Ce decizii au luat consilierii locali cu privire la taxele și impozitele constănțenilor pentru 2021

  • Potrivit codului administrativ, toate taxele și impozitele pentru anul 2021 au fost indexate cu indicele de inflație pe 2019, respective cu 3,8%

  • Au fost introduse și noi taxe sau supraimpozite, la inițiativa primarului Vergil Chițac

  • Taxa de ocupare a domeniului public de către trotinete electrice este de un 1 leu/mp/zi

  • De anul viitor, impozitele pe spațiile neînchiriate se majorează cu 50%, din anul 2021

  • Se au în vedere spațiile comerciale neutilizate și pentru terenurile cu construcții sau fără construcții edificate, dar construibile situate în zona sau la frontul arterelor din: zona peninsulară, bulevardele Tomis, Aurel Vlaicu, Mamaia, 1 Decembrie 1918, Alexandru Lăpușneanu, Ferdinand și străzilor  - Traian, Ștefan cel Mare și IG Duca

  • Aleșii locali constănțeni au mai aprobat în unanimitate și supraimpozitarea unor clădiri de patrimoniu lăsate în paragină. Printre ele se află și celebra Casă cu Lei, Palatul Regal din Mamaia, Hanul Balcan sau Hotelul Intim din Constanța

  • Chițac a anunțat că anul viitor se va constitui un grup de lucru care, va identifica resursele financiare pentru care proprietarii de clădiri istorice degradate să le primească, pentru reabilitarea lor

Ieri a avut loc ultima ședință a  Consiliului Local Municipal din acest an.
O ședință importantă, în cadrul căreia s-au aprobat impozitele și taxele locale pentru anul 2021.

Potrivit codului administrativ, toate taxele și impozitele au fost indexate cu indicele de inflație pe 2019, respective 3,8%.
În plus, au fost introduse noi taxe sau supraimpozite, la inițiativa primarului Vergil Chițac. Care a încercat și o explicație pe acest subiect: Am introdus o taxă de ocupare a domeniului public de către trotinete electrice cu 1 leu/mp/zi.
Pe B-dul Tomis, de la Miga la Lupoaică, sunt cel puțin zece spații comerciale care nu sunt închiriate de foarte mult timp. Pentru că proprietarii nu vor să coboare prețurile, vor să se îmbogățească peste noapte. Așa că vrem să îi obligăm să le aducă la prețul pieței. De aceea am decis să le supraimpozităm dacă nu le țin deschise mai mult de unsprezece luni pe an. În aparență, deși pare o măsură nepopulară, această măsură vine în sprijinul mediului de afaceri, deoarece dacă funcționează, acolo se vor desfășura activități economice, vor fi noi angajați etc.
Nivelul estimat al veniturilor suplimentare aduse de aceste noi taxe este de 1,5 milioane de lei, în contextul în care bugetul total de venituri este 242 de milioane de lei. Deci ele nu au un impact semnificativ asupra bugetului “, a precizat Chițac.

Liderul grupului consilierilor locali PSD, Costin Răsăuțeanu a solicitat printr-un amendament ca taxele și impozitele să rămână la fel ca și anul trecut iar proprietarii de spații comerciale goale să nu fie impozitați suplimentar, în această perioadă dificilă. Amendamentul nu a trecut iar proiectul de hotărâre a fost aprobat în forma inițială, astfel încât, de anul viitor, impozitele pentru spațiile comerciale neutilizate și pentru terenurile cu construcții sau fără construcții edificate, dar construibile situate în zona sau la frontul arterelor din: zona peninsulară, bulevardele Tomis, Aurel Vlaicu, Mamaia, 1 Decembrie 1918, Alexandru Lăpușneanu, Ferdinand și străzilor  - Traian, Ștefan cel Mare și IG Duca se majorează cu 50%.
Totodată, potrivit proiectului de buget, se majorează impozitele și pentru cei care dețin mai multe autoturisme, astfel: pentru primul autoturism, cotă adițională de 10.4%, cotă adițională pentru cei care dețin al doilea este de 20% iar pentru treilea autoturism, cota adițională este de 50%.

Aleșii locali constănțeni au mai aprobat în unanimitate și supraimpozitarea unor clădiri de patrimoniu lăsate în paragină. Printre ele se află și celebra Casă cu Lei, Palatul Regal din Mamaia, Hanul Balcan sau Hotelul Intim din Constanța.

Motivul impozitării a fost explicat chiar de primarul Chițac, care a dat exemplul, Casei cu lei proprietatea Vega Turism SA, pentru care s-a întocmit o fișă de evaluare a clădirii de către Poliția Locală încă din 21.05.2019 , după ce a rezultat un procent de degradare de 58,69%.
La fel s-a procedat și în cazul Palatului Reginei Maria din stațiunea Mamaia, al cărei proprietar este Light System SRL, Hanului Balcan de pe str. Ștefan cel Mare sau Hotelului Intim din Peninsulă.
După aprobarea acestor supraimpozitări, primarul Vergil Chițac a anunțat că anul viitor se va constitui un grup de lucru care, va identifica resursele financiare pentru care proprietarii de clădiri istorice degradate să le primească, pentru reabilitarea lor. Inclusiv de la municipalitate, urmând ca aceasta din urmă să recupereze sumele într-un interval de 10 ani.

Citește și:



UPDATE 9 Sedinţa CLM Constanţa. Unele impozite se majorează. Un proiect vizează campania de sterilizare a câinilor de rasă comună

Constănțeanul supărat. Consilierii locali PSD amenință că nu vor vota majorările de buget pentru 2021, propuse de primarul Chițac

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 451

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 846

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 518

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1363

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 794

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 705

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 733

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 471

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2091

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 852

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 709

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1505

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 812

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 799

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 913