Noile declaraţii de avere ale aleşilor din CJC Vicele Cristinel Dragomir a câştigat bani din premii şi jocuri de noroc (documente)

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2013.
Pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) au fost încărcate declaraţiile de avere şi de interese ale aleşilor judeţeni, pentru anul fiscal încheiat. Redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa va prezenta, pe rând, averea şi interesele declarate de aleşii judeţeni.

Aşa cum arată în declaraţia de avere, Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJC, deţine, împreună cu soţia sa, Rodica Dragomir, un teren intravilan în comuna Valu lui Traian, dobândit prin cumpărare, în 2008, în suprafaţă de 623 (unitatea de măsură nu este specificată, dar este vorba, cel mai probabil, de metri pătraţi).
La capitolul „Clădiri“, Dragomir a menţionat un apartament dobândit în 2006, prin cumpărare, alături de soţia sa, în suprafaţă de 136,76 (din nou, unitatea de măsură nu e precizată), precum şi o garsonieră cumpărată în anul 2011, tot împreună cu soţia sa.

Autoturism luat în leasing şi datorii

În ceea ce priveşte bunurile mobile, vicepreşedintele CJC deţine un Peugeut 307 fabricat în 2005, dobândit prin leasing. Spre deosebire de celălalt vicepreşedinte al CJC, Cristian Gheorghe Darie, Cristinel Dragomir nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumează 5.000 de euro.
Potrivit declaraţiei de avere depuse pe 26 iulie 2012, declaraţie accesibilă pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir a trecut, la rubrica „Active financiare. Conturi şi depozite bancare“, un cont deschis în 2005, la BCR Constanţa, în valoare de 4.000 de lei. Acestuia i se adaugă un cont de 1.500 de euro, deschis în 2006 la aceeaşi bancă, şi încă unul de 23.000 de lei, deschis în 2005. La BRD Constanţa, viceliderul CJC declară că deţine un cont în lei, deschis în 2008, cu suma de 24.000 de lei, altul din 2010 - 120 de lei, dar şi unul în euro, unde, din anul 2008, s-au strâns 4.000 de euro. Cristinel Dragomir are două conturi şi la Banca Transilvania: unul de 1.600 de dolari, deschis în 2011, altul de 125 de lei, deschis în 2010, precum şi un depozit bancar în care, din 2010, s-au acumulat 4.500 de euro. Tot din 2011 figurează şi un cont de 8.000 de lei, deschis la Raiffeisen Bank Constanţa. În total, Cristinel Dragomir avea puşi deoparte, până anul trecut, aproape 60.000 de lei, 10.000 de euro şi 1.600 de dolari.

Vicepreşedintele CJC îşi declară şi datoriile. Mai precis, în anul 2006, el a contractat un credit la BCR Constanţa, scadent în 2036, în valoare de 41.415 (monedă neprecizată).
În conformitate cu declaraţia de avere, Dragomir a realizat, în ultimul an fiscal încheiat, un venit de 49.804 lei, salariu de la Consiliul Judeţean, iar soţia sa, în calitate de avocat, a avut onorarii ce au ajuns la suma de 14.406 (din nou, moneda nu este precizată). Totodată, vicele Dragomir declară că a câştigat din dobânzi 437 de lei în anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere. Nu mai puţin interesant este faptul că soţii Cristinel şi Rodica Dragomir au avut norocul de partea lor în anul 2013. Astfel, cei doi declară venituri din premii şi din jocuri de noroc în valoare de 102 lei, respectiv 19 lei.

Interese de vicepreşedinte al CJC

Conform declaraţiei de interese, Cristinel Dragomir deţine 66% din părţile sociale la SC Cazare la Mare SRL, iar soţia sa, Rodica Dragomir, este acţionar (20%) la SC Atlantida Grama SRL Constanţa.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa este preşedinte al Rugby Club Judeţean Farul Constanţa şi, totodată, preşedintele Clubului Sportiv Backgammon Constanţa. Nu în ultimul rând, vicele CJC este secretarul executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Nicu Beca, auditor la Curtea de Conturi, avere și interese. Soția sa lucrează în CJC (DOCUMENTE)

27 Feb 2024 1018

Președintele a semnat dispoziția Un inspector superior și-a cerut transferul de la Consiliul Județean la Biroul Vamal Constanța Sud

24 Jan 2024 1535

Cine i-a luat locul fostului director CJC, Ermil Chelariu, suspendat din funcție și trimis în judecată de DNA Constanța pentru folosire de informații nedestinate publicității (DOCUMENT)

12 Jan 2024 2261

Declarații de avere Constanța Mona-Liza Vasilache, șef Serviciu Dezvoltare și Coordonare din Consiliul Județean, averea și interesele (DOCUMENTE)

23 Nov 2023 908

Declarații de avere. Venituri declarate eronat Monica - Cristina Caterinici, director în cadrul Consiliului Județean Constanța, interesele mai mari decât averea (DOCUMENTE)

20 Nov 2023 1639

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Violetei Pușcașu, șef serviciu în cadrul CJ Constanța (DOCUMENT

17 Nov 2023 1119

Declarații de avere Constanța Dănuț Răgălie, șef de serviciu la Consiliul Județean, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Nov 2023 1330

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Carmen Pedestru, șef birou în cadrul CJ Constanța. Deține acțiuni la BRD (DOCUMENTE)

16 Nov 2023 1108

Declarații de avere - Raluca Andreea Labeș, șef Serviciu Administrație Publică, Relații Internaționale, Arhivă și ONG-uri, din CJC (DOCUMENTE)

15 Nov 2023 956

Declarații de Avere Constanța Gabriela Istrate, șef serviciu în cadrul CJC, deține un apartament, o casă și două autoturisme (DOCUMENTE)

14 Nov 2023 1171

Declarații de avere Constanța Ciprian Lucian Căluț, șeful Serviciului Achiziții Publice din Consiliul Județean, averea și interesele (DOCUMENTE)

10 Nov 2023 973

Președintele CJC și-a desemnat reprezentantul în CA-ul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Albatros” Constanța (DOCUMENTE)

06 Oct 2023 958

Președintele CJC și-a numit reprezentatul în Consiliul de Administrație al Centrului Școlar „Delfinul". Cine este Cipriana Jitea? (DOCUMENT)

25 Aug 2023 1086

Florin Pîrvulescu, fost consilier județean în CJ Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

26 Jul 2023 1063

Averea și interesele consilierului județean PSD, Gheorghe Donțu (DOCUMENTE)

09 Jul 2023 1703