Expoziția foto-documentară „Vocile Zidului. Dacii și Zidul lui Hadrian” găzduită de Institutul Cultural Român de la Londra

După succesul de care s-a bucurat în luna martie la Carlisle și la Manchester, expozitia foto-documentară „Voices from the Wall. Dacians and Romanians in Britain“ / „Vocile Zidului. Dacii și Zidul lui Hadrian” a ajuns la Londra, și poate fi vizitată până la data de 31 mai 2024.

Potrivit reprezentanților Muzeului Național de Istorie, expoziția este organizată de Institutul Cultural Roman de la Londra și are la bază conceptul istoricului și scriitoarei britanice Bronwen Riley, care este și curator.

Expoziția este însoțită de un program de conferințe și intervenții de natură istorică, care au în prim-plan contribuția soldaților auxiliari geto-daci care au ajutat la construcția și apărarea Zidului lui Hadrian. Prezentată în format 3D, expoziția ilustrează, metaforic, construcția și apărarea Zidului lui Hadrian de către daci în contextul numeroasei comunități de români care locuiesc și lucrează în Regatul Unit.

Vernisajul a avut loc în data de 22 mai, la sediul Institutului Cultural Român de la Londra, fiind însoțit de proiecția filmului documentar dedicat acestui proiect. Ȋn cadrul evenimentului au luat cuvântul: Bronwen Riley, Tony Wilmott – arheolog principal la Historic England, cel care a condus o serie de săpături la Zidul lui Hadrian, istoricul Cristina Păiușan – cercetătoare la Muzeul Național de Istorie a României și scriitoarea Ioana Morpurgo, care, alături de Tony Wilmott, a derulat un proiect de scriere creativă pentru comunitățile de români din nordul Angliei. Evenimentul a fost deschis de Aura Woodward, directorul ICR Londra.
Marea Britanie găzduiește în prezent peste un milion de români, iar expozițile de la Carlisle, Manchester şi Londra au menirea de a celebra istoria comună a celor două popoare.

Expoziția evocă, într-o modalitate convingătoare, contribuția strămoșilor noştri la construcția și apărarea Zidului lui Hadrian, emblematic monument britanic. „Este o poveste despre simetrie și conexiuni între oameni și țări. Prin intermediul recuperării istoriei milenare comune și prezentarea acesteia în contextul comunității românilor care trăiește acum în Marea Britanie dovedim că există o moștenire tangibilă, care întărește și mai mult legătura noastră istorică.”, a declarant Aura Woodward – director al ICR Londra.

„Institutul Cultural Român de la Londra s-a alăturat, încă de anul trecut, istoricului, autoarei și cercetătoarei Bronwen Riley care a dezvoltat și derulat un program de conștientizare a prezenței dacilor pe teritoriul Marii Britanii în rândul publicului larg și a numeroasei comunități de români din nordul Angliei din zonele Manchester, Liverpool și Carlisle. Acum aproape două mii de ani, pe vremea când Dacia și Britania făceau ambele parte din Imperiul Roman, „Cohors I Aelia Dacorum”, cohortă romană formată din geto-daci, a fost trimisă în Britania pentru a contribui la construcția și apărarea Zidului lui Hadrian, fortificație aflată în nordul Angliei.

Bronwen Riley este scriitoare și istoric britanic, veche prietenă a României. A locuit o vreme alături de localnicii din îndepărtatele sate ale Apusenilor, studiind tradiții şi obiceiuri locale. Este absolventă de studii clasice la Universitatea Oxford şi s-a specializat în arta post-bizantină din România la prestigiosul Institut Courtauld din Londra. A colaborat cu o serie de reviste şi ziare britanice și a fost, pentru mulți ani, editor al ghidurilor publicate de English Heritage. Este autoarea lucrării Journey to Britannia AD 130. From the Heart of Rome to Hadrian's Wall, unde vorbește pe larg despre contribuția cohortei dacice la construcția Zidului lui Hadrian.

Muzeul Național de Istorie, prin reprezentantul său la eveniment, dr. Cristina Păiușan, salută această inițiativă și face demersuri ca acest proiect expozițional să ajungă și în România, în această vară, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12, București“ - au mai precizat reprezentanții Muzeului Național de Istorie. 

Citește și: 

Exponatul lunii mai al MINAC- Edificiul cu mozaic din Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a vernisat la Hunedoara expoziția „Viciu și istorie la Küstenge. Pipe și lulele din expoziția de bază a muzeului constănțean”

12 Jun 2024 470

„DAR. Donații, achiziții, recuperări, descoperiri arheologice” - o nouă expoziție temporară, la Muzeul Național de Istorie a României

17 May 2024 464

Muzeul Național de Istorie a României Vernisajul expoziției „Revendicând pământul”

09 May 2024 514

Muzeul Național de Istorie a României „Haina îl face pe om. Șase secole de istorie vestimentară", catalog de expoziție

14 Apr 2024 723

La Muzeul Național de Istorie a României Expoziția „În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independență în colecția MNIR", își prelungește perioada de vizitare

13 Apr 2024 528

Muzeul Național de Istorie a României Deschiderea expoziției „Philip de László

23 Mar 2024 739

Expoziție dedicată pașaportului românesc, la Muzeul Național de Istorie a României

19 Mar 2024 611

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, partener al Muzeului de Istorie a Moldovei în cadrul expoziției „Lulele, imamele și tabachere. De la Kustenge la Iasbazar”

19 Mar 2024 660

Feminitatea și maternitatea, celebrate în luna martie la Muzeul Național de Istorie a României

10 Mar 2024 540

Deschiderea expoziţiei „Revendicand pământul", la Muzeul Naţional de Istorie a României

05 Mar 2024 670

MApN Expoziția „100 de ani. 100 de obiecte”

15 Dec 2023 751

Expoziție despre cartografierea Mării Negre la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

15 Dec 2023 879

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12865

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Noviodunum

27 Nov 2023 20288

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Argamum

27 Nov 2023 3788