Seară neconvenţională de poezie la malul mării

Miros de mare, foc de tabără pe nisip şi sunetul valurilor, pentru o seară neconvenţională, la malul mării.
 
Constănţenii şi turiştii prezenţi pe litoral la începutul lunii septembrie au ocazia să participe la recitaluri poetice susţinute de 13 poeţi, în cadrul unui eveniment inedit. Evenimentul, coordonat de poetul Adrian Suciu, este organizat în cadrul Atelierelor „Poezia Vie“ - Costinești 2015. Astfel, printre atelierele programate la Costineşti, şi-a făcut loc evenimentul de la Constanţa.
 
„Constanţa este una dintre zonele care ne plac, venim cu plăcere aici“, a precizat Adrian Suciu, care s-a declarat încântat de colaborările cu poeta Amelia Stănescu, dar şi de publicul frumos de la malul mării.
 
Protagoniştii evenimentului sunt, în ordinea de pe afiş: Alex Anastasiu, Corneliu Antoniu, Silvia Bitere, Ciprian Chirvasiu, Gabriel Gherbăluţă, Teda Peleş, Amelia Stănescu, Adrian Suciu, Emil Iulian Sude, Simona Toma, Laurenţiu Vedinaş, Tudor Voicu şi Eduard Zalle.
 
Evenimentul reuneşte poeţi care se află la începutul carierei, cum ar fi Teda Peleş, cea mai tânără participantă, dar şi poeţi experimentaţi, precum Corneliu Antoniu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România filiala Sud-Est şi directorul revistei de cultură „Antares“.
 
Cei 13 poeţi se vor reuni pe plaja Doors, în data de 7 septembrie, începând cu ora 19.00. „Am ales locul acesta special pentru că cei care participă, cu mici excepţii, nu sunt de la malul mării, iar pentru ei va fi ceva mai deosebit“, a precizat Amelia Stănescu. Poeta îşi doreşte ca participanţii la acest eveniment să se simtă liberi, fericiţi, inspiraţi, binecuvântaţi de atmosfera locului ales. „Fiecare va recita ce va dori din propria creaţie, va fi un fel de unitate în diversitate“, a completat Amelia Stănescu.
Nu este prima oară când delegaţia lui Suciu, care este şi preşedintele Asociaţiei Direcţia 9, susţine un recital la Constanţa.
 
Cei prezenţi la eveniment vor asculta şi cele mai noi creaţii ale lui Eduard Zalle, pasionat de poezie de la o vârstă fragedă. Acesta îi va purta pe constănţeni, prin intermediul poeziilor sale, într-o lume a iubirii, a întrebărilor şi a reflecţiilor asupra propriei vieţi.
 
Cine vrea poate face şi o baie în mare.

„Intrarea este liberă, ieșirea e mai grea. Nu uitați să puneți în băgăjele costumele de baie!“, anunţă, cu umor, organizatorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Originar din Constanța Agi – Amet Gemal, tătarul remarcat în literatură și presă

29 Mar 2024 635

„Cântec și poezie de dragobete”, la Biblioteca Panait Cerna din Tulcea

15 Feb 2024 513

Colegiul Economic Mangalia găzduiește un recital de jazz și poezie cu ocazia Zilei Îndrăgostiților

01 Feb 2024 753

Biblioteca Județeană Constanța oferă spre împrumut o colecție de CD-uri cu opera și viața lui Mihai Eminescu

12 Jan 2024 813

Ziua Culturii Naționale Recital de poezie și jazz la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari

11 Jan 2024 1021

Originară din Constanța Scriitoarea Daniela Varvara, la ceas aniversar

12 Dec 2023 924

Născut la Constanța Gheorghe Chivu, artist pasionat de pictură și de poezie

01 Dec 2023 944

Mihaela Meravei lansează două volume de poezie la Biblioteca Județeană Constanța

28 Nov 2023 691

A murit poeta Angela Marinescu. „Vocea ei a reformat poezia de până la ea“

03 Nov 2023 1819

Originar din Constanța Scriitorul Ion Coja împlinește 81 de ani

21 Oct 2023 1139

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează Festivalul Național de Poezie ART.POETICA@OVIDIUS

03 Oct 2023 820

Marin Mincu, poetul ce a publicat volume atât în țară, cât și în Italia. Anul trecut a fost declarat post-mortem Cetățean de Onoare al județului Constanța

27 Aug 2023 1092

Bogdan Ghiu împlinește 65 de ani. Scriitorul și-a petrecut copilăria și adolescența la Constanța

05 Jul 2023 1154

Constantin Bejenaru împlinește 76 de ani. Viața scriitorului notabil pentru literatura dobrogeană

03 Jul 2023 1390

In memoriam Gheorghe Bogorodea, scriitor ce a publicat la edituri din Constanța și Tulcea

03 Jul 2023 1259