„16 aprilie - Ziua Z”! Beach-barurile din Constanța și Mamaia se vor închide la ora 20.00?

  • Operatorii economici, asociațiile și organizațiile patronale din turism sunt invitate pe 16.04.2021, în sala ʺRemus Opreanuʺ la dezbaterea organizată pe marginea proiectului de Regulament privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale în municipiul Constanța
  • Potrivit proiectului, beach-barurile vor avea program de funționare până la ora 20.00, pentru că așa scrie în autorizația de funcționare emisă de Primăria Constanța
  • Membrii Asociațiilor din Turism/HORECA nu sunt de acord cu această decizie și vor face mai multe propuneri în acest sens
  • Aceștia propun program de funcționare până la ora 24.00 și vor face o propunere în acest sens la Primărie
  • Reprezentanții Primăriei Constanța au specificat că autorizațiile de funcționare, pentru cazul beach-barurilor, se dau în baza Hotărârii de Guvern (HG) 1267/2010 și a Ordinului Autorității Naţională pentru Turism 65/2013
 
Operatorii economici, asociațiile și organizațiile patronale din turism și ONG-urile sunt invitate  în data de 16.04.2021, ora 10:00, în sala ʺRemus Opreanuʺ la dezbaterea organizată de primăria Constanța, pe marginea Proiectului de hotărâre referitor la Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța, aflat în dezbatere publică.

Potrivit proiectului, beach-barurile vor avea program de funționare până la ora 20.00, pentru că așa scrie în autorizația de funcționare emisă de Primăria Constanța.

Membrii Asociațiilor din Turism/HORECA nu sunt de acord cu această decizie și vor face mai multe propuneri în acest sens.
Aceștia propun program de funcționare până la ora 24.00 și vor face o propunere în acest sens la Primărie.
Pe de altă parte, reprezentanții Primăriei Constanța au specificat că autorizațiile de funcționare, pentru cazul beach-barurilor, se dau în baza Hotărârii de Guvern (HG) 1267/2010 și a Ordinului Autorității Naţională pentru Turism 65/2013.
Întregul regulament așa cum este el propus, poate fi consultat în secțiunea “documente”.
Revenind la dezbaterea din 16 aprilie a.c, în contextul actual generat de situația epidemiologică determinată de răspândirea virusului SARS COV-2 și având în vedere măsurile generale care se impun pentru asigurarea prevenirii răspândirii bolii, primăria Constanța transmite că se va admite prezența a maxim 2 reprezentanți pentru fiecare tip (domeniu) de activitate, în ordinea confirmărilor de participare primite la adresa de e-mail: agenti.economici@primaria-constanta.ro, până la data de 15.04.2021, ora 14:00.

Odată cu confirmarea participării, persoanele interesate sunt atenționeate să precizeze dacă intenționează să ia cuvântul la dezbaterea publică, pentru a putea fi înscriși pe listă, conform Legii 52/2003.
În situația în care numărul persoanelor/entităților înscrise va depăși numărul admis în sală, în vederea respectării normelor de protecție în actuala situație epidemiologică, celorlalți participanți înscriși li se va oferi posibilitatea de a participa online la dezbaterea publică, prin aplicația CISCO WEBEX MEETINGS. Participanții înscriși vor primi invitația de participare la videoconferință pe adresele de e-mail comunicate
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Municipiul Constanța nu a solicitat bani. Ce localități din județ primesc fonduri de la MDLPA pentru finalizarea Regulamentelor Locale de Urbanism?

12 May 2021 737

Reabilitarea MINAC în aer! Petre Enciu (CJC) - „Avem de-a face cu firmă neserioasă, care proiectează probleme, în loc de proiecte tehnice”

11 May 2021 1337

Se caută proiectanți. Municipiul Constanța ar putea avea un sistem de irigat pentru spațiile verzi

10 May 2021 671

Un singur candidat la concursul pentru funcția de director al Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” din Constanța

08 May 2021 937

Se organizează concurs pentru funcția de manager. Pleacă dr. Tofolean de la conducerea Spitalului Clinic Județean Constanța?

08 May 2021 3889

Licitație anulată de Consiliul Județean Constanța. Nicio ofertă pentru videoproiectorul necesar Muzeului Național de Istorie și Arheologie

07 May 2021 482

Dotarea centrelor sociale din cadrul DGASPC Constanța, un proiect al CJC admis la finanțare pe fonduri europene

07 May 2021 578

Consiliul Județean Constanța actualizează cărțile funciare pentru DJ 226B în vederea reabilitării tronsonului DN 2A- Pantelimon-Grădina-Cogealac

05 May 2021 617

A fost obținut acordul de mediu pentru proiectul de restaurare a Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța

28 Apr 2021 1347

7000 de constănțeni, beneficiari ai programului RESPECT nu primesc tichetele pentru că înregistrează datorii la taxe și impozite pe anul 2021

27 Apr 2021 1438

Solicitarea lui Gheorghe Ungureanu tratată cu dispreț, postmortem. Se interzice amplasarea de mijloace de publicitate pe clădirea Casei de Cultură din Constanța

27 Apr 2021 1344

Regizorul Erwin Șimșensohn, față în față cu evaluatorii managementului Teatrului de Stat Constanța. Ce notă a primit?

26 Apr 2021 969

Proiect al Consiliului Județean Constanța admis la finanțare. Ce sumă va ajunge la Spitalul Județean pentru echipamente

26 Apr 2021 924

Prefectura a notificat Primăria și Consiliul Local Constanța în legătură cu terenurile acordate anul trecut pentru 12 cetățeni de onoare ai municipiului!

24 Apr 2021 2405

Consiliul Local Municipal Constanța preia, de la Ministerul Transporturilor, un tronson de drum din DN2A

23 Apr 2021 1336