Omagiu pentru Cella Serghi Autoarea de la malul mării care a trăit o dragoste neîmpărtășită din care s-a născut unul dintre cele mai apreciate romane

 

• Astăzi se împlinesc 29 de ani de când scriitoarea Cella Serghi s-a stins din viață. A trăit o dragoste neîmpărtășită, o pasiune arzătoare pentru mare și a scris sub îndrumarea lui Camil Petrescu.

Cella Serghi s-a născut la Constanța pe data de 4 noiembrie 1907. Anii copilăriei i-a petrecut în orașul de la malul mării, mutându-se mai apoi în București împreună cu familia sa. A absolvit Facultatea de Drept din capitală. Debutul literar l-a avut în ziarele „Gazeta“ și „Reporter“, iar în anul 1937 și-a publicat primul fragment din romanul autobiografic „Pânza de păianjen“ în „Revista fundațiilor“. Acesta a devenit unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste ale literaturii române, în care descoperim o lume interioară, pe care cei mai mulți dintre noi o recunoaștem, plină de drame, sentimente și emoții, transmise prin ochii Dianei Slavu, eroina romanului.

Autoarea a acceptat o căsătorie din conveniență. Datorită soțului său, l-a cunoscut pe autorul romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“. Cei doi erau prieteni buni, însă Cella Serghi s-a îndrăgostit iremediabil de Camil Petrescu. La acea vreme, renumitul scriitor era mult prea ocupat să-și dezvolte cariera încât nu a putut să-i ofere mai mult decât o amiciție Cellei.  

Totuși, întâlnirea cu Camil Petrescu i-a oferit tinerei la început de drum inspirația de care avea nevoie pentru a începe primele sale încercări literare, dar și stabilirea unor prietenii literare cu Mihail Sebastian, Eugen Lovinescu și Liviu Rebreanu. Cella a fost cea care i-a oferit idei prețioase lui Camil Petrescu îndrumându-l în descrierea ținutelor feminine pentru romanele sale, atât pentru „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“, cât și pentru „Patul lui Procust“, unde i-a sugerat să introducă în roman scrisorile Doamnei T.

Toată această dragoste neîmpărtășită și suferința din iubire au născut în mintea autoarei personaje și acțiuni demne de romane plasate în lumi ficționare, care altfel probabil nu ar fi avut cum să fie născocite. Această recunoștință i-a dedicat-o la publicarea primei sale cărți:

„Lui Camil Petrescu, pentru că m-a învăţat că scrisul înseamnă muncă, muncă grea, amară, disperată, pentru că m-a învăţat ce înseamnă conştiinciozitatea în scris, prin exemplul cărţilor sale. M-a învăţat să ocolesc ce-i facil, să caut întotdeauna calea cea mai grea. M-a îndemnat zi de zi să scriu cartea asta, să renunţ la tot ce era în afara ei, să fiu disciplinată şi răbdătoare, muncitoare. Îi datorez tot. Fiindcă fără ce m-a învăţat el, însuşirile mele s-ar fi risipit şi această carte n-ar fi existat“.

În postfaţa romanului „Pânza de păianjen“, Cella Serghi a mărturisit:

„M-am născut la Constanţa, într-o casă de pe strada Mării, şi prezenţa mării a avut o influenţă deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărţirea de mare, din cauza refugiului, a fost un şoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. Pânza de păianjen - în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărţiri. Chiar mai târziu, în faţa ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanţa cu prilejul săpăturilor şi mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluţe, figurine şi tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta şi le strângea. Tare aş fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră…

Marea e o prezenţă vie şi o prezenţă de vis. Mişcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci şi toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, dimineţile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul şi în centru statuia lui Ovidiu, iar la câţiva paşi, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de ulcele de lut ars, opaiţe, amfore, sticluţe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să încânte, să neliniştească, să tulbure, să şlefuiască sufletul unui copil“.

Cella Serghi s-a stins pe 19 septembrie 1992, rămânând în istoria literaturii române ca o tulburătoare și captivantă exponentă a romanului realist feminin, cu personaje memorabile, ale căror povești fascinează și astăzi cititorii de orice vârstă. În onoarea romancierei născute în oraşul Constanţa, Primăria municipiului împreună cu Comunitatea Elenă „Elpis” au avut iniţiativa montării unei plachete comemorative, pe casa de pe strada Mării.
 
Citește și:

#scrieDobrogea: Istoria culturală a Dobrogei trebuie eternizată. „A dispărut creatorul, dar îi va supraviețui creația“ (galerie foto)

#citeșteDobrogea: 111 ani de la nașterea prețioasei scriitoare dobrogene Cella Serghi, reper al multor generații. Interviu oferit acum 34 de ani postului TVR1 (video)

 
Cella Serghi, scriitoarea urmărită o viaţă întreagă de dorul Constanţei şi al mării