Raport de activitate Ce iniţiative, interpelări, amendamente şi solicitări a avut în cel de-al doilea an de mandat consilierul local PNL Costin Avătavului (documente)

În conformitate cu prevederile art. 51, alin. 4 din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, aleşii locali şi judeţeni au început să-şi publice rapoartele de activitate pe perioada iulie 2017 - iunie 2018. Astăzi, despre raportul de activitate al consilierului local municipal PNL Costin Valeriu Avătavului.
 
Acesta susţine că a participat la toate şedinţele Comisiei de vânzare a bunurilor imobile aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa la care a fost convocat, unde au fost negociate preţurile de vânzare a unor imobile, plecând de la valoarea stabilită de evaluatori autorizaţi.
 
Consilierul a mai făcut parte din Comisia de analiză a modului în care s-a respectat legislaţia privind amenajarea teritoriului şi urbanismul de către cultele religioase aflate pe raza municipiului Constanţa, unde, împreună cu ceilalţi colegi din comisie, a găsit soluţii pentru ca toate cele cinci parohii identificate cu probleme să intre în legalitate.
 

Iniţiative de proiecte de hotărâri, interpelări, amendamente, solicitări, puncte de vedere şi luări de cuvânt

 
Alesul local susţine că o parte dintre problemele pe care a încercat să le rezolve în anul 2017 au vizat: ecologizarea mai multor zone degradate din municipiul Constanţa şi transformarea lor în parcuri sau spaţii verzi; susţinerea sportului de performanţă şi a sportului de masă în Constanţa; suplimentarea numărului de poliţişti locali; construirea unei noi pasarele pietonale în zona Medeea; identificarea unei soluţii pentru scăderea preţului gigacaloriei împreună cu conducerea RADET, în cadrul Comisiei juridice; interzicerea mijloacelor de transport în comun care nu respectă drepturile şi siguranţa utilizatorilor serviciului sau modificarea procedurii de vânzare a bunurilor imobile aflate în gestiunea RAEDPP.
 
De asemenea, în calitate de consilier local, Costin Avătavului a fost desemnat membru în consiliile de administraţie a mai multor unităţi de învăţământ din municipiul Constanţa: Colegiul Comercial „Carol I“; Şcoala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hasdeu“; Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“, Grădiniţa cu Program Normal „Zubeyde Hanim“; Grădiniţa cu Program Normal 23; Şcoala Gimnazială nr. 11 „Dr. Constantin Angelescu“, unde a participat la şedinţele de lucru ale consiliilor de administraţie şi comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar.
 

Observaţiile depuse de consilierul Avătavului

 
În raportul de activitate depus, alesul local Costin Avătavului atrage atenţia că nu se respectă termenul legal de prezentare în faţa comisiilor de specialitate a fundamentărilor proiectelor de hotărâri de consiliu. „Este inadmisibil ca materiale care includ sute de pagini să fie trimise membrilor comisiei cu câteva minute înainte de începerea lucrărilor, situaţie care face imposibilă analiza acestor materiale. Aceste situaţii mă împiedică să îmi desfăşor activitatea în conformitate cu prevederile legale şi m-au determinat să îmi exprim dezacordul faţa de aceste practici. Şedinţele de comisie nu sunt programate corespunzător, ceea ce conduce la suprapuneri ale activităţilor comisiilor. Acest aspect se alătură celui prezentat anterior şi împiedică o analiză aprofundată a documentelor prezentate comisiei. În perioada analizată nu s-a respectat termenul legal de răspuns la cererile sau sesizările adresate primarului, înregistrate la secretariatul Primăriei Constanţa“, notează Avătavului în raportul de activitate.
 

Propunerile consilierului local liberal

 
În finalul raportului de activitate, consilierul local spune că, pentru o mai bună desfăşurare a activităţii în conformitate cu prevederile legale, se impune o planificare riguroasă a şedinţelor comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Municipal, astfel încât să se asigure condiţiile corespunzătoare pentru analiza documentelor de fundamentare a proiectelor de hotărâre, organizarea eficientă a circuitului documentelor şi atribuirea de responsabilităţi, astfel încât să se respecte termenul legal de răspuns pentru cererile sau petiţiile adresate Primăriei.
 
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza raportul de activitate complet al consilierului local PNL Costin Valeriu Avătavului. 

 
Citeşte şi:
 

Între viaţa politică şi medicina dentară Raportul de activitate al consilierului municipal Adriana Câmpeanu (document)

Citeşte şi: Raport de activitate Liderul de grup liberal Adriana Arghirescu, observaţii şi propuneri pentru funcţionarea Consiliului Local Municipal Constanţa (document)

Citeşte şi: Consilierul local Marioara Cojoc, raport de activitate. Om de încredere al administraţiei Făgădău, alesul PSD face parte din comisii-cheie ale CLM (document)

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Irina

12 Jul, 2018 17:23

Bravo! Cel mai bun!

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 801

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 528

Ședință CLM Aleșii locali, chemați să adopte un PUZ care va permite construcția de blocuri de până la 10 etaje în Tomis Nord, investiție cu care riveranii nu sunt de acord (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 2563

Proiectul în atenția consilierilor locali Iată cât vor plăti consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Constanța începând cu 1 aprilie (DOCUMENT)

25 Apr 2024 637

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 499

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 538

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 471

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 644

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 356

Aprobarea raportului activității CA-ului CT BUS SA pentru trimestrul II din 2023 se află în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Apr 2024 329

Ședință CLM Constanța CT BUS SA a înregistrat un profit de peste 6,5 milioane de lei în anul 2023 (DOCUMENT)

23 Apr 2024 644

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 487

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 431

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1060

Caietul de sarcini și Fișa de date, în atenția consilierilor locali Chioșcul alimentar, situat în corpul C3 al Liceului Tehnologic „Tomis" din Constanța, poate fi închiriat (DOCUMENT)

23 Apr 2024 336