În cine loveşte Legea ANI Ce partid are cel mai mult de suferit la Constanţa din cauza incompatibilităţilor constatate de ANI

Până la această dată, Partidul Social Democrat este formaţiunea cu cei mai mulţi primari declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). PSD este, însă, urmat îndeaproape de PNL Constanţa. Este de reţinut că în vizorul ANI se află primari şi viceprimari ai celor două partide. În cazul PSD vorbim şi de patru foşti şefi de autoritate locală şi un consilier local.
Momentan, 21 membri PSD şi zece PNL au fost declaraţi incompatibili.
Nici PDL nu putem spune că stă bine la acest capitol. Mai precis, din cei şase primari PDL, doi sunt în vizorul ANI, în acest caz, fiind vorba de primarul suspendat de la Poarta Albă, Vasile Delicoti şi primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel.
Şi UNPR Constanţa are de suferit, în atenţia ANI, aflându-se consilierul local Pîrvu Pîrvu de la Tuzla.
Dacă ne raportăm strict la actualii primari, PSD-ul are declaraţi incompatibili un număr de 14 primari dintr-un total de 38 de şefi de autoritate locală, PNL-ul - 9 din 22 de primari, iar PDL-ul - doi din cei şase gospodari-şefi existenţi la nivelul judeţului. În cazul PSD, Legea ANI loveşte chiar şi într-unul dintre şefii partidului, este vorba de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
 
PSD-ul şi incompatibilii
 
În cazul PSD, pe lângă cei 14 primari în funcţie, au mai fost declaraţi incompatibili preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa şi prim-vicepreşedintele PSD, Nicuşor Constantinescu, un viceprimar (Ion Burcea de la Lipniţa), patru foşti şefi de autoritate locală şi consilierul local Mircea Dobre din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa. Actualii primari PSD în cazul cărora ANI a constatat starea de incompatibilitate, mulţi dintre ei membri PSD importanţi, sunt: Nicolae Matei, primarul oraşului Năvodari, aflat la al doilea mandat, Cristian Cîrjaliu, primarul comunei Agigea, aflat, de asemenea, la al doilea mandat, Ion Ovidiu Brăiloiu, primarul localităţii Eforie, aflat la cel de-al treilea mandat, Constantin Micu, primar al comunei Tuzla, în prezent aflat la al doilea mandat, Tudor Nădrag, primarul oraşului Hârşova, aflat, şi el, la al doilea mandat în fruntea administraţiei locale, Dumitru Chiru, primarul comunei Lumina (al doilea mandat), Constantin Radu, primarul comunei Amzacea (al patrulea mandat), Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna (al patrulea mandat), Ion Nicolin, edilul şef al oraşului Negru Vodă (al şaselea mandat), Gheorghe Stelian, primarul comunei Topraisar (al cincilea mandat). În aceeaşi situaţie se mai află, Gheorghe Manta, gospodarul şef al localităţii Chirnogeni (al treilea mandat), Cristian Telehoi, primarul din Cobadin, Marian Dan, şeful administraţiei publice locale din comuna Deleni, Mihalache Neamţu, primarul comunei Rasova.
În cazul foştilor primari social-democraţi este vorba despre: Niculae Stan, fostul gospodar şef din Pecineaga, Ioan Suciu, fostul primar al comunei Ciobanu, Gelu Iordache, fostul edil şef al oraşului Băneasa şi Valer Iosif Mureşan, fostul primar din Mihail Kogălniceanu.
 
PNL-ul are nouă primari în vizorul ANI
 
ANI a lovit destul de puternic şi în PNL Constanţa. Astfel că un viceprimar liberal (Ştefan Marius de la Independenţa) şi 9 din cei 22 de primari sunt, potrivit ANI, incompatibili. Cei nouă primari din sânul PNL aflaţi în vizorul Agenţiei sunt: Stan Viorel Adrian, primarul oraşului Techirghiol, Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian, Gheorghe Moldovan, primarul de la Albeşti, Traian Cristea, primarul localităţii Costineşti, Mugur Mitrana, primar la 23 August, Viorel Bălan, primarul comunei Nicolae Bălcescu, Nicolae Urdea, primarul comunei Limanu, Gheorghe Chiriac, primarul comunei Mereni şi Marian Gălbinaşu, primarul comunei Corbu.
 
Ce nereguli a constatat Agenţia Naţioanlă de Integritate

 
În cazul a 29 de aleşi locali, ANI a constatat că aceştia au deţinut atât funcţia de primar/viceprimar/preşedinte de Consiliu Judeţean, cât şi calitatea de reprezentant în Adunarea Generală a Acţionarilor RAJA. Amintim că situaţia privind incompatibilitatea aleşilor locali care au făcut parte din AGA RAJA este prezentă la nivelul întregii ţări, iar şefii de autoritate locală solicită de ceva timp viceprim-ministrului Liviu Dragnea modificarea Legii ANI şi îndreptarea acestei situaţii, în contextul în care ei au reprezentat comunitatea locală în AGA RAJA potrivit reglementărilor unei alte legi care le permite acest lucru.
Apoi, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul lui Neague Titu, primarul de Bărăganu. De asemenea, ANI a constatat că au încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor Viorel Bălan (Primar al Comunei Nicolae Bălcescu, Jud. Constanţa), Stan Viorel Adrian (Primar al Oraşului Techirghiol, Jud. Constanţa) şi Mihalache Neamţu (Primar al Comunei Rasova). În cazul uneperistului Pîrvu Pîrvu, potrivit ANI, în perioada 25 mai 2009 - 28 decembrie 2009, acesta a exercitat, simultan, calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Tuzla şi funcţia de muncitor necalificat în cadrul Compartimentului Pază - P.S.I. al Primăriei Comunei Tuzla. Iar în ceea ce-l priveşte pe social-democratul Mircea Dobre, ANI a reţinut următoarele: „Dobre Mircea s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de Consilier local în cadrul C.L. al Municipiului Constanţa, Judeţul Constanţa, a încheiat prin intermediul S.C. Dobre & Fiii S.R.L. (societate în cadrul căreia acesta deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat) diverse contracte de furnizare produse cu Primăria Municipiului Constanţa, în valoare totală de 4.355.258,2 lei”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consilierul local din Medgidia Samir Menan, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 427

Ciprian Ionuț Solomencu, primarul din Nufăru, județul Tulcea, renunță la procesul din Constanța cu Agenția Națională de Integritate (MINUTA)

12 Apr 2024 501

Tudor Hubati, adjunctul Zonei Libere Sulina, proces la Constanța cu inspectorii de integritate

27 Mar 2024 533

Agenția Națională de Integritate duce la Curtea Supremă dosarul privind averea unui fost polițist de frontieră din Constanța

23 Feb 2024 536

Decizie definitivă în procesul deschis de Agenția de Integritate Consiliului Local Pardina (MINUTA)

22 Feb 2024 709

Curtea de Apel Constanța amână procesul deschis de primarul din Nufăru Agenției de Integritate! Se cer mai multe acte în dosar

18 Feb 2024 536

Primarul comunei Nufăru, din Tulcea, citat mâine la Curtea de Apel Constanța

14 Feb 2024 716

Dr. Laurențiu Bădescu, fostul manager SAJ Constanța, pierde definitiv procesul deschis Agenției Naționale de Integritate! (MINUTA)

01 Feb 2024 1429

Curtea de Apel Constanța, verdict în așteptare pentru Gianina Ionela Topolov

29 Jan 2024 884

Fost polițist al Gărzii de Coastă, victorios în procesul deschis de Agenția de Integritate, pentru avere! Aproape 12.000 de lei, cheltuieli de judecată pentru omul legii (MINUTA)

28 Dec 2023 1071

Fostul viceprimar al comunei Agigea, vizat de ANI

18 Dec 2023 925

Averea unui fost polițist din Garda de Coastă, pe masa Curții de Apel! Când se dă verdictul

16 Dec 2023 1007

Secretarul comunei Albești, în proces cu Agenția Națională de Integritate, la Tribunalul Constanța

29 Nov 2023 887

ANI acuză - Valeriu Anton, primarul din Corbeanca, avere „nejustificată“ de 3 milioane de lei

20 Nov 2023 820

ANI Secretarul General al Comunei Albești, județul Constanța, în conflict de interese

09 Nov 2023 1015