Dosar important în instanță! Vergil Chițac, la judecată cu IPJ Constanța

  • Mai exact, spun surse apropiate cazului, primarul Chițac a primit avertisment de la IPJ Constanța pentru că, în calitate de ordonator principal de credite, nu ar fi asigurat fondurile necesare asigurării pazei la o serie de unități de învățământ din oraș.
  • Facem aici precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere și de la primarul Vergil Chițac, pe care am încercat să-l sunăm și, de asemenea, i-am transmis și un mesaj tip SMS cu privire la obiectul procesului și cu solicitarea transmiterii unui punct de vedere, însă, până la închiderea ediției, acesta nu ne-a fost furnizat.
  • Vom publica punctul de vedere al primarului Chițac când ne va fi pus la dispoziție, în cel mai scurt timp.
  • Acest proces este apreciat drept unul deosebit de important pentru sistemul nostru de învățământ constănțean, care ar putea cunoaște modificări pe latura securității unităților de învățământ.
 
Magistrații din Constanța au fost chemați să judece un important dosar, ce ar putea avea efecte însemnate asupra sistemului de învățământ din oraș și nu numai.
 
Vergil Chițac, primarul Constanței, a chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, contestând un avertisment.
 
Mai exact, spun surse apropiate cazului, primarul Chițac a primit avertisment de la IPJ Constanța pentru că, în calitate de ordonator principal de credite, nu ar fi asigurat fondurile necesare asigurării pazei la o serie de unități de învățământ din oraș.
 
Măsura a fost aplicată primarului în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, ordonator principal de credite, în baza Legii 333/2003 privind paza obiectivelor și a HG 299/2022 privind normele de aplicare a legii, spun aceleași surse.
 
Facem aici precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere și de la primarul Vergil Chițac, pe care am încercat să-l sunăm și, de asemenea, i-am transmis și un mesaj tip SMS cu privire la obiectul procesului și cu solicitarea transmiterii unui punct de vedere, însă, până la închiderea ediției, acesta nu ne-a fost furnizat.
 
De asemenea, precizăm că vom publica punctul de vedere al primarului Chițac când ne va fi pus la dispoziție, în cel mai scurt timp.
 
Cazul a fost înregistrat pe rolul Secției Civile a Judecătoriei Constanța, unde a primit indicativul 14163/212/2022, având ca obiect „plângere contravențională PV 0033252/04.05.2022“.


 
Părți în cauză sunt Chițac Vergil, în calitate de petent, și Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, în calitate de pârât.
 

Prima înfățișare în cauză a fost stabilită la data de 14 septembrie 2022, de la ora 14.00, la Secția Civilă a Judecătoriei Constanța.
 
Surse judiciare au declarat că acest proces este unul foarte important, deoarece hotărârea instanței va influența activitatea ulterioară a ambelor părți din dosar, cu privire la faptele deduse judecății.
 
Astfel, acest proces este apreciat drept unul deosebit de important pentru sistemul nostru de învățământ constănțean, care ar putea cunoaște modificări pe latura securității unităților de învățământ.
 
Mai trebuie spus că oricare va fi decizia Judecătoriei Constanța, ea va putea fi atacată de către părțile care se declară nemulțumite la instanța superioară, respectiv Tribunalul Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
În ce stadiu sunt lucrările de reabilitare a unităților de învățământ din municipiul Constanța. Ce mesaj a transmis primarul Vergil Chițac
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii explică de ce a pierdut Primarul Constanței procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MOTIVARE)

01 May 2024 492

Primarul Constanței, Vergil Chițac, mesaj cu ocazia zilei de 1 Mai! Ce spune despre motanul Caramel

01 May 2024 437

Primăria Constanța anunță un nou pas pentru construirea garajului de autobuze

30 Apr 2024 368

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a dezvăluit unde va petrece 1 Mai

29 Apr 2024 560

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 711

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 698

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 468

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 543

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 781

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 1073

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 487

Licitații publice Primăria caută o firmă care să reabiliteze energetic Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” din Constanța!

24 Apr 2024 354

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 393

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 521

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1086