Trimis în judecată pentru mită (video)

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Stelică Dămăşaru, în vârstă de 45 de ani, din Constanţa, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Conform procurorilor, „în urma unui control efectuat de organele de poliţie la data de 5 august la barul său din comuna Nicolae Bălcescu, când au fost constatate nereguli, la data de 6 august, inculpatul s-a prezentat la Postul de poliţie Nicolae Bălcescu, unde i-a promis lucrătorului de poliţie constatator o sumă de bani pentru ca acesta să rupă documentul de constatare a neregulilor depistate şi să nu dispună măsurile legale”. „Întrucât agentul de poliţie a sesizat imediat organele de urmărire penală cu un denunţ, la aceeaşi dată de 6 august, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa delegaţi de procuror în acest sens l-au depistat în flagrant pe inculpat în sediul postului de poliţie Nicolae Bălcescu când a remis suma de 600 de lei poliţistului denunţător, cu scopul ca denunţătorul să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu”, conform anchetatorilor. Stelică Dămăşaru va fi judecat de magistraţii Tribunalului Constanţa pentru dare de mită, primul termen fiind stabilit pentru data de 9 octombrie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 664

UPDATE. Cumpărări directe Constanța Grup Pro Vet SRL se va ocupa de ridicarea animalelor fără stăpân în Eforie. Contract, în valoare de 50.000 de lei (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 562

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Stelică Hagi, membru în comitetul director la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (DOCUMENTE)

30 Mar 2024 626

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Stelică Caprinciu, membru în CA la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENTE)

11 Feb 2024 901

Fost ales local în Medgidia, Stelică Caprinciu, devine consilier județean pe lista PNL

15 Nov 2021 2415

Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” angajează bucătar

11 Dec 2020 2180

Luptătorul Beadin Amet, de la CS Extreme Ronin Fight, a câştigat centura la Campionatul Mondial ICO

07 Nov 2018 4598

Acţionarii Dobrogea Grup SA au cooptat un nou asociat

25 Sep 2018 6289

Suspecți de trafic de persoane și proxenetism reținuți de procurorii DIICOT. Cum erau seduse victimele de membrii grupării infracționale (video)

12 Sep 2018 4034

Un spaţiu de producţie a băuturilor alcoolice din localitatea Vulturu, scos la mezat de ANAF (document)

14 Jun 2018 1996

Stelică Mocianu, din Constanţa, cercetat în Germania, a fost arestat preventiv

09 Feb 2018 2082

Bunurile Almiana Conf SRL vor fi scoase la mezat. Creditorii, convocaţi pentru a decide strategia de vânzare

22 Apr 2017 2180

Un teren şi mai multe construcţii deţinute de o editură din Constanţa, de vânzare (document)

08 Feb 2017 3247

O nouă firmă de arhitectură-construcţii la Constanţa

13 Nov 2016 1963

Şi-ar fi lovit prietenul de pahar cu toporişca în cap Pedeapsă mărită pentru Stelică Ionel Pandele

01 Oct 2016 1435