Și-au crescut veniturile cu maximul permis de lege Indemnizații majorate cu 50% pentru președintele și vicepreședinții Consiliului Județean Constanța


 
  • În baza dispoziției nr. 126/31.03.2023, începând cu data de 01.04.2023, indemnizația lunară a lui Mihai Lupu - Președintele Consiliului Județean Constanța, în cuantum de 18.720 lei, s-a majorat cu 50%, respectiv în cuantum de 9.360 lei, pe perioada în care instituția implementează proiecte finantațe din fonduri europene nerambursabile
  • În baza dispoziției nr. 127/31.03.2023 și dispoziției nr. 128/31.03.2023, începând cu aceeași dată, indemnizația lunară a vicepreședinților Consiliului Județean Constanța, Stelian Gima și Petre Enciu, în cuantum de 16.640 lei, se majorează cu 50%, respectiv în cuantum de 8.320 lei, pe perioada în care instituția implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile
  • Majorările s-au operat în conformitate cu legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 152/2022 care prevede acordarea unei majorări salariale de până la 50% personalului din instituţiile şi autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi fonduri externe rambursabile, în implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat
 
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, în luna martie, legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 152/2022 care prevede acordarea unei majorări salariale de până la 50% personalului din instituţiile şi autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi fonduri externe rambursabile, în implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.
 
Potrivit actului normativ, personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi personalul implicat în implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.
 
Această majorare se aplică proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect, stabileşte OUG.
 
Prevederile nu sunt aplicabile demnitarilor, cu excepţia funcţiilor de preşedinte/vicepreşedinte al Consiliului judeţean şi primar/viceprimar.
 
În data de 31.03.2023, președintele CJ Constanța, Mihai Lupu a semnat următoarele dispoziții:
 
- Dispoziția 126/31.03.2023 privind stabilirea indemnizației lui Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța, începând cu data de 01.04.2023;
- Dispoziția 127/31.03.2023 privind stabilirea indemnizației lui Stelian Gima, Vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, începând cu data de 01.04.2023;
- Dispoziția 128/31.03.2023 privind stabilirea indemnizației lui Petre Enciu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, începând cu data de 01.04.2023.
 

Deoarece conținutul dispozițiilor nu figurau pe site-ul instituției administrației județene, am solicitat informații suplimentare în conformitate cu art. 2 lit. a din Legea nr. 544/2001.

În cotinuare redăm răspunsul primit de la Serviciul Resurse Umane, Salarizare din cadrul CJ Constanța.

 
În baza dispoziției nr. 126/31.03.2023, începând cu data de 01.04.2023, indemnizația lunară a lui Mihai Lupu - Președintele Consiliului Județean Constanța, în cuantum de 18.720 lei, s-a majorat cu 50%, respectiv în cuantum de 9.360 lei, pe perioada în care instituția implementează proiecte finantațe din fonduri europene nerambursabile.
 
În baza dispoziției nr. 127/31.03.2023 și dispoziției nr. 128/31.03.2023, începând cu aceeași dată, indemnizația lunară a vicepreședinților Consiliului Județean Constanța, Stelian Gima și Petre Enciu, în cuantum de 16.640 lei, se majorează cu 50%, respectiv în cuantum de 8.320 lei, pe perioada în care institutia implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, în conformitate cu art. I alin. (2) §i art. II din Ordonanța nr. 19 din 31 ianuarie 2023 pentru modificarea art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și pentru completarea art. 5 din Ordonanta de urgență a Guvemului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Național de redresare cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și art. 6 din Regulamentul — cadru din 15 martie 2023 privind criteriile pe bază prin care se stabilește procentul de majorare salarială pentru persoanele prevăzute la art. 16 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Menționăm că în răspunsul ServiciuluiResurse Umane, Salarizare din cadrul CJ Constanța nu se precizează dacă sumele avansate sunt brute sau nete.
 
Proiecte cu finanțări europene nerambursabile - în implementare potrivit site-ului  CJC
 
Cicloturism la Dunărea de Jos
Implementarea unui sistem de management al calității în administrația județeană - cod SMIS 154594/ SIPOCA 1182
Creșterea transparenței, eticii și integrității la nivelul județului Constanța MySMIS 152010
ESCAPELAND - "Development and promotion of Active Tourism in the Black Sea" / "Dezvoltarea si promovarea Turismului Activ la Marea Neagră", cod eMS BSB-1108
Modernizare infrastructură de transport regională pe traseul DJ 226 pe traseul Corbu-Sacele-Istria-Mihai Viteazu, cod SMIS 121195
Extindere Delfinariu, municipiul Constanta – proiect reziliat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și de Consiliul Județea Constanța
Modernizare infrastructura de transport regională pe traseul DJ 226 A Cetatea Histria - DN22 / Tariverde , cod SMIS 121196
"Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorificarea cultural-turistică a Cetății Carsium (Hârșova)", cod SMIS 116054
"Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic", cod SMIS 116049
"Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța", cod SMIS 116053
"Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ223, tronsonul Cernavodă - Rasova - Aliman - Ion Corvin", cod SMIS 110343
"Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Constanța", cod SMIS 48462
 
PRECIZĂRI:
          
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Consiliul Județean Constanța achiziționează sistem de management anti-mită

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 501

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 909

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 571

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1380

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 821

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 717

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 751

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 481

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2104

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 860

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 742

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1525

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 825

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 810

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 926