Date din proiect! Cum va arăta prima parcare park&ride din Constanța?

Sursă foto - Pixabay.com
  • Având în vedere prevederile Legii 350/2001, se va studia unitar și coroborat o zonă mult mai mare ce va face studiul documentației de urbanism, în suprafață de 67 de hectare
  • Zona de studiu are un procent scăzut de construcții, în regim izolat.
  • Parcările pentru autoturisme vor fi proiectate ca parcaje subterane, la sol și multietajate, în funcție de fiecare proiect în parte dezvoltat de beneficiar, într-o fază ulterioară PUZ – faza DTAC.
  • Obiectivul principal al PUZ-ului îl constituie amenajarea unui nod modal de tip park&ride destinat în special turiștilor
 
Primăria Constanța a depus documentația la Agenția pentru Protecția Mediului privind elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal preliminar pentru Park&Ride în municipiul Constanța.
 
Conform CU 2431 din data de 12 octombrie 2022, prin documentația depusă la APM Constanța, se vor stabili reglementările urbanistice pentru terenurile cuprinse în zona de studiu a documentației Park&Ride, localizată în parțial în intravilanul municipiului Constanța, parțial în extravilan, teritoriu cuprins între bd. Tomis și bd. Aurel Vlaicu. Se va introduce în intravilan terenul pentru care se inițiază documentația de urbanism, se vor stabili valorile maxime ale indicatorilor urbanistici, se va reglementa accesul, regimul de înălțime prin corelarea cu cerințele funcționale și regimul de aliniere a construcțiilor, precum și stabilirea utilizării terenurilor.
 
Având în vedere prevederile Legii 350/2001, se va studia unitar și coroborat o zonă mult mai mare ce va face studiul documentației de urbanism, în suprafață de 67 de hectare. Obiectul PUZ constituie un studiu de analiză a situației existente, cu potențial de dezvoltare urbanistic al zonei și propuneri de organizare funcțională, circulații, propunându-se totodată structurarea funcțională a zonei.
 
Zona de studiu are un procent scăzut de construcții, în regim izolat. Parcelele construite în regim izolat conțin una sau mai multe clădiri distanțate. Beneficiarul, Primăria Constanța, propune dezvoltarea zonei Park&Ride, ce vadispune de un confort ridicat în privința circulațiilor și a conectivității dar și prin diversitate a funcțiunilor complementare acesteia. Parcările pentru autoturisme vor fi proiectate ca parcaje subterane, la sol și multietajate, în funcție de fiecare proiect în parte dezvoltat de beneficiar, într-o fază ulterioară PUZ – faza DTAC.
 
Obiectivul principal al PUZ-ului îl constituie amenajarea unui nod modal de tip park&ride destinat în special turiștilor. Pentru ca acest obiectiv să aibă succes și să fie utilizat de către turiști este nevoie de o proiectare urbană integrată la nivelul zonei de influență a PUZ-ului Park&Ride. Dezvoltarea urbană din zonă atât cea din prezent, cât și cea din viitor presupune integrarea mai multor arii și servicii conexe, cu ar fi transportul de persoane, infrastructură pentru circulații auto, persoane și biciclete și vehicule alternative, politică de taxare a parcărilor, strategia de dezvoltare a stațiunii Mamaia.
 
Priorități pentru zona de influență a PUZ-ului sunt:
  • Descurajarea parcării pe termen lung în stațiunea Mamaia prin practicarea unor tarife mari, concomitent cu tarife mici sau chiar gratis în zona park&ride și serviciile de transport persoane
  • Linii speciale care să lege zona de park&ride cu stațiunea Mamaia prevăzute cu bandă proprie de circulație pe perioada verii, iar tarifele de utilizare al serviciului trebuie să fie atractiv pentru turiști
  • Liniile speciale de transport trebuie să fie dublate și de facilități pentru mijloace alternative de deplasare, cum ar fi biciclete, trotinete electrice și cu centre de închiriere
  • Distanța mică de sub 2 km de la zona park&ride până la intrarea în stațiunea Mamaia face ca aceste mijloace alternative de deplasare să fie foarte atractive pentru turiștii de weekend
  • Introducerea unui sistem de management al traficului care să preia semnalele de la senzorii de trafic, să prelucreze datele și să stabilească durata fazelor din ciclurile de semaforizare ale intersecțiilor
  • Realizarea unor artere de circulație noi care să preia fluxurile de circulație de pe bd. Tomis și bd. Aurel Vlaicu
  • Realizarea unor drumuri colectoare, paralele cu bd. Tomis și bd. Aurel Vlaicu care să deservească zonele comerciale și nu numai
  • Presemnalizarea rutelor chiar de pe autostrada A4 care să fie folosite de către turiști în timpul sezonului estival pentru legătura directă dintre autostradă și noua zonă park&ride
  • Pentru creșterea capacității de circulație a intersecției bd. Tomis și bd. Aurel Vlaicu, se poate studia reconfigurarea intersecției cu un pasaj denivelat
 
Dintre prioritățile de intervenție, în documentație sunt prezentate următoarele, dar nu numai:
  • Remodelarea și dimensionarea corectă a tramei pietonale din municipiul Constanța
  • Fluidizarea traficului în oraș la orele de vârf
  • Interzicerea staționării vehiculelor pe marile artere de circulație din oraș
  • Îmbunătățirea rutelor și traseelor transportului public din Constanța
  • Implementarea unui sistem integrat de spații verzi amenajate, interconectate la nivel zonal și local
 
 
Parcările Park&Ride funcționează pe sistemul „lași mașina în parcare, iei transportul în comun”, mai precis sunt folosite de navetiștii care vin din afara municipiului la muncă/studii și doresc să folosească transportul public pentru a scăpa de aglomerație.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Certificat de urbanism pentru elaborare PUZ pentru o parcare Park&Ride în Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cu acordul Municipalității Un imobil de pe strada Pescăruș din Constanța va fi supraetajat, altul – transformat în parcare de Imobiliaria Tomis SRL

03 May 2024 3162

Alpha Builders Group SA va edifica două blocuri turn de 12 etaje în Mamaia. Dezbaterea publică, organizată de APM Constanța pe 22 mai

01 May 2024 687

Judecătorii explică de ce a pierdut Primarul Constanței procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MOTIVARE)

01 May 2024 698

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 795

O nouă parcare, în curs de amenajare în zona Gării CFR Constanța (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 696

Proces pentru parcarea din Inel II, din Constanța! Tribunalul rejudecă dosarul

15 Apr 2024 576

Locuri de parcare și spații verzi Gec International Spedition SRL contestă exproprierea terenurilor de pe Aleea Lupeni, din Constanța! Hotărârea Curții (MOTIVARE+MINUTA)

09 Apr 2024 776

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Constanța este un oraș nespălat, îl spală doar ploile, iar din cauza lucrărilor prost făcute se inundă”!

09 Apr 2024 854

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria municipiului Constanța - „Primăria s-a detașat de cetățeni și pare că ia decizii împotriva cetățenilor“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2024 599

ZIUA LIVE Deputatul Stelian Ion, candidatul ADU la Primăria Municipiului Constanța despre lipsa locurilor de parcare și traficul infernal!

08 Apr 2024 759

Primăria Constanța Campanie de informare și conștientizare privind respectarea locurilor de parcare destinate persoanelor cu handicap (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 472

Un constănțean a încercat să oprească în instanță ridicarea unui complex comercial cu bowling și cinema, pe Șoseaua Mangaliei! Judecătorii explică de ce au respins acțiunea (MOTIVARE)

01 Apr 2024 5876

Primarul Constanței pierde definitiv procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MINUTA)

28 Mar 2024 7129

Mai mulți investitori voiau să ridice blocuri în zonă Primăria Constanța vrea să exproprieze mai multe terenuri de pe bulevardul Lăpușneanu. A atribuit contractul pentru realizarea documentațiilor!(DOCUMENT)

25 Mar 2024 5711

Un șofer din Constanța cere înapoi taxa pentru locul de parcare din Inel II, până la amenajarea corespunzătoare a parcării! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

25 Mar 2024 845