Armata României va participa la misiunile internaționale, tip coaliție, Gallant Phoenix și Sentinel

  • Misiuni internaționale în Regatul Hașemit al Iordaniei și golfurile Persic, Oman și Aden, începând cu anul 2020
În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 525 din 18 iunie a fost publicată Hotărârea Parlamentului nr. 6/2020 privind aprobarea participării Armatei României la Operația multinațională Gallant Phoenix începând cu anul 2020, ca urmare a solicitării președintelui României, adresată celor două Camere ale Parlamentului, de a aproba participarea Armatei României la Operația multinațională Gallant Phoenix.

Misiunea de tip coaliție se va desfășura pe teritoriul Regatului Hașemit al Iordaniei sub conducerea Statelor Unite ale Americii, începând cu anul 2020, iar România va disloca un efectiv total de un militar și un civil, personal specific domeniului informații.

Ministerul Apărării Naționale va semna o înțelegere tehnică cu Departamentul Apărării din Statele Unite ale Americii în vederea stabilirii cadrului de participare și cooperare, și totodată  Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Externe vor iniția procesul de negociere și vor semna un acord privind statutul forțelor cu Regatul Hașemit al Iordaniei.

Personalul participant la operații în afara teritoriului național în anul 2020 va avea dotarea tehnică și armamentul necesare îndeplinirii misiunilor specifice fiecărui teatru de operații, iar resursele financiare se asigură din bugetul alocat Ministerului Apărării Naționale pe anul 2020.
 
În același Monitor Oficial a fost publicată și  Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2020 privind aprobarea participării Armatei României la Operația Sentinel începând cu anul 2020 tot ca urmare a solicitării președintelui României, adresată celor două Camere ale Parlamentului.

Această misiune, tot de tip coaliție, va avea loc în apele golfurilor Persic, Oman și Aden, începând cu anul 2020, iar Armata României va participa cu un efectiv total de până la 10 militari, personal de stat major.

Personalul participant la operații în afara teritoriului național în anul 2020 va avea dotarea tehnică și armamentul necesare îndeplinirii misiunilor specifice fiecărui teatru de operații, iar resursele financiare se asigură din bugetul alocat Ministerului Apărării Naționale pe anul 2020.

Sursa foto: Facebook/Ministerul Apararii Nationale
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Polițiști în misiuni internaționale de sărbători

01 Jan 2024 834

Licitații Constanța Baza Logistică Navală cumpără servicii de asigurare tip CASCO maritim și tip P&I maritim. Valoarea achiziției este de peste un milion de lei (DOCUMENT)

21 Dec 2023 766

Ceremonia de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Turce aflat în România pentru a executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită

05 Dec 2023 793

Două nave ale Gărzii de Coastă au revenit acasă din misiuni internaționale sub egida FRONTEX în Marea Mediterană

21 Nov 2023 708

Pregătire la Capu Midia Trageri spectaculoase cu complexele antiaeriene Gepard pentru misiunea internațională (FOTO)

05 Sep 2023 996

Mesaje transmise de marinarii militari din cadrul Forțelor Navale Române, aflați în misiuni internaționale cu ocazia sărbătoririi Zilei Marinei (VIDEO)

14 Aug 2023 931

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Constanța

11 Nov 2022 1101

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Aviației Române „În ultimii 30 de ani, Forțele Aeriene Române au trecut printr-un amplu proces de reorganizare și modernizare“

20 Jul 2022 901

Vasile Dîncu „Majorarea procentajului din PIB pentru Apărare va conduce la accelerarea modernizării Armatei României“

14 May 2022 1256

Videoconferință a conducerii MApN cu echipele de comandă ale detașamentelor aflate în misiuni externe (GALERIE FOTO)

30 Nov 2021 1518

Mesajul premierului Florin Cîțu, cu prilejul Zilei Drapelului Național

26 Jun 2021 1467

Baza Logistică Navală cumpără servicii de asigurare CASCO maritim

10 Jun 2021 2788

„Drumul către o pace durabilă- să fructificăm capacitățile tinerilor în procesele de pace și securitate“ Ziua Internațională a Forțelor ONU de menținere a Păcii

29 May 2021 1370

Cum arăta Dobrogea în anul 1901, în ochii unui călător străin? - (III) La Mangalia și în peștera Limanu

05 Sep 2020 3185

Garda de Coastă. O nouă misiune internaţională sub egida Frontex, încheiată cu succes

25 May 2020 1661