Consiliul Local, victorie la Curtea de Apel! Zeci de mii de metri pătrați de terenuri din Dosarul Retrocedărilor rămân ai Constanței

 
 
  • În total, sunt zeci de mii de metri pătrați din Constanța și Mamaia, care au fost inventariați, potrivit HCL atacate, în domeniul privat la Municipiului Constanța.
  • Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă!
 
 
Curtea de Apel Constanța a confirmat definitiv marți, 5 martie 2024, o hotărâre a Consiliului Local Constanța din 2019 prin care mii de metri pătrați de terenuri vizate de Dosarul Retrocedărilor se întorceau în patrimoniul municipiului!
 
Decizia a fost luată de judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței în dosarul deschis în 2023 de către compania Holland Development Group SA pentru a anula hotărârea.
 
În primă instanță, Tribunalul Constanța a respins acțiunea Holland Development Group SA pentru anularea HCL, iar acum, Curtea a respins ca nefondat recursul companiei, decizia fiind definitivă.
 
Hotărârea de azi a Curții de Apel a fost luată în dosarul 245/118/2023.
 
Potrivit datelor noastre, la Curtea de Apel, dosarul s-a aflat în atenția completului format din magistrații Maria Timoașcă, Elisabeta Crihană și Andreea Bianca Andruș.
 
După cum arătam în edițiile anterioare, la Tribunal, cazul s-a aflat, potrivit datelor noastre, în atenția completului prezidat de magistratul Teodora Luminița Popescu.
 
În proces, a fost vizată HCL Constanța 259/25.06.2019 privind completarea și actualizarea bunurilor ce aparțin domeniului privat al Municipiului Constanța.

 
Compania a solicitat în cauză anularea în parte a HCL, cu privire la terenurile menționate în Anexa 6.
 

Facem prezicarea că Anexa 6 cuprinde terenurile vizate prin dispozițiile de primar anulate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul Retrocedărilor.
 
În total, sunt zeci de mii de metri pătrați din Constanța și Mamaia, care au fost inventariați, potrivit HCL atacate, în domeniul privat la Municipiului Constanța.
 
Astfel, societatea a cerut anularea HCL în parte, cu privire la terenurile cu numerele cadastrale 216574 (strada Ion Rațiu, lângă PA5, lot 2 – 500 mp), 216479 (Mamaia, careu C1, Lot 6 – 1.532,93 mp), 216481 (Mamaia, Careu C3, lot 24, bd. Mamaia nr. 554 – 2.660,5 mp), 216524 (bd. Alexandru Lăpușneanu, nr. 204 B – parcare Hotel Dobrogea – 200 mp), 216483 (strada Ion Rațiu, lângă PA5, lot 3 – 500 mp), 216492 (Mamaia, Careu C1, Lot 14 – 1.267,23 mp), 216484 (strada Traian – 827,28 mp), 216487 (Mamaia, Careu C3, Lot 30 – 1.960,65 mp), 261502 (Constanța, DN 3A, Lot 1 – 13.480 mp), 216485 (strada Mihai Eminescu – 332,5 mp), 216480 (Mamaia, Careu C3, Lot 27 – 2.308,81 mp), 216488 (Mamaia, Careu C1, Lot 31 – 2.374,55 mp) și 216491 (Mamaia, Careu C1, Lot 13 – 1.267,23 mp).
 
Ce au susținut în proces reprezentanții firmei
 
După cum arătam în edițiile anterioare, avocații firmei au arătat în proces, printre altele, că „la începutul anului 2022 reclamanta a obţinut extrase de carte funciară din care rezula că proprietarul Terenurilor era Municipiul Constanţa; la data de 10.05.2022, a intrat în posesia copiilor încheierilor de întabulare a dreptului de proprietate al Municipiului Constanţa asupra Terenurilor şi ale actelor în baza cărora Municipiul Constanţa invoca dreptul său;  în urma examinării documentelor menţionate reclamanta a constatat că Municipiul Constanţa a procedat la completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Constanţa, aprobat prin H.C.L. nr. 109/2005 cu o serie de imobile evidenţiate în 7 anexe la H.C.L. 249/2019, Terenurile fiind incluse în lista de la Anexa 6.“.
 
Au spus avocații firmei că „H.C.L. 249/2019 este nelegală întrucât a fost emisă cu încălcarea dreptului său de proprietate, respectiv în absenţa unui act juridic valabil, opozabil acesteia, care să aibă efectul pierderii dreptului său de proprietate asupra Terenurilor, simultan cu dobândirea de către Municipiul Constanţa a aceluiaşi drept“.
 
În plus, societatea a mai argumentat că „atât timp cât acesta nu a fost parte în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 6536/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti (nr., Dosarul Retrocedărilor), soluţia dată în aceasta nu produce efecte asupra sa nefiind pronunţată în contradictoriu cu aceasta şi, în consecinţă, această soluţie nu poate fi valorificată de Consiliul Local al Municipiului Constanţa pentru a dispune cu privire la Terenurile asupra cărora reclamanta deţine un drept de proprietate valabil, intabulat în cartea funciară a fiecărui bun imobil“.
 
Ce a spus Tribunalul
 
După analizarea tuturor actelor de la dosarul cauzei și după deliberări, judecătorii au decis însă că acțiunea firmei este neîntemeiată și au respins-o ca atare.
 
Au spus judecătorii de la Tribunal că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cadrul procesului penal, desfiinţarea actului administrativ prin intermediul căruia terenurile din prezenta cauză (şi care au fost cuprinse în HCL nr. 249/25.06.2019) au fost atribuite reclamantei şi restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunilor ce au făcut obiectul dosarului penal nr. 6536/2/2008“.
 
„Aspectul că administratorul societăţii comerciale de la momentul emiterii  Dispoziţiei nr. 3332/09.12.2003 nu mai deţinea această calitate la momentul pronunţării Deciziei nr. 32/07.02.2029, nu prezintă relevanţă din perspectiva legalităţii HCL nr. 249/25.06.2019 de inventariere a bunurilor proprietate privată a municipiului Constanţa“, conform Tribunalului.
 
„În egală măsură, nici împrejurarea că reclamanta nu a avut calitatea de parte în cadrul dosarului penal nr. 6536/2/2008, deşi reală, nu poate atrage inopozabilitatea hotărârii penale prin intermediul căreia s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului de atribuire a terenurilor, fiind menţionat în mod expres în cuprinsul Deciziei penale nr. 32/07.02.2029   faptul că această restabilire a situaţiei anterioare presupune revenirea terenurilor în discuţie în patrimoniul privat al UAT Constanţa“, conform Tribunalului Constanța.
 
Judecătorii au mai spus că „procedura desfiinţării unor înscrisuri în cadrul unui proces penal şi restabilirea situaţiei anterioare emiterii înscrisurilor desfiinţate produce efectele similare unei hotărâri civile de anulare a acestor înscrisuri“.
 
„Hotărârea penală este opozabilă reclamantei“
 
„Astfel, contrar opiniei reclamantei, hotărârea penală prin care s-a dispus desfiinţarea Dispoziţiei nr. 3332/09.12.2003 şi restabilirea situaţiei anterioare prin revenirea celor 13 terenuri menţionate în cuprinsul Dispoziţiei nr. 3332/09.12.2003, în patrimoniul privat al UAT, este opozabilă reclamantei indiferent de faptul că aceasta nu a avut calitatea de parte în dosarul penal“, conform deciziei Tribunalului.
 
De asemenea, judecătorii au mai spus că „independent de opozabilitatea deciziei penale, apreciază tribunalul că pârâtul Consiliul Local Constanţa avea obligaţia de a pune în executarea hotărârea penală, inclusiv a dispoziţiilor referitoare la restabilirea situaţiei anterioare, iar modalitatea prin care se putea respecta Decizia nr. ##/07.02.2029 este emiterea unei hotărâri de  completare şi actualizare a inventarului bunurilor ce aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa, fără a fi necesară demararea unui nou litigiu de anulare a Dispoziţiei nr. 3332/09.12.2003 ce fusese deja anulată de către instanţa penală şi pronunţarea unei noi hotărâri judecătoreşti de anulare în contradictoriu cu reclamanta“.
 
„Efectul pronunţării hotărârii penale, din perspectiva dispoziţiei de restabilire a situaţiei anterioare ca urmare a anulării  Dispoziţiei nr. 3332/09.12.2003, este acela al înlăturării titlului deţinut de către reclamantă (Dispoziţia nr. 3332/09.12.2003) şi al reintrării bunurilor în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale astfel încât reclamanta nu poate invoca inopozabilitatea hotărârii penale în scopul anulării HCL nr. 249/25.06.2019 privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa“, au conchis judecătorii de la Tribunal.
 
Acum, această decizie a Tribunalului a fost reconfirmată prin hotărârea definitivă de azi a Curții de Apel.
 
Despre Holland Development Group SA
 
Potrivit termene.ro, Holland Development Group SA a fost înființată în 2006, are sediul social în Constanța, pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 264 și se ocupă de închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
 
Firma este controlată de Millenium Global Development SA, restul acțiunilor fiind împărțite între Flash Trading House SRL, Flash Enterprises SRL, Bogdan Gabriel Sandu (fondator) și Crina Simona Sandu (fondator).
 
Numele lui Bogdan Gabriel Sandu, dar și cel al Crinei Simona Sandu figurează și în Flash Enterprises SRL, Flash Trading House SRL, Flash International Grup Impex SRL și Flash Lighting Services SA, toate din București.
 
De administrarea societății Holland Development Group SA se ocupa înainte Galactica House SRL (controlată și administrată de Georgiana Andreea Șerban, fiica Sorinei Gina Hortolomei Moscu, actuală Florina Moscu).
 
Din decembrie 2023, administrator special este Florina Moscu, iar administrator judiciar provizoriu este societatea Dăscălescu & CO SPRL.
 
În 2022, Holland Development Group SA a declarat 0 angajați, 0 cifra de afaceri și pierderi de circa 220 de lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Holland Development Group SA nu va fi radiată din Registrul Comerțului, au decis judecătorii! Tribunalul Constanța a închis procedura de insolvență (MINUTA)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Nicola

06 Mar, 2024 11:28

De fapt și de drept terenurile nu sunt nici ale primăriei și nici ale particularilor ,patronilor care cer ,pământul este aici înainte de venirea oamenilor și de la Dumnezeu cum pot niște oameni care o sa crape miine sa aibă și sa fie proprietar pe ceva ce nu este al lor și culmea sa ia și impozit pe care unii dintre ei îl fura cu bună știință, justiția le da terenul în schim justiția nu îi întreabă ce fac cu banii luați, bravo popor rumin bravo Chitac crezi ca o sa te duci pe lumea cealaltă cu bani și cu titlu în buzunar ,proștilor

Articole asemanatoare

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 1026

Holland Development Group SA nu va fi radiată din Registrul Comerțului, au decis judecătorii! Tribunalul Constanța a închis procedura de insolvență (MINUTA)

19 Feb 2024 1264

Curtea de Apel amână contestația Flash Lighting Services SA pentru iluminatul public din Constanța (DOCUMENT)

01 Feb 2024 907

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1457

Firme Constanța Florina Moscu, numită administrator special al Holland Development Group SA

18 Dec 2023 1217

Teren în Faleză Nord, pe strada Ion Rațiu, revendicat de Apele Române! Decizia luată de Curtea de Apel (MINUTA)

16 Nov 2023 1717

Apele Române revendică 500 mp în Faleză Nord, pe strada Ion Rațiu! Curtea de Apel, așteptată să modifice decizia Tribunalului

01 Nov 2023 1034

Dosarul Retrocedărilor O cunoscută companie din Constanța a aflat în 2022 că primăria îi luase terenurile în 2019! (DOCUMENT)

11 Oct 2023 4163

Familia Darie a băgat în insolvență Holland Development Group SA, beneficiară a unor terenuri din Dosarul Retrocedărilor! (MINUTĂ)

02 Oct 2023 2432

Holland Development Group SA își reia activitatea. Firma constănțeană, controlată de Georgiana Andreea Șerban

21 Jul 2023 2557

Alexandru Darie cere insolvența Holland Development Group SA! S-a fixat primul termen

10 Jun 2023 1921

Holland Development Group a pierdut procesul pentru anularea HCL de recuperare a terenurilor din Dosarul Retrocedărilor (MINUTA)

23 May 2023 1592

Apele Române pierd un teren recuperat de Primăria Constanța de la Holland Development Group. Cheltuieli impresionante

20 May 2023 1770

HCL Constanța de recuperare a peste 50.000 de metri pătrați de terenuri din Dosarul Retrocedărilor, atacată în Tribunal! Anunțul judecătorilor

15 May 2023 1462

Dosarul Retrocedărilor – încurcătura imobiliară! Lupta pentru proprietăți! Compania Holland Development Group, proces contra Consiliului Local și Municipiului Constanța

29 Apr 2023 2504