Administratie locala

Fost secretar de stat în Guvernul Cioloş Regizorul Erwin Şimşensohn, în cărţi pentru preluarea Teatrului de Stat Constanţa (documente)

Managerul Teatrului de Stat Constanţa, Dana Dumitrescu, se află în preaviz, după ce preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, a dispus activarea articolului 27 din cadrul contractului de management.
 
Astfel, managerul va avea un preaviz de 60 de zile. Apoi, până la organizarea concursului pentru postul de director, va fi numit un interimar, pe care conducerea CJC îl caută prin ţară. Ţuţuianu a precizat că interimarul nu va fi în niciun caz din interiorul instituţiei.
 
Surse din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa ne-au indicat persoana pe care Ţuţuianu se gândeşte s-o aducă la Constanţa. Este vorba despre regizorul Erwin Şimşensohn, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii în perioada Guvernului condus de Dacian Cioloş. La doar 39 de ani, Şimşensohn face parte din noul val de regizori şi a primit o nominalizare la Gala UNITER pentru debut.
Erwin Şimşensohn a avut colaborări cu teatre din întreaga ţară şi a fost la un pas să vină în toamna anului trecut şi să monteze şi la Teatrul de Stat Constanţa. În prezent, spectacolele sale se joacă la Teatrul Evreiesc de Stat, dar şi Teatrul Naţional Bucureşti. CV-ul integral al regizorului îl puteţi consulta în secţiunea „Documente”.

Iată o prezentare succintă a carierei lui Erwin Şimşensohn!

Spectacole de teatru:
“Memoria apei” de Shelagh Stephenson, 2016
 “Aniversarea” de Jeroen van den Berg, Teatrul “Mihai Eminescu”, Botoşani, 2016
“Trilogia belgrădeană” de Biljana Srbljanovic, Teatrul Dramatic “Fani Tardini”, Galaţi, 2015
“Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, Teatrul “Maria Filotti”, Brăila, 2015
“Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, 2015
“În vizită la domnul Green” de Jeff Baron, Teatrul Evreiesc de Stat, 2014
“Yentl” de Isaac Bahevis Singer, Teatrul Evreiesc de Stat, 2013
“Născut vinovat” de Ari Roth, Teatrul Luni de la Green Hours, 2003
“Francesca a fost răpită” de Dario Fo,Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, 2002
“O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, 2016
“Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe, Teatrul Excelsior, Bucureşti, 2016
“Visul unei nopţi de iarnă” de Tudor Muşatescu, Teatrul “Ioan Slavici”, Arad, 2016
 
Examene de regie în facultate - fragmente de spectacol
“Jurnalul Annei Frank” - dramatizare
“Casa de pe graniţă” de Slawomir Mrozcek
“Raţa sălbatică” de Henrik Ibsen
“Medeea” de Euripide        
“Macbeth” de William Shakespeare
 
Teatru de liceu
Membru fondator trupa “Teen Act”, Piatra Neamţ
Ateliere de teatru şi regia a numeroase spectacole cu trupele “Teen-Act”, Piatra Neamţ, “Pot” Braşov, “Brainstorming” Bucureşti, “Holeelogans” Timişoara” etc.
Trainer şi membru în juriu la diverse festivaluri: “T4T” Timişoara,”ID Fest” Bacău, “Ideo Ideis” Alexandria
Facilitator “Training for trainers”, Festivalul “Ideo ideis” Alexandria, 2015
 
Televiziune
Regie serial “Un pas înainte”, sezonul 1 - MediaPro, Bucureşti
 
Roluri în film                
“The Whistleblower” regia Larysa Kondracki
“Ces Amours-La” , regia Claude Lelouche
“Method”, regia Duncan Roy
“Megatron”, regia Marian Crişan
“Amatorul” regia Marian Crişan
 
Studii
UNATC “I.L. Caragiale”, Bucureşti, Facultatea de Teatru, specializarea regie de teatru, clasa prof.univ. Cătălina Buzoianu, asistent univ. Felix Alexa, 2003
Workshop de antropologie teatrală cu Eugenio Barba, Holstebro, Danemarca
Preşedinte al Ligii Studenţilor din UNATC 2001-2003
 
Premii şi festivaluri
Gala Premiilor UNITER - Nominalizare la Premiul pentru Debut (Erwin Şimşensohn); Nominalizare şi Premiu Cea mai bună actriţă în rol principal (Alexandra Fasola pentru rolul titular din Yentl, regia Erwin Simsensohn), 2014
Festivalul “Toma Caragiu”, Ploieşti, “Yentl”, TES, 2014
Festivalul “Singer’s Warsaw”, Varşovia, Polonia, “Yentl”, TES, 2013
Festivalul Naţional de Teatru, “Yentl”, TES, 2013
Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, “Născut vinovat”, Teatrul Luni, 2003
Festivalul Internaţional Avram Goldfaden, Iaşi, “Tata are lagăr”, independent, 2003
Gala Tânărului Actor, UNITER, secţiunea Grup, “Născut vinovat”, Teatrul Luni, 2003
StudentFest, Timişoara, “Jurnalul Annei Frank”, 2001.

Secretar de stat la doar 36 de ani

Regizorul este originar din Piatra Neamţ. Anul trecut, Erwin Şimşensohn a candidat şi pentru concursul de proiecte de management organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale pentru Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”. Menţionăm că, în noiembrie 2017, la doar 36 de ani, Erwin Şimşensohn a preluat pentru un an de zile atribuţiile de secretar de stat în Ministerul Culturii. Acesta a absolvit Academia de Studii Economice iar ulterior a urmat cursurile unui master de regie de teatru la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.
 
Regizorul este membru al Comunităţii Evreilor din Bucureşti dar şi din Uniunea Teatrelor din România. Soţia sa, Eliza, este de profesie medic, iar împreună au două fetiţe. Potrivit ultimei declaraţii de avere, completată la momentul la care a părăsit Ministerul Culturii, regizorul nu deţine decât un autoturism (vezi secţiunea „Documente”).
 
Informaţia privind aducerea la Constanţa a regizorului bucureştean a fost confirmată şi de surse din Teatrul de Stat Constanţa. Astfel, nu este deloc imposibil ca Dumitrescu, în calitate de director artistic, să facă echipă din această primăvară cu managerul Erwin Şimşensohn.

Citeşte şi:
 
Managerul contestă măsura în instanţă Horia Ţuţuianu o demite pe Dana Dumitrescu de la conducerea CJC cu mâna „majordomului“ său (documente + galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Edi Vacariu

04 Feb, 2019 15:44

De ce nu ar veni director cineva care a facut ceva pentru cultura din acest oras? Cineva care de mai bine de 10 ani produce actori pentru teatru? Oare Dana Vitcu ar fi potrivita?...intreb si eu

maria

23 Jan, 2019 10:25

Puneti un economist ca director general, sa stie ce inseamna alocarea eficienta a banilor si legislatia in domeniu. Dl. Erwin ,sau altul, poate fi director artistic ,sa se ocupe de repertoriu ,de regie , de spectacol in sine. Au fost pusi toti neavenitii care n-au vazut in viata lor un deviz sau un buget.Nu cred ca la Conservator se inbvata despre licitatii si deconturi. Asa ca nu lasati banii pe mina unora care cred ca viata reala e ca pe scena si se intimpla cum vrea regizorul.

Articole asemanatoare

Interviu live TSC nu se predă! Actorii cer respect, salarii și sporuri ca în toate celelalte teatre. De la noul manager, transparență și implicare, iar de la autorități, un templu de cultură pentru Constanța! (video)

24 Jan 2019 1882

Constănţeanul supărat Un bărbat acuză un fost director din Primăria Constanţa că şi-a ridicat hotelul parţial pe proprietatea sa! (documente + galerie foto)

25 Sep 2017 8217