Încătuşarea lui Mazăre şi NUP-ul lui Bodean Afaceristul Dinel Staicu, condamnat definitiv de Curtea Supremă (document)

Afaceristul bucureştean Dinel Staicu a fost condamnat, ieri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, la cinci ani de închisoare. Decizia este definitivă şi a fost luată de judecătorii Leontina Şerban, Simona Daniela Encean şi Mirela Sorina Popescu. Staicu, fostul proprietar al echipei de fotbal FC Universitatea Craiova, are deja o condamnare de şapte ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.
 
Concret, magistraţii Curţii Supreme au majorat, ieri, pedeapsa aplicată lui Dinel Staicu, de Adriana Ispas, preşedintele Curţii de Apel Constanţa, pentru cumpărare de influenţă, de la 3,4 ani la cinci ani de închisoare. Carmen Ioana Popescu, fost director al SC BDJ Craiova, a primit 2,6 ani de închisoare, iar avocatul Giorgel Zgăbei s-a ales cu doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de patru ani. Aşa cum menţionam şi în ediţiile trecute, Simona Daniela Encean este una dintre cele două judecătoare ale Curţii Supreme care au respins propunerile de arestare preventivă a lui Radu Ştefan Mazăre şi a lui Avraham Morgenstern, formulate de procurorii DNA în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“. De asemenea, judecătoarea Simona Daniela Encean a menţinut o soluţie de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primite de procurorul Andrei Bodean, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Dinel Staicu a fost trimis şi judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, alături de Veronica Cîrstoiu, fost judecător al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.
 
În privinţa fostului magistrat Cîrstoiu, judecata continuă la Curtea de Apel Constanţa.
 
În secţiunea „Documente“ poate fi citit comunicatul DNA privind trimiterea în judecată a lui Dinel Staicu, dar şi a altor persoane.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, clasare de la Andrei Bodean, șeful DNA Constanța! Marcela Enache, fostul secretar al municipiului, trimisă în judecată

10 Mar 2023 9606

Surse DNA Constanța a retras dispoziția de trimitere în judecată a lui Radu Mazăre, în dosarul terenurilor vândute „la prețuri diminuate“

22 Sep 2022 2369

Doi magistrați de la Curtea Supremă, la pensie! Ce dosare au judecat de la Constanța (GALERIE FOTO)

07 May 2022 2419

Pronunțare în ședință secretă! Zi importantă pentru Radu Mazăre, fostul primar al Constanței

08 Apr 2022 1969

DNA acuză - 10 terenuri din Constanța ar fi fost vândute fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local. Pronunțarea, amânată

26 Mar 2022 4134

Dosarul „abținerilor“ Se caută un al treilea judecător pentru Radu Mazăre și Marcela Enache

11 Jan 2022 1741

Dosarul celor zece terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța vândute „la prețuri diminuate“, amânat pentru la anul

05 Nov 2021 1280

Dosar DNA Ședință secretă la Tribunalul Constanța în cazul celor zece terenuri din domeniul privat al municipiului vândute „la prețuri diminuate“

03 Nov 2021 2732

Inculpați, Decebal Făgădău și Marcela Enache Dosarul terenurilor din Portul Tomis, azi primul termen la Tribunal! Gabriel Mustaţă nu ar fi vrut să judece procesul!

24 Sep 2021 2741

Dosarul terenurilor de la Club Castel și Complex Cazino Radu Mazăre și Sorina-Gina Hortolomei- Moscu, achitați definitiv! Motivare (document)

06 Sep 2021 9070

Oficial! Radu Mazăre și Marcela Enache, trimiși în judecată de Andrei Bodean, șeful DNA Constanța. Dosarul se va rejudeca

02 Sep 2021 2690

Oficial! Unul dintre dosarele lui Radu Mazăre se va rejudeca (minută)

25 Aug 2021 3098

Zece terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța ar fi fost vândute în condiții aparent ilegale. Ce s-a decis ieri în instanță

25 Aug 2021 2737

Radu Mazăre, Marcela Enache și Andrei Bodean, termen la Curtea de Apel Constanța

26 Jun 2021 1791

Tribunalul Constanța, veste pentru Radu Mazăre! Începe procesul!

10 May 2021 2162