Noi repartiții de locuințe din patrimoniul Administrația Fondului Imobiliar SRL O angajată a instituției primește o casă în centrul Constanței! Chiriași cu cereri depuse chiar în urmă cu câteva luni (DOCUMENTE + GALERIE FOTO)

  • Consiliul local al municipiului Constanţa va aproba joi, 28 septembrie 2023, proiectul de hotărâre nr. 404/2023 privind aprobarea repartizării și extinderii unor spații cu destinația de locuință, din fondul locativ, situate pe raza municipiului Constanța, inițiată de primarul Vergil Chițac
  • Reamintim, că ultima repartizare a unor astfel de locuințe, ca urmare a întrunirii Comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat a fost în decembrie 2021
  • Din informațiile noastre, cele 27 de repartiții nu au fost avizate de Consiliul de Administrație al Administrației Fondului Imobiliar SRL, o solicitare expresă a primarul Vergil Chițac după scandalul iscat cu încercarea nereușită de repartizare a unor locuințe în 2022
  • Cu un director interimar numit într-o zi nelucrătoare și cu tinicheaua de coadă de la descinderea la sediul instituției în aprilie 2023 a procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție, angajaților de la AFI SRL par să nu le pese nici de explicații și nici de consecințe
  • Probabil nici celor din Comisia de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat care se vor prevala din nou de faptul că nu există un mecanism care să permită verificarea repartițiilor care ajung în atenția lor
  • Cereri depuse în 2001, 2003, 2009, 2014, 2015 sau 2018 sunt pe aceeași listă de aprobări cu solicitări din 2021, 2022 și chiar din august 2023
  • Printre beneficiarii unei locuințe este și Georgiana Sorina Petrea, angajata Administrației Fondului Imobiliar SRL cu cerere depusă din 2021 dar și Raul Mihai Roadefer, posibil angajat al Confort Urban SRL, cu repartiție locuință pe Bulevardul Ferdinand nr.31, et.1 și cerere depusă pe 01.08.2023
 
 


Consiliul local al municipiului Constanţa se reunește în şedinţă ordinară joi, 28 septembrie 2023, de la ora 13.00, evident printr-o platformă online de videoconferință.

Pe ordinea de zi se află un proiect de hotărâre care ne-a atras atenția în mod special.

Este vorba despre proiectul de hotărâre nr. 404/2023 privind aprobarea repartizării și extinderii unor spații cu destinația de locuință, din fondul locativ, situate pe raza municipiului Constanța, inițiată de primarul Vergil Chițac. Proiectul poate fi studiat integral în secțiunea „documente”.

Acest proiect este așteptat de mult timp de foarte mulți dintre cei care au depuse cereri de repartizare a unor locuințe din fondul locativ administrat de fostul RAEDPP, actuala societate a Consiliului Local, Administrația Fondului Imobiliar SRL.

Reamintim, că ultima repartizare a unor astfel de locuințe, ca urmare a întrunirii Comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat a fost în decembrie 2021.

Comisia s-a mai întrunit în mai 2022 - dar ședința nu s-a finalizat cu HCL de repartiții, fiind retras proiectul de pe ordinea de zi de către primar, dar și în februarie 2023, însă rezultatele ședinței nu s-au finalizat printr-un HCL de repartiții, așteptându-se terminarea reorganizării Administrației Fondului Imobiliar.

Pentru că în intervalul 2022-2023, RAEDPP, s-a transformat în societate comercială AFI SRL iar imediat după s-a creat o degringoladă la nivelul instituției prin acest proces de reorganizare care în prezent s-a metamorfozat într-un alt demers de fuziune prin absorbție al societății de către Confort Urban SRL.

Revenind însă la proiectul de hotărâre nr. 404/2023 privind aprobarea repartizării și extinderii unor spații cu destinația de locuință, din fondul locativ, situate pe raza municipiului Constanța care va intra la vot pe 27 septembrie, trebuie menționat faptul că până la momentul redactării materialului, repartițiile nu au fost avizate de Consiliul de Administrație al Administrației Fondului Imobiliar SRL, o solicitare expresă a primarul Vergil Chițac după scandalul iscat cu încercarea nereușită de repartizare a unor locuințe în 2022 - când așa cum vă spuneam proiectul a fost retras de pe ordinea de zi chiar de către inițiator.


Stere Hira, membru în CA-ul AFI SRL pe care l-am contactat telefonic ne-a spus că acest proiect nu s-a discutat în Consiliul de Administrație și prin urmare nu știe nici cine sunt beneficiarii.

„Nu știu despre ce este vorba. Este adevărat că ar mai trebui să avem o ședință de CA, nu știu exact când, dar nu cunosc niciun detaliu despre acest subiect”, a spus Hira pentru ZIUA de Constanța.


 
Episodul DNA din aprilie a fost uitat repede. AFI SRL lovește din nou!
 
Cu un director interimar numit de reprezentanții Consiliul de Administrație al societății într-o zi nelucrătoare, duminică, 9 iulie 2023 și cu tinicheaua de coadă de la descinderea la sediul instituției pe 12 aprilie 2023 a procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța ( n.r. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Serviciul teritorial Constanța, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2019-2021, în legătură cu atribuirea nelegală a unor locuințe din patrimoniul municipiului Constanța), angajaților de la Administrația Fondului Imobiliar Constanța par să nu le pese nici de explicații și nici de consecințe.

Citește și:
Oficial de la DNA Constanța Percheziții la sediile unor instituții publice din municipiu. Iată motivul

Evident nici celor din Comisia de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat, care cel mai probabil se vor prevala din nou de faptul că nu există un mecanism care să permită verificarea punct cu punct a repartițiilor care ajung în atenția lor.

Amintim că din Comisia de Fond Locativ și repartizare spații de locuit fac parte Gigi Daniel Tatu, consilier local PNL, Cristian Omocea, consilier local PNL, Aura Cerasela Badea, consilier USR, Cristian Tincu, consilier local PSD și Ionuț Rusu, viceprimar PNL și președinte al Comisiei și s-a întrunit ultima oară pe 15.09.2023, pentru aprobarea acestor repartiții/extinderi de locuințe din fondul locativ.
 
Cine sunt beneficiarii repartițiilor?


Parcurgând proiectul de hotărâre nr. 404/2023 privind aprobarea repartizării și extinderii unor spații cu destinația de locuință, din fondul locativ, situate pe raza municipiului Constanța aflăm și cine sunt cei 27 de beneficiari ai acestor repartiții dar și elemente despre data solicitării de repartizare a unei locuințe din fondul locativ.
 
Mihai Tudor Popescu -  repartiție pe strada Cristea Georgescu nr.7– o cameră plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 08.04.2021
 
Constantin Ionescu  - repartiție pe strada George Enescu nr.33 – 4 camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 08.09.2020
 
Virgil Simion  - repartiție pe strada Sarmisegetuza nr.23 – trei camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 23.02.2022


 
Laura Isabela Caraiman – repartiție pe strada Dr.Cantacuzino nr.1 – două camera plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 18.11.2014
 
Onasis Ismail – repartiție pe strada Ion Lahovari nr.60 – 3 camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 09.12.2021
 
Delihan Salim – repartiție pe strada Grănicerului nr.16 – 4 camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 02.06.2021
 
Valentina Tufan – repartiție pe Bulevardul I.C. Brătianu nr.92 – bl SR7 – o cameră și dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 20.05.2009
 
Rahman Memiș – repartiție pe Bulevardul Mamaia 110, ap.3 – două camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 09.10.2020
 

Elena Cristina Asăndulesei – repartiție pe strada Progresului nr.1, B.N1, ap.50 – patru camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 03.08.2022
 
Mihaela Andreea Gângă – repartiție pe strada Bravilor nr.8, bl T2 – o cameră plus grup sanitar; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 18.10.2021
 
Neculai Moraru – repartiție Aleea Mărgăritarelor nr.5, Bl 25, ap 50 – două camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 26.04.2023
 
Ghiuger Mustafa – repartiție pe strada Mercur nr.6 – o cameră plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 09.09.2003
 
Ancuța David – repartiție pe strada Walter Mărăcineanu nr.18, et.1  - două camere și dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 02.02.2001
 
Puiu Costel Neagu – repartiție pe strada Topolog nr.11, bl F7, sc. B, ap. 37 -  două camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 19.05.2020
 
Bibilica Memet Remiș – repartiție pe strada I.G.Duca nr.15 – demisol, două camere și dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 21.02.2018
 
Georgiana Sorina Petrea – repartiție pe strada George Enescu nr.44 – trei camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 22.01.2021
 
Constantin Frîncu – repartiție pe Bulevardul Aurel Vlaicu nr.39, Bl PC2, ap.37 – două camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 07.08.2019
 
Daniel Mulțescu – repartiție pe strada Traian nr.20 – mansardă compusă din 2 camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 09.11.2021
 
Raul Mihai Roadefer – repartiție pe Bulevardul Ferdinand nr.31, et.1 – două camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 01.08.2023


 
Maximilian Horomnea – repartiție pe strada Dr. Cantacuzino nr.3, parter, două camere și dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 21.06.2022
 
Ana Andreea Rădulescu - repartiție pe strada Dr. Cantacuzino nr.3, parter, două camere și dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 13.03.2023


 
Rodica Emilia Ruja – repartiție pe strada Ion Lahovari nr.23, o camera și dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 25.04.2019
 
Florin Manuel Croitoru - repartiție pe strada Ion Lahovari nr.26, o camera și dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 05.09.2022
 
Zina Dinu – repartiție pe strada Dimitrie Cantemir nr.1, et.1 – patru camere plus dependințe; Aceasta are un contract de închiriere pentru o locuință pe strada Sulmona nr.19, demisol care nu mai prezintă siguranță în exploatare
 
Turchian Iașar – repartiție pe strada Sabinelor nr.16 – demisol, 2 camere plus dependințe; Aceasta are un contract de închiriere pentru o locuință pe strada Ecaterina Verga nr.23 care nu mai prezintă siguranță în exploatare.
 
Neda Aurora Mavroian – repartiție pe strada C.A.Rosetti nr.8 – o cameră plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 16.12.2019
 
Ana-Maria Rădulescu - repartiție pe strada Ștefan cel Mare nr.72 – două camere și dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 17.09.2015.
 
 
Georgiana Sorina Petrea este angajată la AFI SRL
 
Potrivit proiectului de hotărâre nr. 404/2023 privind aprobarea repartizării și extinderii unor spații cu destinația de locuință, din fondul locativ, situate pe raza municipiului Constanța printre beneficiarii unei locuințe o regăsim și pe Georgiana Sorina Petrea.






Aceasta urmează să primească repartiție pe strada George Enescu nr.44 într-un imobil cu trei camere plus dependințe, care însumează aproape 85 de mp, plus o pivniță de 21 mp și un teren liber cu o suprafață de 45,39mp. Potrivit documentului, angajata Administrației Fondului Imobiliar SRL a depus solicitarea de repartiție a unei locuințe pe 22.01.2021. Petrea îndeplinește criteriile potrivit HCLM 324/2015 se arată în proiectul de hotărâre.



În calitate de inginer în cadrul AFI SRL, Sorina Georgiana Petrea face parte din Comisia autorității contractante, în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea unor proceduri de atribuire ce vizează reabilitarea unor imobile aflate în administrarea instituției și semnează caietele de sarcini (n.r. inclusiv cantități și prețuri) pentru lucrările de reparații la imobilele din patrimoniul societății Consiliului Local ( vezi secțiunea documente).



Citește și:  Licitații Constanța O clădire de pe strada Callatis din Zona Peninsulară intră în reabilitare. Bugetul depășește 400.000 de euro
 
Deoarece nu are funcție de conducere, angajata AFI nu depune declarație de avere sau de interese.
 
Repartiții la foc automat!
 
În cadrul aceluiași proiect nr. 404/2023 privind aprobarea repartizării și extinderii unor spații cu destinația de locuință, din fondul locativ, situate pe raza municipiului Constanța regăsim și câteva solicitări foarte recente.

De pildă, Ana Andreea Rădulescu - repartiție pe strada Dr. Cantacuzino nr.3, parter, două camere și dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 13.03.2023 sau Raul Mihai Roadefer – repartiție pe Bulevardul Ferdinand nr.31, et.1 – două camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 01.08.2023 sau Neculai Moraru – repartiție Aleea Mărgăritarelor nr.5, Bl 25, ap 50 – două camere plus dependințe; Solicitarea de repartiție a fost depusă pe 26.04.2023.

Cu privire la persoana lui Raul Mihai Roadefer nu am putut verifica dacă acesta mai este angajat al Confort Urban SRL, așa cum reiese dintr-un dosar pe care îl înregistrase pe rolul instanțelor anul trecut și prin care contesta o sancțiune. Singurul care ar putea să confirme acest lucru este directorul societății Stere Hira. Așteptăm pe această cale un punct de vedere, pe care îl vom publica ulterior.


 
Alte solicitări de acordare de locuințe sunt din 2022 și chiar 2021, cumva la limită cu lotul cercetat de DNA Constanța și vizat de suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2019-2021, în legătură cu atribuirea nelegală a unor locuințe din patrimoniul municipiului Constanța și în plină reorganizare a Administrației Fondului Imobiliar SRL.
 
La polul opus se află repartiții în baza unor cereri depuse în 2001, 2003, 2009, 2014, 2015 sau 2018 cărora abia acum li se dau curs.
 

Pentru alte 9 contracte de închiriere se aprobă extinderea spațiului de locuit
 
Potrivit proiectului hotărâre nr. 404/2023 privind aprobarea repartizării și extinderii unor spații cu destinația de locuință, din fondul locativ, situate pe raza municipiului Constanța se propune și extinderea spațiului de locuit pentru nouă contracte de închiriere. Beneficiarii acestora sunt:
 
Samet Suliman – strada Jupiter nr.13 – 2 camere plus dependințe -contract din 10.01.2020;
Cristinel Manafu – strada Turda nr.19 – 5 camere plus dependințe – contract din 14.11.2019;
Miase Mustafa – strada I.G.Duca nr.36 – o cameră și dependințe – contract din 13.08.2021;
Georgeta Dascălu – strada Daciei nr.20, o cameră și dependințe-  contract din 09.07.2020;
Diulber Asan – strada Dobrogei nr.108 – 2 camere și grup sanitar comun – contract din 30.01.2020;
Elena Bercea – strada Libertății nr.1 – 2 camere și antreu – contract din 13.03.2020;
Valentin Cioroiu – strada Traian nr.20 – mandardă, 2 camere plus dependințe – contract din 29.09.2020;
Neli Alexandru – strada Sarmisegetuza nr.80 – o cameră – contract din 09.09.2020;
Gabriel Bleotea - strada Ștefan cel Mare nr.80, două camere plus dependințe – nu este precizată dată încheierii contractului de închiriere.
 
 
Rămâne la latitudinea Consiliului Local Municipal dacă va solicita informații suplimentare în legătură cu unele repartiții de locuințe, în lumina acestor informații sau vor vota acest proiect.
 
Despre Administrației Fondului Imobiliar SRL
 


Reorganizarea fostei RAEDPP, prin transformarea sa în Administrația Fondului Imobiliar SRL cu asociat unic Consiliul Local Constanța, s-a dorit a fi o etapă importantă în procesul de reformă și modernizare a serviciului de administrare și exploatare a domeniului public și privat al municipiului Constanța.

Astfel, prin noul statut Administrația Fondului Imobiliar SRL s-a subrogat în drepturile și obligatiile regiei continuând activitatea regiei de gestionare a fondului imobiliar public și privat al municipiului Constanța, până Ia data Ia care, municipiul Constanța a stabilit prin hotărâre de Consiliu local, modalitatea de atribuire a gestiunii serviciului public de administrare a domeniului public și privat, respectiv 30.06.2023.
 
Administratorii societății Administrația Fondului Imobiliar SRL, sunt în acest moment: Alexandru-Marius Timofte, Stere Hira, Cristina Mădălina Filip, Daniel Darea și Mihai Ghioca. Director interimar este Liliana Cristescu – fost șef Serviciu Tehnic Investiții în cadrul societății.
 
  
Potrivit www.termene.ro, AFI Constanța SRL, a raportat un profit de 104. 447 lei, o cifră de afaceri de 9.458.651 lei, datorii de 22.851.276 lei, 93 de angajați și provizioane de 218.702 lei.

AFI Constanța SRL nu mai administrează de la 1 iulie a.c. campusul social Henri Coandă și nici locuințele de tip ANL care au trecut în subordinea Direcției de Asistență Socială Constanța.
 
Ca răspuns la o adresă formulată de ZIUA de Constanța, potrivit Legii nr. 544/2001, conducerea AFI Constanța SRL ne-a comunicat situația patrimonială, valabilă la data de 30 martie 2023, care se prezintă astfel:
 
Serviciul Administrare Imobile din cadrul AFI SRL administrează un număr de 2.385 de spații și terenuri.
 
55 de imobile reprezintă terenuri aflate în proprietatea municipiului Constanța, un imobil este clădire proprietate a municipiului cu un spațiu comercial; 23 de imobile reprezintă clădiri și terenuri aferente acestora – proprietate municipiului Constanța, cu 54 de spații comerciale prin Serviciului Administrare Piețe, Târguri și Oboare.

Spații rămase în urma desființării Direcției Învățământ, prin Serviciul Tehnic Investiții: 12 imobile. De asemenea, Serviciul Tehnic Investiții deține în administrare un teren amenajat ca parcare

Cât privește contractele de închiriere aflate în derulare, situația de prezintă astfel:
 
Serviciul Administrare Imobile din cadrul AFI SRL are în derulare contracte pentru 910 – locuințe din fondul locativ de stat, terenuri(curți imobile) – 699 contracte și 39 de contracte pentru spații cu altă destinație.
 
Serviciul Administrare Piețe, Târguri și Oboare din cadrul AFI SRL are încheiate 168 de contracte de închiriere – 11 contracte spații comerciale aflate în proprietatea municipalității; 6 contracte spații comerciale și terenuri aflate în proprietatea municipiului și alte 151 de contracte pentru spații comerciale aflate în proprietatea Administrației Fondului Imobiliar SRL.
 
Serviciul Tehnic Investiții din cadrul AFI SRL are în derulare 14 contracte de închiriere:  5 locuințe și 9 terenuri (parcări).
 
Administrația Fondului Imobiliare SRL are în administrare și 23 de terenuri în stațiunea Mamaia care fac obiectul unor contracte de asociere.
 
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Asistații social, paravan pentru „mafia" fondului locativ Repartiții în case din centrul municipiului. Ce documente a ridicat DNA Constanța de la Administrația Fondului Imobiliar SRL? (DOCUMENTE)

Atribuirea nelegală a unor locuințe din patrimoniul municipiului Constanța Infracțiuni asimilate celor de corupție cercetate de procurorii DNA la Administrația Fondului Imobiliar SRL, în mandatul de director al lui Stere Hira!

Patrimoniul societății municipiului Constanța După slujba de duminică, va fi desemnat noul director provizoriu al Administrației Fondului Imobiliar SRL!
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ella

25 Sep, 2023 01:19

Sunt persoane care au dosare din 2015, 2018, in 2019 evacuati in stradă dar nu I vede/ nu I ascultă nimeni fără să dai inaintare ceva!! Din toată lista afișată nu este vreunul fără să fii dat!

Articole asemanatoare

Patru dosare respinse Care sunt proiectele câștigătoare finanțate de Consiliul Județean Constanța în domeniile tineret și social-sănătate (DOCUMENTE)

01 Jun 2024 721

S-a încheiat evaluarea pentru perioada 2019-2024 Notă maximă pentru managerul Teatrului de Stat Constanța! (DOCUMENT)

20 May 2024 623

Firma este controlată de afaceristul Gheorghe Muhscină Plasty Prod SA a cumpărat de la Primăria Constanța un teren de pe strada Industrială nr.11

04 May 2024 1024

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 777

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1236

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 733

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1546

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 1179

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 822

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 859

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 569

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2241