Detalii aproape incredibile din dosar Adjunctul Poliţiei Cernavodă, trimis în judecată de procurorii Anticorupţie

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Structura Teritorială Constanţa au dispus trimiterea în judecată a ofiţerului Costel Baciu, adjunctul Poliţiei Cernavodă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Curţii de Apel Constanţa, primul termen fiind stabilit pentru data de 9 ianuarie 2014. Cauza a fost repartizată completului de judecată C1 Fond Corupţie, prezidat de magistratul Adriana Ispas.

Costel Baciu este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice având drept consecinţă obţinerea de către funcţionarul public, pentru sine sau pentru altul, a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual în legătură directă cu infracţiunile de corupţie şi deţinere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării. „La data de 14 februarie 2008, cu ocazia cercetărilor la faţa locului efectuate cu privire la decesul, în condiţii suspecte, al unei persoane, comisarul de poliţie Baciu Costel şi-a încălcat atribuţiile de serviciu ce-i reveneau în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, prin aceea că a ridicat din locuinţa persoanei decedate o armă cu aer comprimat, precum şi 4 cutii conţinând cantitatea totală de 328 de alice din plumb.

Inculpatul, cu ştiinţă, nu a menţionat bunurile respective în cuprinsul procesului verbal de cercetare la faţa locului întocmit cu acel prilej, ci şi le-a însuşit şi le-a deţinut neîntrerupt până la data de 11 septembrie 2013, când au fost identificate de către reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa în sediul Poliţiei Oraşului Cernavodă. Mai precis, bunurile au fost găsite în biroul în care inculpatul îşi desfăşurase activitatea profesională până la începutul anului 2011, în perioada anterioară numirii sale în funcţia de conducere, acestea fiind camuflate în spatele unei canapele, în spaţiul dintre aceasta şi caloriferul din încăpere”, potrivit DNA.
„De asemenea, în sarcina comisarului de poliţie Baciu Costel s-a reţinut şi faptul că, în perioada 14.02.2008 - 11.09.2013, a deţinut arma cu aer comprimat ridicată din locuinţa persoanei decedate şi însuşită în mod fraudulos, fără a fi autorizat în acest sens de către reprezentanţii Serviciului Arme, Muniţii şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi fără a fi titular al unui permis de armă eliberat potrivit prevederilor legale”, au conchis procurorii Anticorupţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Profesorul Cornel Panait s-a retras din cursa pentru funcția de rector al Universității Maritime din Constanța

07 Feb 2024 1289

Firma primarului Rahău, din Tulcea Pronautica SRL, condamnată într-un dosar al DNA Constanța! Contracte cu SRI, STS și SIE

15 Jun 2023 1969

Silviu Florin Rahău, primarul din Crișan (Tulcea), a recunoscut tot la DNA Constanța și a luat un an de închisoare cu amânare

01 Jun 2023 4455

Silviu Rahău, primarul din Crișan (Tulcea) și firma pe care o controlează (Pronautica SRL), acorduri de recunoaștere a vinovăției la DNA Constanța! Primele termene

22 May 2023 2142

Contracte publice cu SRI, STS și SIE! Pronautica SRL, acord la DNA. Silviu Rahău, primarul din Crișan, - „Nu îmi este afectat mandatul“

09 May 2023 2453

ARBDD Tulcea, contract cu firma unui primar din județ. Soția celui din urmă, probleme cu ANI (DOCUMENT)

06 Jul 2022 1681

Imobil situat în zona hotelului Meridian din staţiunea Mamaia, extins

27 May 2020 2563

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa caută o firmă de curierat (document)

25 May 2020 2917

Se constuieşte în Năvodari, zona Mamaia Nord Ramisia Lux Invest SRL va investi într-un imobil de patru etaje

28 Apr 2020 3159

Miniştrii propuşi în Guvernul Orban II, audiaţi în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului

16 Feb 2020 1941

Vilă turistică de trei etaje în Techirghiol. Investitorul a solicitat acord de mediu

28 May 2019 1970

Extinderea reţelei de iluminat public, înfiinţarea unui after school, drumuri reabilitate Proiecte implementate anul trecut de Primăria Pantelimon

09 Jan 2019 1924

Imobil ridicat de vărul jucătoarei de tenis Simona Halep în Constanţa. Câte etaje are clădirea

07 Jan 2019 3323

Concert de zile mari Centenarul Marii Uniri, marcat de Primăria şi Consiliul Pantelimon

01 Dec 2018 2157

Primarul Costel Armăşescu, la bilanţ „Vom face din Pantelimon o comună europeană. Doar împreună putem reuşi!“

16 Nov 2018 2839