Poliţiştii îl caută pe soţul senatoarei Dianei Şoşoacă pentru montarea unei brăţări de monitorizare electronică

Politie. Foto: Facebook/DGPMBPoliţiştii îl caută pe soţul Dianei Şoşoacă pentru montarea unei brăţări de monitorizare electronică, după ce senatoarea a sesizat, marţi, Secţia 6 de Poliţie cu privire la faptul că soţul său o agresează din punct de vedere emoţional, fiindu-i creată astfel o stare de temere, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.ro.

Totodată, femeia a precizat că în trecut soţul său a agresat-o şi fizic.

"În urma celor sesizate a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, context în care a fost emis un ordin de protecţie provizoriu. De asemenea, victima şi-a exprimat acordul cu privire la montarea unei brăţări de monitorizare electronică în sarcina bărbatului", informează Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).


În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, raportat la infracţiunile de ameninţare şi hărţuire, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

"Având în vedere faptul că bărbatul nu s-a prezentat la sediul secţiei pentru montarea sistemului de monitorizare, poliţiştii au demarat verificările, în vederea depistării acestuia", arată sursa citată.


Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de încălcarea unei măsuri dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, emis anterior.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie. 

 Agerpres.ro. 

Citește și: 

Diana Șoșoacă a fost prinsă de radar cu 110km/h și a rămas fără permis. Scandal făcut de senatoare la mașina poliției

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

27 Apr 2024 825

Soțul Dianei Șoșoacă scapă de brăţara electronică montată la picior

05 Apr 2024 685

Diana Șoșoacă a fost prinsă de radar cu 110km/h și a rămas fără permis. Scandal făcut de senatoare la mașina poliției

10 Mar 2024 845

Are termen să predea absolut toate actele partidului în original Șoșoacă a divorțat politic de soțul său!

18 Feb 2024 1345

Dezvaluiri.ro Soțul Dianei Șoșoacă a agresat un tânăr la un protest de susținere a bisericii ilegale (VIDEO)

11 Jun 2022 4283

Constanța Scandal și îmbrânceli la biserica „Izvorul Tămăduirii”, care urmează să fie demolată. Prezentă și Diana Șoșoacă. Ce se întâmplă (VIDEO)

10 Jun 2022 5221

LIVE Diana Șoșoacă, prezentă la Constanța, la biserica „Izvorul Tămădurii”, care urmează să fie demolată. „Ne vom lega în lanțuri lângă această biserică! Să vedem dacă ne omori pe toți“ (GALERIE FOTO)

10 Jun 2022 2747

Diana Şoşoacă a anunţat că este membră a Partidului S.O.S. România

30 May 2022 2207

Diana Șoșoacă a sesizat poliția că i-a fost fost atacată casa cu ouă

17 Apr 2022 1497

Senatoarea Diana Șoșoacă, procedură urgentă împotriva Guvernului, la Curtea de Apel Constanța

23 Mar 2022 1837

Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, în proces cu Guvernul României, la Constanța. Răspunsul judecătorilor de la Curtea de Apel

19 Mar 2022 2557

Diana Șoșoacă, amendată cu 5.000 lei pentru afirmații discriminatorii. Ce a spus senatoarea despre Raed Arafat

12 Jan 2022 1705

Protest al deputaţilor AUR în plen pentru retragerea proiectului certificatului verde "Libertate fără certificate"

20 Dec 2021 1476

Filmul evenimentelor în scandalul în care este implicată Diana Șoșoacă. Aceasta a reclamat că jurnaliştii italieni aveau droguri

15 Dec 2021 1558

Poliția Capitalei, precizări după scandalul între Diana Șoșoacă și jurnaliștii italieni. Soțul său ar fi agresat un agent

14 Dec 2021 1577