29 Jan, 2022 00:00
3024
„Pe 30 ianuarie 2022 se împlinesc 170 de ani de la nașterea lui Caragiale. E întotdeauna un scriitor încadrat între cei patru mari clasici. Merită toată atenția și merită să revenim asupra lui, cu atât mai mult cu cât este vorba de unul dintre acei scriitori pe care îi pomenim în numeroase împrejurări în spațiul public, dar nu neapărat cu numele, ci preluând cuvinte, fraze, sintagme din piesele lui de teatru în mod special, îl pomenim citându-l, dar citându-l într-o zonă care a făcut în mod evident savoarea atâtor și atâtor spectacole și reprezentări, îl cităm cu frazele aberative sau cu adresări malițioase: Coane Fănică, Două la primărie, trei la prefectură, Curat murdar, Trădare să fie dar să o știm și noi etc.
Avem un întreg bagaj care ne vine, în mod cert, din manualele școlare, acolo unde îl studiem pentru prima oară pe Caragiale, și ceea ce este interesant, este că aceste fraze flotante rămân în memoria noastră, nu pentru că le-am fi memorat ci, pentru că ele se impun într-un mod foarte interesant și care ar trebui puțin să ne tulbure. Să ne tulbure pentru că este o recunoaștere implicită a faptului că aparținem lumii pe care Caragiale a pus-o în pagină, o lume care nu e obligatoriu să fi fost chiar lumea lui Caragiale, dar care pare să fie, mă refer la pagina scrisă, perfect superpozabilă, integrabilă, luminoasă“.
„Discutând despre Caragiale contemporanul nostru, de fapt vizăm un lucru mult mai profund. Aici a fi contemporan nu mai înseamnă pur și simplu că opera nu și-a pierdut actualitatea literară, înseamnă, nu o integrare în timp, ci mai degrabă o integrare în tip. Ne recunoaștem în Caragiale, în lumea operei lui Caragiale, ne vedem în ea ca fiind asemănători, dacă nu chiar identici, cu alte cuvinte recunoaștem că acest dramaturg, acest prozator de excepție a reușit să ne prindă ceva din ceea ce se numește identitatea noastră profundă. (...) E ceea ce și-ar dori orice scriitor de oriunde, anume, să prindă în opera sa o perenitate, o formă de identitate indestructibilă“.
„Știi ce-ar trebui la noi? zice Nae.- Ce? – O tiranie ca în Rusia… Nu mai merge, mă-nțelegi, constituția, care aceea ce vezi că se petrece, nu poți pentru ca…“.
„Tentația este evidentă de a-i acorda lui Caragiale un rol de vizionar, de herald, de anunțător al unor vremuri de restriște, și,într-adevăr dacă în această poveste lucrurile sunt plasate într-un mod evident caricatural, în scrisoare din 1907 către Petru Misir, tonul este cu totul altul, pentru că este o încredințare intimă, nu mai este un text destinat marelui public și îl avem pa Caragiale serios și îngrijorat. (...) Oricine citește acest text l-ar putea socoti providențial, dar nu numai pentru perioada pe care noi o trăim, ci și pentru ceea ce avea să urmeze în imediatul epocii lui. Caragiale nun le gândea ca un Nostradamus, dar avea un sentiment de îngrijorare real. Ceea ce face ca afirmația lui Goga să i se potrivească: Caragiale era un seismograf realmente sensibil al epocii“.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: