Sute de suținători, prezenți ieri la întâlnirea cu europarlamentarii PDL Vasile Blaga - „După București, Constanța ar trebui să fie a doua forță a României!“ (galerie foto)

Programul din teritoriu al echipelor Partidului Democrat Liberal a ajuns la Constanța. După întâlniri cu cetățenii din Rasova, Cernavodă, Medgidia, Mangalia și Năvodari, ieri, președintele PDL Constanța, alături de invitații săi, Vasile Blaga, Teodor Stolojan și Traian Ungureanu, și de primari din județ, au urcat pe scena Casei de Cultură din Constanța pentru a realiza un dialog cu sutele de susținători prezenți.
„Noi spunem că vrem să aducem Europa în fiecare casă și spunem acest lucru pentru că iubim România. Europa nu înseamnă doar nivelul de trai și bunăstarea baronilor din Constanța. Ei sunt singurii care au atins nivelul de trai european. Europa înseamnă dobândirea nivelului de trai al fiecărui european”, a declarat Gigi Chiru în deschiderea evenimentului.
Primul care a luat cuvântul a fost europarlamentarul Teodor Stolojan, care a vorbit despre temele majore din platforma politică a PDL. Prioritățile partidului se referă la problema locurilor de muncă de la nivel național și, în special, la nivelul județului Constanța. Acesta a mai vorbit despre lipsa unei strategii energetice, fapt ce duce la o lipsă de investitori, despre măsurile ce se pot lua în ceea ce privește agricultura, minoritățile, dar și despre alte probleme ale societății românești.
Un subiect de interes l-a reprezentat și Portul Constanța, Teodor Stolojan declarând referitor la planul Guvernului de a transfera 13% din acțiuni către Primăria Constanța că nu sunt urmărite prioritățile țării. „Nu se va lua nicio decizie cu privire la modificarea structurii de proprietate, care și așa a fost deteriorată pentru că Primăria a primit 20%, până nu clarificăm care este concepția României cu privire la dezvoltarea Portului Constanța, concepția generală cu privire la Master Planul pentru transporturi și până nu ne lămurim ce se întâmplă în Ucraina și care sunt noile obiective ale Alianței NATO vizavi de ce înseamnă România”, a fost promisiunea pe care euroaparlamentarul a făcut-o susținătorilor.
Potrivit acestuia, Portul Constanța nu are cum să se dezvolte dacă Dunărea nu devine o cale de acces a mărfurilor din Port spre vestul Europei, până la Marea Nordului. Dar pentru ca Dunărea să devină o astfel de cale navigabilă este nevoie de investiții. Teodor Stolojan a vorbit despre strategia elaborată de Uniunea Europeană în contextul căreia Dunărea și Portul Constanța au devenit priorități ale UE, fiind prevăzut chiar și un fond, „Facilitarea pentru conectarea Europei”, administrat de Comisia Europeană.
”Dar Guvernul trebuie să meargă acum și să prezinte Comisiei Europene proiectele, și prima întrebare a Comisiei va fi: „Cine răspune pentru Dunăre și Portul Constanța?”, și noi ne vom prezenta acolo cu domnul Mazăre. Iată în ce situațuie ne aflăm cu această gașcă ce se află la guvernarea locală și la guvernarea centrală din România”, a declarat europarlamentarul PDL.

„PSD a dat locuri de veci pentru locuri de muncă”

Traian Ungureanu a vorbit despre promisiunile făcute de PSD pentru a ajunge la putere și despre modalitatea prin care aceștia le-au respectat. „PSD-ul promis un milion de locuri de muncă și a dat. A dat locuri de veci pentru locurile de muncă. PSD a promis un milion de locuri de muncă și a dat. Și a dat 35 de taxe. Pentru tineri, șomaj, pentru toți ceilalți, taxe și impozite”, a declarat europarlamentarul.
Reprezentanții Partidului Democrat Liberal și-au dorit să arate prin această acțiune „ce înseamnă un partid serios, care a făcut și greșeli, și lucruri bune, dar care nu a mințit niciodată”, după cum a prezcizat chiar Traian Ungureanu. Acesta a adăugat că dacă alegerile din 25 mai le vor fi favorabile, lupta va continua la alegerile prezidențiale, acolo unde Cătălin Predoiu va fi candidatul PDL. 

„După București, Constanța ar trebui să fie a doua forță a României”

Vasile Blaga, președintele democrat-liberalilor, a susținut obiectivul colegilor săi, acela de a deveni cea mai puternică forță liberală de dreapta, declarând că PDL va face toate eforturile pentru a uni dreapta în jurul acestui partid. Acesta a vorbit despre potențialul turistic și economic pe care îl are Constanța și despre posibilitatea de dezvoltare a acestuia sub conducerea democrat-liberalilor. „În Constanța, este cazul ca PDL-ul să revină la putere, pentru a demonstra că în acest oraș, cu atâtea posibilități, se pot face lucruri cu adevărat, cum se fac în Brașov, în Arad, în Mureș și în alte orașe unde administrațiile sunt conduse de colegii noștri”, a declarat acesta.
„Nu cred că vă place cum arată astăzi Constanța. După București, Constanța ar trebui să fie a doua forță a României!”, a mai adăugat Vasile Blaga.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5133

Judecătoria Constanța i-a validat mandatul Liberalul Florin Gavrilă revine luna aceasta în Consiliul Local Municipal

03 Dec 2023 1048

A murit Anton Burcea, fost primar al comunei Adamclisi

23 Apr 2023 3381

Unul dintre cei mai vechi politicieni locali, Constantin Avătavului s-a stins, astăzi, din viață!

14 Feb 2023 2126

Modificări în firma fondată de un angajat al Consiliului Județean Constanța

29 Aug 2022 1809

Florin Vizan, numit la conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA

12 Aug 2022 5866

Un fost consilier județean PDL, promovat în cadrul Serviciului Control al Consiliului Județean Constanța

19 Jul 2022 2349

Noul director de la Drumuri Naționale Constanța, PSD-istul Florin Vizan, decizie importantă într-una dintre firmele deținute (DOCUMENTE)

17 Jun 2022 4452

Ce se construiește Document pentru Iancu Stavrositu, soțul fostei deputate Maria Stavrositu. Ridică un bloc de 8 etaje în Mamaia

19 May 2021 4272

Povestea (neoficială) din dosarul Irinei Manole, din OJFIR Tulcea, arestată pentru luare de mită

06 Apr 2021 6417

A murit Dănuț Moisoiu, unul dintre cei mai longevivi consilieri locali

29 Jan 2021 3453

Directorul AFIR, liberalul Dorin Opreanu în cărți pentru postul de administrator public al județului Constanța

10 Oct 2020 6091

Paloma Petrescu și Rodica Șerbănescu, propuse de PSD cetățeni de onoare ai județului Constanța!

11 Feb 2020 2757

Undă verde de la municipalitate Iancu Stavrositu va ridica un bloc de opt etaje lângă terenul de tenis Caraiman din Mamaia

14 Jan 2020 3236

Imobil de pe strada Călăraşi, transformat în hotel PUZ-ul iniţiat de Maria Stavrositu, fost deputat PDL, la mâna constănţenilor

23 Dec 2019 3809