Senatul a respins propunerea legislativă privind alegerea primarilor în două tururi

 
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale a fost supusă la vot în camera Senatului miercuri, 16 octombrie.

Proiectul face parte din categoria legilor organice.

Se pare că voturile de la comisia pentru administraţie publică și de la comisia juridică au fost negative, potrivit site-ului senat.ro.

Proiectul de lege, inițiat de USR, care prevede revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a fost respins, miercuri, de senatori, cu 47 de voturi contra și 33 de voturi pentru.

„În condițiile în care alegerile pentru autoritățile administrației publice locale vor avea loc în luna iunie 2020, semnalăm incidența în cauză a principiului stabilității legii electorale menționat în cadrul “Codul bunelor practici în materie electorală” potrivit căruia elementele fundamentale ale dreptului electoral și, în special, sistemul electoral propriu-zis, componența comisiilor electorale și delimitarea circumscripțiilor electorale, nu ar trebui să poată fi amendate cu mai puțin de un an înainte de alegeri.

În cadrul documentului amintit se menționează faptul că stabilirea dreptului este un element important al credibilității procesului electoral, iar modificarea frecventă a normelor și caracterul lor complex pot dezorienta alegătorul, precizându-se că trebuie evitată nu atât modificarea în sine a sistemelor de scrutin, ci modificarea lor frecventă sau cu mai puțin de un an înainte de alegeri. În cadrul Deciziei nr. 334 din 26 iunie 2013, Curtea Constituțională enumeră excepțiile acceptabile de la “regula de un an”, arătând că “pot fi acceptate excepții de la regulă, de exemplu, dacă este necesar să fie remediate pe cale legislativă probleme neprevăzute, sau pentru a rectifica legislația electorală, acolo unde aceasta ar aduce atingere drepturilor recunoscute la nivel internațional”. Apreciem că prezenta propunere legislativă nu vizează una dintre aceste situații.”, se arată pe site-ul Senatului.

”Comisia pentru administrație publică și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări supun spre dezbatere și adoptare, Plenului Senatului, raportul comun de respingere și propunerea legislativă”.

Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, a susţinut în plen, potrivit agerpres.ro, că termenul scurt rămas până la alegerile locale ar crea o "bulversare" şi că, de fapt, "ca şi în alte situaţii, e vorba doar de un calcul politicianist, în care cei mai puţin potenţi la primul tur speră ca la turul II să colecteze voturile negative împotriva contracandidaţilor lor şi aşa să-şi motiveze reprezentativitatea sau necesitatea de a ocupa o funcţie politică".


Senatorul USR Florina Presadă le-a cerut senatorilor să voteze acest proiect pentru a da "un plus" de legitimitate primarilor aleşi.

Cseke Attila, liderul senatorilor UDMR, a spus că această temă a modificării legislaţiei electorale, în momentul actual, este un "subiect închis". "Nicio ordonanţă de urgenţă, niciun guvern nu poate interveni pe acest domeniu şi în mod normal Parlamentul poate adopta o asemenea lege, dar în mod evident este supusă unor condiţii de neconstituţionalitate".

Inițiatorii propunerii legislative: 

Alexandrescu Vlad-Tudor - senator USR; Coliban Allen - senator USR; Dinică Silvia-Monica - senator USR; Dircă George-Edward - senator USR; Fălcoi Nicu - senator USR; Ghica Cristian - senator USR; Goţiu Remus Mihai - senator USR; Lungu Dan - senator USR; Mihail Radu-Mihai - senator USR; Presadă Florina-Raluca - senator USR; Wiener Adrian - senator USR; Barna Ilie Dan - deputat USR; Benga Tudor - Vlad - deputat USR; Botez Mihai-Cătălin - deputat USR; Bulai Iulian - deputat USR; Chichirău Cosette-Paula - deputat USR; Cosma (Abu-Amra) Lavinia-Corina - deputat USR; Dan Nicuşor Daniel - deputat USR; Dehelean Silviu - deputat USR; Drulă Cătălin - deputat USR; Duruş Vlad-Emanuel - deputat USR; Ghinea Cristian - deputat USR; Ion Stelian-Cristian - deputat USR; Iurişniţi Cristina-Ionela - deputat USR; Lupescu Dumitru - deputat USR; Moşteanu Liviu-Ionuţ - deputat USR; Năsui Claudiu-Iulius-Gavril - deputat USR; Pop Rareş-Tudor - deputat USR; Prisnel Adrian-Claudiu - deputat USR; Prună Cristina-Mădălina - deputat USR; Rădulescu Dan-Răzvan - deputat USR; Rodeanu Bogdan-Ionel - deputat USR; Seidler Cristian-Gabriel - deputat USR; Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel - deputat USR; Ungureanu Emanuel-Dumitru - deputat USR; Vlad Sergiu Cosmin - deputat USR; Zainea Cornel - deputat USR

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la MAE despre votul prin corespondență la alegerile pentru Președintele României și cele parlamentare

11 Mar 2024 517

Senatul a adoptat tacit proiectul de lege de aprobare a OUG 90/2023 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023

27 Nov 2023 1023

Senatorii au votat! Fiecare român va beneficia de un cont bancar fără comisioane

27 Dec 2022 1463

Proiect, votat tacit Vârsta minimă de la care se va putea vota va fi redusă de la 18 la 16 ani

06 Sep 2022 1214

Un nou judecător la CCR va fi numit astăzi

03 May 2022 1329

Noul preşedinte al Senatului este liderul PNL, Florin Cîţu. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial

26 Nov 2021 1364

Legalizarea canabisului în scop medicinal în România ar putea intra la vot în Parlament

27 Jan 2021 1538

#alegeriparlamentare 2020 Peste 5.000 de deținuți și-au exercitat dreptul la vot

06 Dec 2020 1787

#alegeriparlamentare2020 Județul Constanța. Misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare

06 Dec 2020 1586

#alegeriparlamentare2020 Cum se votează la scrutinul de duminică?

05 Dec 2020 2068

Deputaţii au votat prelungirea mandatelor aleşilor locali până la 1 noiembrie 2020

15 Jun 2020 2404

Senat. Zeci de proiecte de lege, adoptate. Printre ele, instituirea Zilei Românităţii Balcanice

10 Feb 2020 1663

Sondaj de opinie Cum au răspuns românii la întrebarea privind legalizarea canabisului în scop medical

11 Nov 2019 2802

Sondaj de opinie Sunteţi de acord cu legalizarea în România a canabisului, în scopuri medicale?

04 Nov 2019 5500

Legea privind legalizarea canabisului în scop medical, adoptată tacit de Senat (document)

01 Nov 2019 3766