Vasile Bănescu intervine în „scandalul Gheboasă”. „Termenul „ghebos” indică univoc deformarea. Fizică, în primul rând“

foto: facebook.com Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat în cazul trapperului Gheboasă, amendat de Jandarmeria Cluj.

Într-o postare pe pagina de socializare, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a avut o reacție cu privire la cazul care a stârnit controverse în ultimele zile.

Vă prezentăm în continuare conținutul integral al postării lui Bănescu: 

Termenul „ghebos” indică univoc deformarea. Fizică, în primul rând.

Ca să ajungi la cea morală, caracterială trebuie să fii succesiv învins de vulgaritate, ipocrizie și ticăloșie (mascate sau nu), de amoralism poleit, chiar aurit, și, nu în ultimul rând de un nemăsurat orgoliu.

Spre exemplu, de orgoliul care te împinge să ieși în evidență prin atacarea tam-nisam, fără motiv contextual, a cuiva care tocmai a analizat corect și sugestiv relația reală dintre violența verbală și violența criminală.

Iar asta într-o societate aflată în degringoladă, în care selecția și promovarea valorilor reale, chiar și în instituții menite să secrete ordine morală, este tradițional și creativ sabotată.

Solidarizarea inclusiv cu adversarii de idei în fața violenței, vulgarității și degradării agresive a corpului social nu ar trebui să fie un lux pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru un creștin.

În absența înfrângerii orgoliului, predicile devin doar o mască din ce în ce mai uzată, iar mimarea moralei doar un reprobabil exercițiu de imagine.
Cu Dumnezeu nu putem trișa niciodată. Știm din Scripturi că Lui îi repugnă profund nu doar sluțirea chipului nostru lăuntric prin animalizare, ci mai ales prin luciferizare.



Citește și:

Trapperul Gheboasa, sancționat de jandarmi după un concert susținut la Cluj Napoca
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Patriarhia Română, precizări cu privire la conflictul iscat de demolarea Bisericii Izvorul Tămăduirii

10 Jun 2022 2215

Vasile Bănescu despre declarațiile ÎPS Teodosie „Recidivând, unii se compromit spectaculos și ireversibil“

21 Apr 2022 4274

Vasile Bănescu „Arhiepiscopul Teodosie are dreptul să se exprime liber pe orice temă, strict personal şi nu în numele BOR”

09 Feb 2022 1447

Patriarhia Română despre certificatul verde Accesul în biserică nu poate fi condiționat de un document

02 Dec 2021 1355

Vasile Bănescu, reacție după evenimentul organizat de Arhiepiscopia Tomisului „Problema (re)înfiinţării unei mitropolii a Tomisului este una definitiv închisă“

26 May 2021 1907

O adresă a Arhiepiscopiei Tomisului stârneşte vâlvă. Reacţia lui Vasile Bănescu de la Patriarhia Română

24 Mar 2017 3018

Purtătorul de cuvânt al BOR, despre IPS Teodosie „Sinodul nu poate suspenda pe niciun membru al său care este doar cercetat

03 Feb 2017 2331

Patriarhia explică de ce nu se opune construirii marii moschei. Despre proiect. În județul Constanța este cea mai veche moschee

02 Jan 2017 4482

Patriarhia Română despre IPS Teodosie „În absența unei sentințe judecătorești definitive nu pot exista sancțiuni”

17 Oct 2016 2629