Trafic de droguri la un festival care se desfășoară în stațiunea Mamaia! Șase cetățeni străini, reținuți la Constanța (GALERIE FOTO)

Sursa Galeriei Foto: IPJ ConstanțaÎn perioada 27-28 aprilie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a 11 persoane, participante la un festival care se desfășoară în stațiunea Mamaia, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc şi mare risc, trafic de droguri de risc şi mare risc şi  deţinere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.

Potrivit IPJ Constanța, din cercetări a reieșit că bănuiții ar fi introdus, în România, transportat, depozitat și  deținut cantități însemnate de droguri de risc și de mare risc, în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța, la data de 27 aprilie a.c., la ore şi în locaţii diferite, fiind prinși, în flagrant delict, în timp ce comercializau astfel de substanţe.

Foto: IPJ ConstanțaDe asemenea, aceștia ar fi promovat vânzarea drogurilor prin intermediul unor aplicații de mesagerie, precizând preţurile pentru fiecare tip de drog.

„Ulterior, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate și ridicate 300 de comprimate de ecstasy, 70 de comprimate 2 CB („pink cocaine”) şi 100 de grame de cocaină, 50 de grame de ketamină, 10 grame de hașiș și 10 doze de metamfetamină. 

Astfel, la data de 28 aprilie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a 6 persoane, cetăţeni străini, cercetate sub aspectul savârşirii infracţiunilor de trafic internațional de droguri de risc şi mare risc, trafic de droguri de risc şi mare risc şi  deţinere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.

În cursul aceleași zilei, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus arestarea preventivă a reținuților, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și de sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident în Constanța Un șofer implicat, depistat cu alcoolemie și indicii de consum de droguri

07 Mar 2024 976

Știri Constanța Șofer băut, depistat în Mamaia Nord

04 Mar 2024 517

Surpriza din lenjeria intimă Pedepse grele, la Constanța, pentru trafic internațional de droguri!

14 Feb 2024 1094

Trafic internațional de droguri Italieni, condamnați, la Constanța, la aproape 25 de ani de închisoare! Dosarul, în apel

29 Jan 2024 1383

Știri Constanța Șofer drogat, depistat pe bulevardul Mamaia! Ce substanță consumase (FOTO)

20 Sep 2023 928

Razie de amploare în stațiunile Mamaia și Vama Veche! Patru șoferi drogați, depistați în trafic (VIDEO)

26 Aug 2023 1483

Polițiștii, la datorie! Ce au constatat în urma acțiunilor

14 Aug 2023 723

Știri Constanța Tineri din Mureș, prinși cu droguri în Vama Veche (FOTO)

13 Aug 2023 1085

Activitate rutieră Constanța Șoferiță drogată, depistată pe bulevardul Mamaia! Ce substanță consumase

16 Jul 2023 1307

Cocaină în cluburile din Mamaia! Oficial de la DIICOT

06 Jul 2023 1235

Tânăr din Ploiești, depistat la Vama Veche cu substanțe interzise asupra sa

03 Jul 2023 1075

Suspecți de trafic de droguri, reținuți la Constanța! (GALERIE FOTO)

06 May 2023 1387

Trafic de droguri la un festival desfășurat în Stațiunea Mamaia. Un cetățean străin, reținut

03 May 2023 1353

Peste 140 de persoane depistate cu substanțe interzise la festivalurile din Mamaia și Costinești

03 May 2023 770

Trafic de droguri al un festival ce s-a desfășurat în Stațiunea Mamaia! Un bărbat, arestat preventiv

02 May 2023 1178