și evenimente culturale, conferințe, concerte sau festivaluri.

„Mesajele, sesizările și dorința voastră de a vedea Sala terminată cât mai repede sunt o motivație pentru mine, un impuls de a continua să mă implic la capacitate maximă și să arăt interes față de problemele cu care se confruntă orașul nostru,” a transmis Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.

Citește și
În ce stadiu se află lucrările de la Sala Polivalentă din Constanța. Imagini din dronă (FOTOREPORTAJ+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 424

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 502

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 746

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 995

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 454

Licitații publice Primăria caută o firmă care să reabiliteze energetic Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” din Constanța!

24 Apr 2024 332

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 365

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 493

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1036

Ședință CLM Constanța Valoarea investiției menite să crească siguranța în municipiul Constanța s-a majorat cu aproximativ trei milioane de euro (DOCUMENT)

22 Apr 2024 687

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 472

Ședință CL Constanța Aleșii locali vor aproba schimbul unor spații de locuit construite de ANL, dar și actualizarea listei de priorități în repartizarea locuințelor pentru tineri (DOCUMENT

21 Apr 2024 574

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 514

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 870

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 375