Vineri se tranșează regulamentul privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța

 
  • Primăria Municipiului Constanța a lansat în consultare, proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța
  • Reprezentanții Camerei Taximetriștilor se vor întâlni, vineri, 12 februarie, cu reprezentanții administrației publice locale pentru a finaliza acest regulament
  • Mașini mai noi de 10 ani, cămăși albastre și pantaloni negri, comportament adecvat față de clienți, contracte cu spălătoriile din oraș sau pierderea licenței pentru maximum trei abateri sunt doar câteva dintre propunerile reprezentanților municipalității
  • Cu unele dintre acestre propuneri, taximetriștii nu sunt de acord iar la discuția de la sfârșitul săptămânii își vor spune punctul de vedere
 
Primăria Municipiului Constanța a lansat în consultare, proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța.
Reprezentanții Camerei Taximetriștilor se vor întâlni, vineri, 12 februarie, cu reprezentanții administrației publice locale pentru a finaliza acest regulament, care ulterior va fi supus aprobării Consiliului Local Municipal Constanța.

Mașini mai noi de 10 ani, cămăși albastre și pantaloni negri, comportament adecvat față de clienți, contracte cu spălătoriile din oraș sau pierderea licenței pentru maximum trei abateri sunt doar câteva dintre propunerile reprezentanților primăriei Constanța și care vizează activitatea de taximetrie.

Suspendarea autorizației taxi se va face prin dispoziție de primar. 

Totodată, taximetriștii care primesc până la două sancțiuni într-un an, vor avea licența suspendată timp de trei luni.
Regulamentul va cuprinde și o serie de sancțiuni. Acestea vor fi cuprinse între 300 și 700 de lei.
În cadrul întâlnirii de la sfârșitul acestei săptămâni, reprezentanții taximetriștilor își vor spune punctul de vedere, aceștia nefiind de acord în totalitate cu propunerile făcute de autorități.
La ședința de vineri va participa și viceprimarul Ionuț Rusu.

Citește și:

Discuții ale dispeceratelor care desfășoară activitatea de taximetrie în municipiul Constanța cu reprezentanții primăriei. Se modifică regulamentul 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cu cinci zile înainte de votul final, încă se lucrează la forma finală a Regulamentului parcărilor din Constanța

19 Apr 2021 517

Ședință de consiliu. Guvernul României, chiriașul Consiliului Județean Constanța?

19 Apr 2021 227

Primăria Constanța are o nouă organigramă. Se înființează compartimentul dedicat personalului navigant și diasporei iar viceprimarii vor avea consilieri personali

19 Apr 2021 528

Se cere revocarea. Prefectura Constanța a refuzat să semneze pentru legalitate o HCLM inițiată de Vergil Chițac și votată de Consiliul Local Municipal

19 Apr 2021 1074

Consiliul de Administrație al CT BUS va aproba încetarea mandatului de director al lui Bogdan Niță?!

17 Apr 2021 619

Pe un butoi cu pulbere! Direcția de Asistență Socială din Primăria Constanța are doi directori executivi - unul pe funcție și altul în concediu de odihnă!

17 Apr 2021 4210

Dezbatere publică pentru tarifele de călătorie practicate la abonamente, pentru serviciul de transport rutier din județul Constanța

16 Apr 2021 549

Primăria Constanța vrea să elaboreze un regulament pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi din municipiu

15 Apr 2021 415

Dezbaterea privind serviciul de taxi în Constanța va avea loc pe 15 aprilie. Transportatorii nu vor avea la dispoziție decât un minut în care să-și expună punctele de vedere!

14 Apr 2021 920

Reformă masivă în domeniul urbanismului. Construcțiile de pe litoralul Mării Negre vor avea un regim special

13 Apr 2021 1735

„16 aprilie - Ziua Z”! Beach-barurile din Constanța și Mamaia se vor închide la ora 20.00?

12 Apr 2021 1046

Ce notă a obţinut Adrian Bîlbă, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, la evaluarea anuală?

09 Apr 2021 1078

Ce calificativ a primit la evaluarea anuală managerul Muzeului de Artă Populară Constanța (document)

08 Apr 2021 585

Proiect Condiții mai ușoare pentru angajarea de arhitecți șef în administrațiile publice locale

06 Apr 2021 439

Se redeschide scandalul proiectelor imobiliare de la Lupoaică – Km 0 al municipiului Constanța

05 Apr 2021 1682