Administraţia Mazăre intenționează să preia, CONDIŢIONAT, acţiunile statului de la CET

Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa se reuneşte luni, 30 martie, de la ora 12.00, în şedinţă ordinară, pe ordinea de zi a evenimentului fiind incluse, până la acest moment, 33 de proiecte de hotărâre, iniţiate - cum altfel?! - de viceprimarii Gabi Stan şi Decebal Făgădău.

Printre acestea se regăsesc proiectul privind rectificarea bugetului municipiului Constanţa pe anul 2015, aprobarea dizolvării voluntare şi a lichidării societăţii RADET Constanţa SA, precum şi proiectul privind darea în administrare a unor suprafeţe de teren aflate în domeniul privat al municipiului Constanţa către Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral.

CLM va supune votului, în cadrul acestei şedinţei, un proiect privind implementarea Memorandumului Guvernului României din data de 27.03.2013 şi a creării SACET (Serviciul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică) integrat în municipiul Constanţa, prin emiterea acordului pentru preluarea condiţionată de către municipiul Constanţa a acţiunilor statului român la Electrocentrale Constanţa SA”. În această ordine de idei, consilierii locali vor dezbate şi un proiect privind „implementarea Memorandului Guvernului României din 27 martie 2013 şi a creării SACET integrat în municipiul Constanţa prin actualizarea inventarului domeniului public al municipiului Constanţa cu privire la reţelele de termoficare, cu instalaţiile, terenurile şi construcţiile aferente, conform paragrafului III, pct. 4 al anexei la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în vederea transmiterii acestora în administrarea Regiei Autonome de Distribuire a Energiei Termice Constanţa”. Nu în ultimul rând, un alt proiect de hotărâre face referire la implementarea Memorandului Guvernului şi crearea acestui SACET, prin aprobarea reorganizării RADET Constanţa.

Amintim că în Monitorul Oficial al României din 29 decembrie 2014 apare menţionată „înregistrarea societăţii comerciale provenită din divizarea parţială a SC Electrocentrale Bucureşti SA, denumire Electrocentrale Constanţa SA”, având un capital social integral de stat de 32.000.000 de lei şi având ca domeniu de activitate producţia de energie electrică.  Fondator şi unic acţionar este statul Român, prin Ministerul Economiei. Administratori au fost desemnaţi Gheorghe Enache, directorul CET Palas SA, Alexandru Prepeliţă - preşedinte CA în cadrul ELCEN Bucureşti şi consilier juridic în cadul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, Iuliana Ana Dinu - director economic şi comercial în cadrul Electrocentrale Grup SA, Gabriel Ignat, directorul ELCEN Bucureşti şi membru în CA şi Eduard Olteanu, director şi membru în CA ELCEN Bucureşti. Auditor a fost aleasă societatea Deloitte Audit SRL reprezentată prin Petr Pruner.
 
Proiectul de divizare a Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică din România (40%) şi din Bucureşti (90%) şi unul dintre principalii furnizori de energie electrică de pe piaţa naţională a devenit astfel realitate. Societatea s-a divizat, iar din ELCEN s-au divizat unele părţi din patrimoniu şi s-au pus bazele a două noi societăţi: Electrocentrale Constanţa SA, cunoscută ca CET Palas, respectiv Electrocentrale Titan SA. Electrocentrale Constanţa SA continuă să deţină Centrala Termoelectrică Palas şi reţelele de transport al energiei termice ce deservesc Constanţa, precum şi alte bunuri/active din patrimoniul ELCEN.
 
Ceea ce urmează să se întâmple ulterior divizării ELCEN este transformarea celor două regii - RADET Bucureşti şi RADET Constanţa - în societăţi comerciale, transferul acţiunilor Electrocentrale Bucureşti şi Electrocentrale Constanţa din proprietatea privată a statului român către Primăria Municipiului Bucureşti, respectiv Primăria Municipiului Constanţa, iar ca ultim pas, fuziunea dintre cele două societăţi şi societăţile rezultate din reorganizarea celor două regii, teoretic, în scopul creşterii calităţii serviciului public la un tarif suportabil pentru populaţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 945

Electrocentrale Constanța SA, acțiune în revendicare contra Consiliului Local. Tribunalul așteaptă, luni, expertiza

05 Jan 2024 788

Pentru ce vor fi folosiți banii Cu cine a bătut palma Primăria Constanța pentru împrumutul de peste 51 de milioane de euro?

30 Aug 2023 3132

Știri din Constanța Investitorul Black Waters SA și proprietarul terenului de lângă Poarta Mare a Cetăţii Tomis au formulat plângeri la DNA! (DOCUMENTE)

30 Jul 2023 3216

Știri Constanța azi Electrocentrale Constanța SA, la judecată cu Consiliul Local, pentru nouă hectare de teren! Procesul, amânat

27 Jul 2023 1212

Stiri Constanța. Consiliul Local, obligat de instanță să ia o decizie în privința investiției de lângă Poarta Mare a Cetăţii Tomis a celor de la Black Waters SA (DOCUMENT)

25 Jul 2023 5112

CLM aprobă organigrama Termocentrale Constanța SRL care va prelua activele funcționale ale CET Palas va avea peste 250 de angajați (DOCUMENT)

28 Jun 2023 2627

UPDATE Consiliul Local Constanța a aprobat solicitarea către Guvern de preluare a activului funcțional CET Palas

31 May 2023 1723

Consiliul local al municipiului Constanţa a aprobat proiectul și costurile aferente noului CET (DOCUMENTE)

16 Dec 2022 1883

Consiliul Local Municipal a votat! La propunerea ZIUA de Constanța, două străzi din oraș vor purta numele academicienilor dobrogeni, Petre T. Frangopol și Marian-Traian Gomoiu (DOCUMENTE)

07 Nov 2022 2641

„Tu decizi pentru Constanța!” Poți participa la realizarea proiectelor care vor transforma orașul. Detalii

25 Aug 2022 1110

Echipa PNL Agigea și Lazu Mihai Oancea - „Construim și dezvoltăm împreună o echipă formată din oameni minunați și responsabili”

06 Aug 2022 3037

Constănțeanul supărat. Regulamentul trotinetelor electrice. Consultări publice, de sanchi. Părerile cetățenilor nu sunt luate în considerare!

09 Sep 2021 4517

Ce chirie va plăti Primăria Constanța pentru sediile Centrului de Informare Cetățeni și Serviciului Evidență Persoane din City Park Mall?

24 May 2021 2357

21 mai - Ziua municipiului Constanța. Inițiator, Nicușor Constantinescu. Prima manifestare-participare record. Programul manifestărilor din acest an!

21 May 2021 3297