Omagiu pentru George Ulieru Medicul-prozator muscelean care a publicat în „Analele Dobrogei“

 

• George Ulieru a fost doctor de profesie, care a publicat în revista „Analele Dobrogei“, aducând în atenția publicului, printre altele, beneficiile punctelor turistice din zona de Sud-Est a României.
• Astăzi se împlinesc 77 de ani de la trecerea în lumea celor drepți a medicului prozator, George Ulieru. În perioada dintre cele două războaie mondiale a desfășurat o bogată activitate sanitară, culturală şi publicistică. 

Prozatorul George Ulieru s-a născut pe 8 septembrie 1884, într-o familie de viticultori, cu 17 copii, el fiind al doilea. A făcut cursurile Școlii primare de băieți și ale Gimnaziului „Dinicu Golescu“ din Câmpulung. A terminat Liceul Teoretic din Pitești și Facultatea de Medicină din București.

Și-a aprofundat studiile în domeniul medicinei, obținând titlul de „doctor în medicină și chirurgie“, în anul 1913, cu teza „Operațiunea lui Foester în crizele gastrice ale tabesului“.

După absolvirea facultății, dorindu-și să contribuie la ridicarea sanitară a satelor, deși avea ocazia să rămână la o clinică din capitală, a acceptat pe 10 iulie 1913 să devină medic de plasă la Turtucaia. Din cauza temperamentului și atitudinii sale critice față de autoritățile vremii, a fost transferat în numeroase localități din țară, cum ar fi: Constanţa, Alexandria şi Dragoslavele.

Ca medic de plasă a funcţionat 25 de ani în aceste localităţi, ultima fiind Dragoslavele, unde a rămas timp de 10 ani, între 1928 şi 1938. Chiar dacă a fost des transferat, în perioada dintre cele două războaie mondiale a desfășurat o bogată activitate sanitară, culturală şi publicistică. George Ulieru colaborează la numeroase periodice precum „Adevărul literar şi artistic“, „Revista Fundaţiilor Regale“, „Gazeta Alexandriei“, „Glasul ţării“, „Muguri“, „Muscelul nostru“ etc. La rândul său, conduce mai multe publicaţii apărute în diverse localităţi ale ţării aşa cum ar fi „Rândunica“ (1925-1928, Alexandria); „Facla Muscelului“ (1926-1927, Câmpulung); „Piatra Craiului“ (1928-1929, Dragoslavele).

În anul 1921, în luna ianuarie, s-a produs debutul doctorului în revista „Analele Dobrogei“, cu un material admirabil despre Marea Neagră şi beneficiile sale pentru sănătate.

„(sic!)Muritorul, care coboară pe plaje către miezul unei zile de vară, îşi simte mai întâi ochii copleşiți de albastra strălucire a pânzei mişcătoare și nesfârşite dinaintea sa. El vede cum se formează și se perindă în cete nenumărate valurile cu crestele înspumate, care ajung în dulce legănare pe patul de nisip până aproape de picioarele sale. Pieptul său soarbe cu nesațiu aerul răcoros adus din larg pe aripele de spumă. Lângă el are plaja cu nisipul arzător, iar înapoi tot pământul cu lumea şi cu durerile ei. El simte nevoe de a-şi împărtăși corpul și sufletul din limpezimea şi răcoarea apei. Şubred și timid înaintează, iar picioarele lui la atingerea apei, simt şi trimit în tot corpul primul fior; respirația i se tae; încă un pas şi valul îl cuprinde; de acum e al lui; inima îi bate cu putere; alt val vine, înălțându-se spre el, spărgându-se în miliarde de picături sărate şi apa albită parcă fierbe în jurul lui.“, citește continuarea în Analele Dobrogei, anul 2, nr. 1, 1921.

Colaborarea sa continuă, iar în numărul următor numele său semnează alte două materiale. În „Lacul Tekirghiol“ conturează cu lux de amănunte drumul până la lac, priveliștile, etimologia cuvântului și aduce în atenția publică o serie de beneficii pe care le are acest nămol de Ghiol asupra organismului.

„(sic!) Numele de Tekirohiol este dat de Tătari şi însemnează lac puturos (Tekir = puturos ghiol =lac). Şi tot Tătari, locuitorii de baştină ai satelor din jurul lacului, au observat cei dintai efectele lecuitoare ale lui. „Ghiolul este doctorul nostru“ spune zicătoarea tătărească. Din moşi-strămoşi ei recerg la apa și nămolul lacului, pentru a tămădui diferite boli de piele, sau umilături ale incheieturilor şi membrelor, fie pentru ei, tie pentru animale. Tabloul calului, care stă docil şi nemişcat in undele dela marginea lacului, este un tablou care se vede zilnic şi care se repetă din timpu ile cele mai depărtate.

Dela suprafața lui emană gaze cu miros de ou clocit. Apa lacului, nepriincioasă pentru viețuitoare mari de apă ca: peşti, şerpi, broaşte, lasă ca să trăiască în sânul ei milioan e de ani- malcule ca: protozoare, viermi, crustacee, insecle, miriapode, nenumărate plante din genul algelor. Cadavrele micilor viețuitoare și plantelor moarte, intrând in putrefacție, se depun la fundul lacului, formand nomolul căruia i se datoreştə mare parte din efectele binefăcătoare ale lacului. Acest nomol are aspectul unei alifii de culoare neagră, este unsuros, lipicios, cu miros de ou clocit, cu gust amar, coclit şi sărat.“, scrie în Analele Dobrogei, anul 2, nr. II, 1921.
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: La 37 de ani, doctorul muscelean George Ulieru debuta în revista „Analele Dobrogei”
 
#citeşteDobrogea: Marea, balsam pentru trup şi suflet. Elogiu adus Mării Negre, publicat în urmă cu aproape 100 de ani în „Analele Dobrogei“