Directorul general al CJAS Maramureș, urmărit penal de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

Foto: Facebook/DNAProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj - Biroul teritorial Baia Mare au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 11 ianuarie 2024, a inculpatelor PRODAN CARMEN ELEONORA, în calitate de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș pentru săvârșirea a opt infracțiuni de luare de mită, din care trei săvârșite în formă continuată și STRETEA CAMELIA RODICA, în calitate de director executiv al Direcției relații contractuale din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș, pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de luare de mită, din care două săvârșite în formă continuată.
 
Potrivit DNA, în perioada septembrie - decembrie 2023, inculpatele Prodan Carmen Eleonora și  Stretea Camelia Rodica, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la mai multe persoane (oameni de afaceri și manageri de spitale) foloase necuvenite și sume de bani necuantificate până în prezent, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu referitoare la încheierea și derularea în bune condiții a unor contracte încheiate de diferite societăți comerciale și unități sanitare cu instituția pe care o conduceau.
 

„În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. Inculpatelor Prodan Carmen Eleonora și  Stretea Camelia Rodica li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
  
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cele două inculpate trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu depășească limita teritorială a județului Maramureș decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată) și să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit fapta.
           
 Inculpatelor Prodan Carmen Eleonora și  Stretea Camelia Rodica li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive“ - conform anchetatorilor.

 
Anterior, în cursul zilei de 11 ianuarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 6 locații, situate pe raza județului Maramureș.
 
 În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Maramureș.
 

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019“ - au mai precizat procurorii DNA

 Citește și: 

Cine i-a luat locul fostului director CJC, Ermil Chelariu, suspendat din funcție și trimis în judecată de DNA Constanța pentru folosire de informații nedestinate publicității (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 390

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 329

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 528

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 432

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 411

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 854

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 438

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 714

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 534

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 916

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 750

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 567

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1688

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 696

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 782