Firme Constanța Florina Moscu, numită administrator special al Holland Development Group SA

  • Totodată, Florina Moscu a luat în custodie și fondul arhivistic al societății.
Florina Moscu, fostă Sorina Gina Hortolomei Moscu, a fost numită administrator special al Holland Develooment Group SA, în insolvență, companie al cărei nume este cunoscut în legătură cu Dosarul Retrocedărilor și terenurile pe care aceasta le-a obținut în Constanța.
 
Totodată, Florina Moscu a luat în custodie și fondul arhivistic al societății.
 
Schimbările au fost decise de acționarii Holland Development Gourp SA prin Hotărârea Nr. 2 din 26 octombrie 2023, fiind publicate în Monitorul Oficial al României Nr. 5580 din 14 decembrie 2023.
 
Conform sursei citate, la AGA au participat acționarii Millenium Global Development Group SA, Flash Enterprises SRL, Flash Trading House SRL, Cristina Simona Sandu și Bogdan Gabriel Sandu.
 
Se arată în documentul oficial că numirea Florinei Moscu în calitate de administrator special este „în vederea reprezentării debitoarei în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014“.
 
Despre Holland Development Group SA
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 18 decembrie 2023, Holland Development Group SA a fost înființată în 2006, are sediul social în Constanța, pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 264 și se ocupă de închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
 
Firma este controlată de Millenium Global Development SA, restul acțiunilor fiind împărțite între Flash Trading House SRL, Flash Enterprises SRL, Bogdan Gabriel Sandu (fondator) și Crina Simona Sandu (fondator).
 

Numele lui Bogdan Gabriel Sandu, dar și cel al Crina Simona Sandu figurează și în Flash Enterprises SRL, Flash Trading House SRL, Flash International Grup Impex SRL și Flash Lighting Services SA, toate din București.
 
De administrarea societății Holland Development Group SA se ocupa înainte Galactica House SRL (controlată și administrată de Georgiana Andreea Șerban, fiica Sorinei Gina Hortolomei Moscu, actuală Florina Moscu).

 
Acum, administrator special este Florina Moscu, iar administrator judiciar provizoriu este societatea Dăscălescu & CO SPRL.
 
În 2022, Holland Development Group SA a declarat 0 angajați, 0 cifra de afaceri și pierderi de circa 220 de lei.
 
Despre Florina Moscu
 
Anterior, Florina Moscu se numea Sorina-Gina Hortolomei-Moscu.
 
Amintim, în aprilie 2015, Sorina Gina Hortolomei Moscu (actuală Florina Moscu) și Mehmetoglu SRL au fost deferiți instanței alături de fostul primar Radu Mazăre, de către procurorii DNA Constanța, în legătură cu vânzarea a două terenuri din Mamaia.
 
Aproape șase ani mai târziu, însă, pe 18 ianuarie 2021, Curtea de Apel Constanța a pronunțat în dosarul penal o decizie definitivă de achitare, după ce prima instanță, Tribunalul Constanța, hotărâse condamnarea acuzaților.
 
Achitările au fost pronunțate în baza art.16 alin.(1) lit.b) din Cod Procedură Penală, potrivit căruia „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege“.
 
După achitare, Sorina Gina Hortolomei Moscu a devenit Florina Moscu, în urma schimbării numelui (potrivit Monitorului Oficial al României, la data de 16 iunie 2021, Sorinei Gina Hortolomei Moscu i-a fost eliberat noul act de identitate, cu numele Florina Moscu).
 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la zi, Florina Moscu figurează asociat în Contest SRL și Mega Development SRL.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
După ce a fost achitată într-un dosar alături de Radu Mazăre și-a schimbat numele
Florina Moscu vrea să ridice o clădire cu două etaje în Zona Peninsulară. Rezultatul consultării publice (DOCUMENT)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3723

Primăria Constanța pierde la Curtea de Apel terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, ce fusese vândut către Mehmetoglu SRL! Apele Române, victorioase (MINUTA)

12 Mar 2024 803

Curtea de Apel Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul pentru terenul de la Cazino Sud

11 Mar 2024 658

Consiliul Local, victorie la Curtea de Apel! Zeci de mii de metri pătrați de terenuri din Dosarul Retrocedărilor rămân ai Constanței

05 Mar 2024 4708

Holland Development Group SA nu va fi radiată din Registrul Comerțului, au decis judecătorii! Tribunalul Constanța a închis procedura de insolvență (MINUTA)

19 Feb 2024 1267

Terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, recâștigat de Apele Române, ajuns în atenția Curții de Apel. Când se judecă apelul

07 Dec 2023 972

Documentații urbanistice cu impact, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Constanța Printre investitori, Florina Moscu, familia Nicolae și Prefabricate Dobrogea SRL (DOCUMENTE)

28 Nov 2023 1125

Proces pe terenul de la Cazino Sud, recâștigat de Apele Române! Municipalitatea și Consiliul Local, nemulțumite de taxa de timbru (MINUTA)

13 Nov 2023 972

Oficial! Municipiul Constanța și CLC au dus la Curtea de Apel dosarul pentru terenul de la Cazino Sud, din Mamaia

20 Oct 2023 972

Terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, vândut de Municipiul Constanța companiei Mehmetoglu, ajunge la Apele Române! Consiliul Local, nemulțumit

16 Oct 2023 1643

Monden Constanța Viceprimarul Ionuț Rusu a oficiat căsătoria dintre Bursucu și Andreea Șerban, fiica Sorinei-Gina Hortolomei-Moscu

15 Oct 2023 5827

Familia Darie a băgat în insolvență Holland Development Group SA, beneficiară a unor terenuri din Dosarul Retrocedărilor! (MINUTĂ)

02 Oct 2023 2434

Motivarea unei victorii de răsunet! Tribunalul Constanța - terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, nu putea fi vândut, căci este plajă! (DOCUMENT)

21 Sep 2023 4737

După ce a fost achitată într-un dosar alături de Radu Mazăre și-a schimbat numele Florina Moscu, vrea să ridice o clădire cu două etaje în Zona Peninsulară. Rezultatul consultării publice (DOCUMENT)

25 Aug 2023 1269

Alexandru Darie cere insolvența Holland Development Group SA! S-a fixat primul termen

10 Jun 2023 1922