Centenarul Republicii Turcia. 29 octombrie 1923 - reper în nașterea unui modern stat eurasiatic

29 octombrie 1923 reprezintă o dată-reper dintre cele mai importante în istoria contemporană a Europei – a luat naștere, sub conducerea lui Mustafa Kemal (1881-1938), un nou stat, cu o formă de guvernământ republicană – pe ruinele defunctului Imperiu Otoman –, a cărei laicitate și continuă transformare, întru prosperitate și asigurarea securității național-teritoriale, a marcat evoluția sa până astăzi.
Progresele – pe drept cuvânt, istorice –, ale Türkiye Cumhuriyeti, întru modernizare instituțională și a moravurilor membrilor societății, a impunerii sale pe plan internațional, devenind, treptat a mare putere – au fost relevate, de către publiciști și intelectuali români, încă în perioada interbelică (așa cum cetitorul poate lua cunoștință, punctual, prin cele câteva mărturii de epocă de mai jos).
La Centenarul Republicii, Turcia – cu care Statul Român a avut, dintr-un început, relații dintre cele mai amiabile, cu vizite oficiale la cel mai înalt nivel și o strânsă cooperare întru menținerea unui climat de pace și conlucrare regională – se prezintă ca un stat cu o dezvoltare, pe multiple planuri, cu adevărat extraordinară, și, nu mai puțin, ca o voce tot mai distinctăîntre Marile Puteri ale Lumii contemporane.
 
Conferinţa d-lui N. Batzaria la Institutul Social Român
Domnul N. Batzaria a fost militant în acțiunea acţiunea revoluţionară a junilor turci. Mişcarea aceea din 1908 era expresia şi chiar creaţiunea spiritului revoluţionar macedonean şi aduşi prin continuatorul său, macedoneanul Mustafa Kemal Pașa, la actualul regim republican (de manieră absolutistă) al lui Mustafa Kemal.
Astăzi există statul nationalist, de republicană, numit Noua Turcie. În complexul statelor postbelice, el reprezintă o formaţiune aparte. De aceea Institutul social român a consacrat o conferinţă pentru atare experimentare politică, care a salvat statul turcesc din încurcătura gravă în care îl adusese regimul monarhic absolutist. I s-a încredinţat d-lui N. Batzaria tratarea acestui subiect, pentru competenţa în materie, dată fiind colaborarea efectivă ce a avut în acţiunea junilor turci.
Se cunoaşte bine starea veche a Turcii de formă absolutistă, în care sultanul, „umbra lui Allah”, se considera ca stăpân pe moşia sa. Prototipul sultanului turc l-a întrupat Abdul-Hamid, despre care d. Batzaria a dat câteva caracterizări sesizante. Detronarea sultanului Abdul-Hamid de către junii turci, în 1909, a însemnat întronarea regimului constituţional, adică încadrarea Turciei în rândul statelor europene; ei au creiat Noua Turcie, iar opera lor a fost perfecţionată şi deviată totodată de continuatorul şi elevul lor, Mustafa Kemal Paşa. D. Batzaria a accentuat că Mustafa Kemal, din punct de vedere politic, a dat înapoi faţă de regimul libertar şi riguros constituţional al junilor turci, pentru că el a limitat şi a redus libertăţile constituţionale.
Noua Turcie trebue înţeleasă ca un stat modern naţional. Acest concept se datoreşte tot junilor turci, cari au modificat dela început concepţia veche a statului, medieval absolutist din vremea sultanilor. Pe de altă parte, de unde sub vechiul regim statul n’avea un nume oficial, capitala n’avea un nume şi nu exista o limbă, naţională — junii turci au introdus denumirea statului, şi Mustafa Kemal a fixat limba naţională, cum şi numele capitalei de Stambul.
Ceea ce caracterizează un stat modern, conştiinţa şi sentimentul naţional, junilor turci se datorează pentru Noua Turcie; ei au dat poporului turc idealul naţional pentru viitor.
Toate acestea sunt fapte necontestate, care duc la concluzia d-lui Batzaria că Noua Turcie e opera junilor turci.
Mustafa Kemal Paşa e eroul național care a salvat statul turc și căruia i s’a dat, ca răsplată, conducerea statului republican. S’a desfiinţat regimul monarhic şi s’a introdus regimul personal republican. Ca baza tuturor reformelor făcute de el rezidă dorinţa şi voinţa omului de acţiune să apropie până la identificare statul turc de statele europene de formă democratic-constituţională. Acceptarea aceasta e o recunoaştere — sublinia d. Batzaria — a superiorităţii culturii şi spiritului creştin. Succesul preşedntelui Mustafa Kemal, stă şi în norocul de a domni peste blândul, cinstitul şi supusul popor turc.
Reformele sale sunt: desfiinţarea monarhismului, desfiinţarea poligamiei, interdicţia purtării fesului, desfiinţarea purtării vălului la femei. Însă reforma cea mai îndrăzneaţă e înlocuirea codului religios mahomedan — „legea de aur” — cu codul civil elveţian. În rândul reformelor mari, intră şi adoptarea alfabetului latin în locul celui arab.

Marea schimbare şi răsturnare va rezulta din urmările economice ale schimbului de populaţie dintre turci şi greci. Prin tratatul de pace dintre cele două state, s’a hotărît ca populaţia de religie ortodoxă din statul turcesc să treacă în statul grecesc, şi populaţia mahometană din Grecia să treacă în Turcia. Exodul acesta de masse omeneşti a produs din capul locului perturbări, cari se vor accentua în domeniul economic. Legile economice nu cunosc consideraţii politice sau de alt ordin. Experimentarea cu exodul arabilor din Spania şi al hughenoţilor din Franţa n’a fost luat în seamă. Cu acest fenomen au şi apărut grave probleme pentru statul turcesc, mai ales economice, şi ele necesită sforţări grele, cheltueli enorme.
Celelalte inovații n’au baza tradiției, adăuga d. Batzaria. Oricum, viața Turciei e asigurată de acum înainte, pentru că a devenit stat național. Viitorul regimului politic — republică dictatorială, personală și absolutistă — e o carte deschisă. (N. Batzaria. „Adevěrul”. 30 ianuarie 1930).
 
Conferințele Societății Academice „Amicii Turciei”
Turcia Nouă, forța creatoare
Joi 9 Martie, la orele 9 seara, s’a deschis, în aula Fundației Universitare Carol I, sub patronajul d-lui rector al Universității din București, seria conferințelor asupra Turciei de azi, organizate de către societatea academică „Amicii Turciei”.
În prezența membrilor legației în frunte cu Excelența Sa Hamdullah Suphi bey, ministrul Turciei, a reprezentanților ministerului afacerilor străine, a reprezentanților corpului profesoral universitar și a unui numeros public de intelectuali, liber profesioniști și studenți, d. Ion Dragu și-a desvoltat conferința despre: „Turcia nouă, forță creatoare”.
Conferențiarul a voit să arate, în anul acesta in care definitiva așezare a Republicii Turcești își închiagă deceniul, cum, sub un suflu arzător de muncă și progres, o nație își întărește viața refăcută într’un Stat modern ce se ridică pe platourile Anatoliei asaltate de muncitori și ingineri.
Evocând vremurile de acum un sfert de veac, când Europa vedea în Turcia numai pe „omul bolnav” când țara și poporul osmanului erau obiectul unei judecări sumare, născocită de către lăcomie, susținută de dispreț, transmisă de ușurință, adoptată de lene și colportată de fiecare fără să ia seama la însușirile reale ale nației, d. Ion Dragu a schițat povestea străduințelor de deșteptare prin refacerea societății și reînoirea gândirii turce sub acțiunea Junilor Turci, nașterea Turciei Nouă de după răsboiul cel mare, în Anatolia, deasupra ruinelor și reminiscențelor medievale.
Conferențiarul a arătat apoi cum Mustafa Kemala făcut planul temerar al întemeierii unui Stat laic și național pur turc, prin poporul turc, în teritoriul etnic, cum marele patriot își desfășură însușirile-i minunate de mânuitor de oameni, stimulând elanul poporului, acționând totodată în numele nației, după principiile fundamentale ale democrației. D. Dragu a înfățișat acțiunile succesive ale celui ce a fost mai întâi liberatorul, apoi creatorul, congresele de la Erzerum și Sivas cu proclamarea „pactului național”, lupta pentru curățirea teritoriului patriei, la Apus împotriva trupelor Sultanului, la Răsărit și Sud împotriva Englezilor și Francezilor, mai ales crunta, eroica luptă împotriva Grecilor, care avea, după jertfe sângeroase de ambele părți, să se termine prin recâștigarea Smirnei și părăsirea Asiei Mici de către populația greacă.

Rând pe rând, conferențiarul a arătat realizările mareșalului Mustafa Kemal Gaziul pentru definitiva câștigare a independenței, recâștigarea Constantinopolului ocupat de aliați, detronarea Sultanului, consacrarea autonomiei Turciei prin tratatul de la Lausanne, în fine proclamarea Republicei, sub președinția Gazi-ului Mustafa Kemal.
Spre a lămuri opera săvârșită de atunci și a judeca forța creatoare a Turciei Nouă, d. Dragu a evocat prin contrast ceea ce înseamnă Ankara, centru de energie umană față de Constantinopol, simbolul renunțării în politica mondială.
În inima Anatoliei aspre, ca o cucerire nouă asupra naturei domnește activitatea neîncetată, febra constructivă, e victoria spiritului creator al Ankarei față de spiritul paralizator al Stambulului.
Conferențiarul a prezentat și explicat apoi reformele succesive săvârșite prin voința lui Mustafa Kemal, pentru transformarea socială, economică și culturală: suprimarea califatului și laicizarea Statului turc cu corolarul său suprimarea fesului și vălului pe față, emanciparea femeii, reforma codurilor, înlocuirea alfabetului arab cu cel latin etc. etc. A insistat asupra nouii orientări intelectuale a Turciei și a operii faimoaselor „câlamuri turcești“ (turco-hogeac) în care se lucrează la unitatea spirituală a nației și se culeg comorile celor mai bune experiențe occidentale, spre a le turna în tiparul sufletului turc. Aici, d Dragu a relevat minunata operă realizată de către d. Hamdullah Bey ministrul Turciei la București, fost președinte al acestor căminuri, animatorul și îndrumătorul lor, fost ministru de instucție al Turciei în orele cele mai grele ale istoriei Kemalismului.
D. Dragu a arătat realizările Turciei Nouă, în domeniul gospodăresc, de când ea a fost smulsă fobiei economice, marile lucrări săvârșite, apoi schițând politica externă Turciei a insistat asupra rolului de a primul plan, rol activ, conciliator și pacific pe care Turcia îl joacă azi, în Orientul apropiat și în Balcani.      
În concluzie d. Dragu a arătat că Turcia merge tot mai sigur spre o democrație cu funcționare normală, că Gazi-ul nu cugetă decât la consolidarea patriei, el care, șef ales de popor, e servitorul acestui popor, că opera realizată până acum, în câțiva ani numai, dovedește ce forță creatoare sălășluește în voința colectivă de muncă și progres sub comandamentul unei discipline superioare („Epoca”, 14 martie 1933).
 
Sărbătoarea Turciei Noui
Un miracol al istoriei
Cine ar fi îndrăznit să gândească acum cincisprezece ani că împărăţia Padişahului, a căreia prăbuşire părea definitiv consumată, avea sărenască din ruine şi dezastre, subt oformă nouă şi cu o putere de viaţă uimitoare? Cine ar fi crezut cătocmai această năruire colosală trebuia să îngăduie essorul formidabilal unei ţări noui şi că moartea regimului vechi era condiţia reînvierii Turciei de astăzi?
Înfrântă într’un război la careparticipase nu prin voinţa ei, ci prinslăbiciunea unei stăpâniri ajunsă ladiscreţia străinului, pradă unei totale dezorganizări lăuntrice, afectată parcă în chiar sursele ei de viaţă fort de ameliorare a condiţiilor de muncă şi de creiare a mijloacelorsusceptibile să sporească rendementul avuţiilor naţionale şi să le asigure putinţa de progres. Revoluţianu a îndeplinit astfel numai o misiune de distrugere şi de curăţire aterenului, ci şi una de realizări solide, concrete, efective. Această dublă însuşire constitue titlul de glorie al mişcării de prefacere şi decreiare a nouei Turcii.

Această imensă şi radicală transfigurare îşi are etapele şi eroii ei. Prima victorie a nouei Turcii fu să-şi asigure înăuntru şi în afară opace care-i salvgarda drepturiledemnitatea, şi-i da putinţa să sedesvolte. Eroul acestei perioade fuGaziul Mustafa Kemal. A douat victorie, care se găseşte încă în plinădesfăşurare, marchează succesul neaşteptat, de o rapiditate extraordinară şi de o calitate incontestabilă,al eforturilor constructive. Şi această perioadă îşi are acelaş erou: Gaziul Mustafa Kemal. Astfel pe câmpul de război ca şi pe şantierul muncii creiatoare, şeful statului turc deastăzi şi-a făcut dovada geniului şiaptitudinilor sale. Atât de mult şide esenţial se leagă numele acestuiom providenţial de lupta şi de sforţarea de împlinire a noului stat, încât revoluţiei i s’a spus revoluţiaKemalistă, iar ţării Turcia Kemalistă.
 
Fără îndoială gigantica prefacerenu putea să fie doar opera unui om,oricât de geniale i-ar fi însuşirile.O pleiadă de talente, de valori şi dedevotamente, un Ismet Paşa, un[Tewfic] Rujdy Bey şi alţii, i-au stat în ajutor. Dar pe lângă aceşti colaboratori imediaţi şi direcţi, armata unui tineret patriot, cultivat, entuziast, care pentru întâia dată în istoria Turciei realizase ideia de naţie, a luptat şi a lucrat pentru făurirea noului stat.
Se împlinesc astăzi zece ani decând Turcias-a organizat ca republică şi şi-a ales preşedinte pe Mustafa Kemal. În acest deceniu, o lucrare uriaşă s’a realizat: întreagaviaţă politică, socială, economică,spirituală a poporului turc a fosttransformată. Totodată cu noul statut organic al ţării şi cu reformelesociale, economice şi morale, s’a desvoltat o vastă operă de construcţiide interes public: şcoli, edificii administrative, căi ferate, şosele, rigoare constructivă.
Puţine ţări auavut în aceşti ani post-belici o politică tot atât de fermă în urmărirea ţelurilor ei, tot atât de precisconturată, tot atât de îndemânaticişi mai ales tot atât de capabilă săacorde interesele specifice ale Turciei cu interesele generale. În ambele continente în cari are să se împlinească destinul istoric al Turciei,în Europa ca şi în Asia, acţiunea eis’a vădit fecundă şi binefăcătoare.Clarificarea şi aşezarea pe temeiuritrainice a raporturilor cu Rusia, cuPersia, cu Afganistanul ca şi cu puterile europene având sfere de influenţă în Asia Mică, precum şi silinţele ei, în atâtea direcţii încoronate de succes pentru a înlesni creiarea unui sistem susceptibil să organizeze colaborarea statelor dinBalcani, din basinul Mării Negreşial Mediteranei orientale, se cuvincu deosebire subliniate.
Cele mai recente realizări în această privinţă sunt convenţiile pentru definirea agresiunii şi tratatelecu Grecia şi România. Cu un bilanţ al cărui activ este atât de frumos, noua Turcie se poateînfățișa mândră judecății universale (Vladimir Ionescu. „Cuvântul”, 30 octombrie 1933).
 
Legăturile noastre cu turcii
O conferinţă a d-lui Gh. Brătianu
D. Gheorghe I. Brătianu a ţinut Sâmbătă la radio o interesantă conferinţă despre „Legăturile noastre cu turcii”.
Dată fiind împrejurarea că ministrul de externe al republicei turceşti ne-a vizitat de două ori în ultimul timp, în vederea stabilirii unor raporturi diplomatice de mare importanţă, conferinţa d-lui Gheorghe I. Brătianu a căpătat un caracter de vie actualitate.
D-sa a stăruit asupra acestei chestiuni, cercetând în lumina învăţămintelor istoriei, posibilităţile de desfăşurare în viitor a politicei externe a Turciei şi a raporturilor economice cu noi.
 
INFLUENŢA VECHILOR TURCI ASUPRA PRINCIPATELOR
D. Gheorghe I. Brătianu a început prin a stabili definiţia exactă a ceia ce se înţelege prin numele de „Turci” arătând înrâurirea pe care vechii turci, popoare deosebite de origină arab-altaică au avut-o asupra trecutului nostru mai îndepărtat. Oprindu-se la o cercetare mai amănunţită a trecutului turcilor Osmanli „neamul care a întemeiat marele imperiu al timpurilor moderne, din care s-a desfăcut cel din urmă printre statele naţionale ale vremii nostre, republica turcească de astăzi”, conferenţiarul constată că în ciuda atâtor războaie care ne-au vrăjmăşit – şi din care ultimul a fost marele măcel european – „nu se poate spune că poporul român a păstrat faţă de Turci acea vrăjmăşie ereditară pe care o găsim astăzi la rădăcina atâtor alte conflicte dintre popoarele continentului nostru”. Dimpotrivă. „În mintea poporului nostru cuvântul turc răspunde concepţiei unui duşman temut dar viteaz, aprig dar nu lipsit de lealitate, crunt la mânie şi lesne aplecat spre cruzime, vrednic totuşi de stimă şi intr’o mare măsură şi de încredere”.
Depănând, în continuare, firul istoriei d. Brătianu arată că nu întotdeauna românii şi turcii s’au găsit în tabere adverse. Amintind luptele lui Radu Vodă, aliat cu Bulgarii şi turcii la 1377 împotriva lui Ludovic al Ungariei, conferenţiarul citează dintr’o cronică turcească, recent descoperită, împrejurarea când Baiazid a avut alături de sine în marea bătălie de la Angora la 1402 împotriva împăratului tătarilor „contingentul muntean din armata sultanului, cel din urmă care a rămas pe câmpul de luptă”.
Trecând la perioada de subjugare, conferenţiarul aminteşte cercetările istorice ale regretatului Constantin Giurescu care au dovedit că „aşa zisele capitulaţii ale Moldovei au fost plăsmuiri politice ale luptei noastre de emancipare”.
Domnii români răscumpărau însă liniştea ţării prin peşcheşurile la înalta Poartă, care nu erau la început o sarcină mai mare decât cuponul unui împrumut modern. Continuând d. Brătianu ajunge la perioada mai apăsătoare a dominaţiei turceşti, care s’a tradus printr’o îndrumare economică, depe urma căreia principatele române au avut mult de suferit. Privilegiul singurului cumpărător pe care Constantinopolul şi-l asigurase în dauna desvoltării economice româneşti, a durat trei secole şi deabia tratatul din Adrianopole din 1829 desfiinţează acest regim de arbitrar. Dar această „economie dirijată” aparţine unui imperiu cosmopolit, moştenitor al Bizanţului şi al Romei.
 
TURCIA DE ASTĂZI
Ce a urmat n’a fost decât împlinirea legilor istoriei pe cari, spune d. Brătianu, „naţiunea turcească de astăzi, eliberată cu atâta hotărîre de prejudecăţile trecutului le-a înţeles deplin”. În faptul strămutării capitalei la Ankara, conferenţiarul vede desfacerea poporului turcesc liber, stăpân pe destinul său, de fatalităţi istorice care au cârmuit desvoltarea imperiului otoman”.
Relevând, valoarea deosebită a concepţiei care a pus capăt duşmăniilor milenare dintre greci şi turci, d. Gh. Brătianu accentuiază asupra semnificaţiei profesiunei de credinţă făcută la Bucureşti a ministrului de externe al republicei turceşti, care a recunoscut că actuala politică a republicei se situiază la un punct diametral opus aceleia a imperiului.
D. Gheorghe I. Brătianu a terminat astfel interesanta d-sale conferinţă:
RELAŢIILE ACTUALE ALE ROMÂNIEI CU TURCIA. — NECESITATEA STRÂNGERII RELAŢIILOR
„Cu naţiunea turcească animată de un spirit regenerat, neamul nostru nu poate întreţine decât relaţii de strânsă prietenie, ce le întăresc importantele interese economice ce le avem în aceste părţi ale lumii, şi pe care le-am nesocotit prea multă vreme, spre marea pagubă a industriei noastre de petrol şi a întregei economii româneşti. Dar Turcia nouă mai poate fi un exemplu pentru alte ţări. Atunci când se încearcă în Europa Centrală restauraţii funeste, când se svoneşte tot mai stăruitor învierea dualismelor asupritoare ale monarhiilor dispărute, când statele naţionale, consfinţite de voinţa popoarelor şi de tratate, văd ridicându-se stafia vechilor tiranii, hotărârea naţiunei turceşti constituie un mare învăţământ.
Fie ca şi alţii să înţeleagă aşa cum Turcia a înţeles-o, cădrumul istoriei nu se întoarce înapoi, ca evocarea fantomelor nu poate decât să tulbure viaţa şi liniştea lumii şi că viitorul se întemeiază pe realităţile naţionale şi nu pe prejudecăţile trecutului, pe cari desvoltarea a voit să le înlăture de istorică a voit să I pururi (Gheorghe I. Brătianu. „Dimineața”, 26 mai 1934).
 
TURCIA NOUA
Aniversarea independenţei republicei
Sfârşitul războiului mondiala găsit imperiul otoman, dupădomnia de mai multe ori seculară a sultanilor, în plină decadenţă şi dezagregare. O mareparte din Anatolia era ocupatăde armatele greceşti. Teritoriile europene, reduse la regiuneaConstantinopolului şia Strâmtorilor, nu se puteau menţinesub dominaţia turcească, atâtatimp cât anarhia se manifesta pretutindeni şi poporul turc,lipsit de un conducător, energicşi capabil, era dezorientat şi hotărît să se resemneze, supunându-se voinţei celor ce aveausă dispună de soarta sa. Printr’o fericită întâmplare,tocmai în acele împrejurări tragice pentru poporul turc, aapărut un salvator în persoanalui Mustafa Kemal. Acesta,sprijinit de un grup de partizani, la comanda trupelor împrăştiate în Anatolia, le concentrează în platoul central, leînflăcărează şi le transformă,ca prin farmec, din bande nedisciplinate şi demoralizate, într’o armată de operaţiuni înstare să ia ofensiva.
În 1922, după luptele delaDumlu-punar şi Afion-Karahissar, armatele kemaliste au respins spre mare trupele greceştişi au ocupat Smirna.
La 26 octombrie 1922, odatăvictoria definitivă câştigată, s-aproclamat independenţa Turciei.
După victoria pe teatrul deoperaţiuni anatolian, MustafaKemala trebuit să întreprindăpe teatrul diplomatic, alt război, din care a eşit deasemeneavictorios. Aliaţii au cedat înfaţa faptelor împlinite. Conferinţa dela Lausanne a admis [1923] frontierile pe care Turcia republicană le-a fixat, ea însăşi. Acelaş om, care a dovedit calităţi de comandant în Anatolia şi de diplomat in timpulconferinţei de la Lausanne, amanifestat după aceea însuşirile unui mare reformator şiorganizator. Turcia Nouă este opera preşedintelui republicei Mustafa Kemal, care şi-aschimbat apoi [1934] numeleîn Atatürk.
Cine ar fi crezut în 1920 cămuribundul stat turcesc, va reînvia sub impulsul unui om şiva face în câţiva ani figuraunui stat modernizat, întineritşi viguros.
Minunea aceasta s’a îndeplinit în epoca noastră.
Cu prilejul aniversării independenţei republicei turceştitrebue să amintim şi politicaguvernului din Ankara, bazată pe cultivarea relaţiunilor amicale, în scop pacific, cu România, Iâjugoslavia şi Grecia, în cadrul Înţelegerii Balcanice, careeste o garanţie pentru respectarea tratatelor în vigoare („Universul”, 30 octombrie 1935).
 
Conferinţele Extensiunii Academice
Prin Turcia lui Atatürk
„Extensiunea Academică” al profesorilor de la Academia de Înalte Studii comerciale şi Industriale „Regele Carol Il” Cluj, şi-a inaugurat activitatea pentru anul academic 1937-38, prin conferinţa Dlui Prof. Sabin Opreanu, care a tratat cu multă măestrie despre „Turcia lui Atatürk”. Conferinţa a fost cu atât mai interesantă cu câta fost cu proecţiuni, prin care publicul şi-a făcut o icoană clară despre ceea ce înseamnă cu adevărat renaşterea turcească în Turcia kamalistă.
Conferenţiarul a început prin a arăta situaţia geografică şi climaterică, pe urmă situaţia economică condiţionată de elementele amintite. După ce trece în revistă situaţia imperiului otomani, „bolnavul Europei”, care s’a prăbuşit în împrejurări cunoscute, ne arată, cum sub conducerea energică şi înţeleaptă a lui Atatürk, Turcia a renăscut din propria-i cenuşe.

Este destul să reamintim că vechia Turcie importa cereale, o balanţă comercială mereu pasivă, cu cca 3.000 km cale ferată, toata străină. Azi Turcia are cereale destule, balanţa comercială îi este activă, ține circa 7.000 km cale ferată proprie. După alungarea grecilor (1923) în orașele de la litoralul Egee a început o muncă pentru realizarea statului turcesc. Așa la Smirna, care este principalul port de export, Atatürk a început o politică de refacere a orașelor. A mutat capitala la Ankara din care a făcut o adevărată capitală modernă, izolând serviciile statului ideii infuenţele de la cosmopolitul Constantinopol („Patria”, 23 noiembrie 1937).
Prin proecţiinile pe care ni le arată ne plimbă prin colţurile cele mai caracteristice şi pitoreşti ale Turciei.
Conferenţiarul a fost viu aplaudat la sfârşit când a arătat figura lui Kemal Atatürk, scoţând în relief că tot ce este nou şi bun în Turcia este realizat de acest om energic, bun conducător, adevăratul tată al Turcilor („Patria, 23 noiembrie 1937).
 
Prima conferinţă a d-lui Petre Ghiaţă despre Atatürk
D. Petre Ghiaţă a început la „Dalles” seria conferinţelor menite să înfăţişeze viaţa şi opera preşedintelui Atatürk, care în Noembrie trecut s’a stins la Dolma Batche, în palatul alb de pe malul Bosforului.
Se cunosc despre Atatürk puţine lucruri, şi vag. Despre tinereţea lui nici atât.
Fiul lui Ali-Riza şi al Zubeidei, Mustafa Kemal, făuritorul Turciei modeme a avut o copilărie tristă.    
O singură amintire a păstrat el, mai târziu, din negura acestor ani: iubirea duioasă a mamei lui. Peste voinţa ei – vroia să-l facă muftiu – s’a înscris la Şcoala de Cadeţi din Salonic.
Încă de-atunci tânărul Kemal nutrea ambiţii mult prea exagerate pentru vârsta şi modesta lui origine.        
La şcoala militară din Monastir unde pătrunsese fără greutate ba chiar printre cei dintâi, este apreciat pentru însuşirile lui excepţionale. Din partea camarazilor cunoştea, o sfioasă admiraţie însă numai atât. N’a fost iubit. Era capricios şi solitar, mândru, însă şi distanţat, emanent la studii şi încrezător în sine. Este descoperit activând într’o mişcare revoluţionară, faimoasa organizaţie „Vatan”, care îşi stabilise un nucleu chiar în şcoala de ofiţeri.
Până la răsboiul mondial, când însuşirile lui militare se afirmă în bătălia dela Galiopoli, ofiţerul Mustafa Kemal trece printr’un şir de peripeţii necrezute, arestat în nenumărate rânduri, la doi paşi de fi împuşcat.
Multe alte încă a spus d. Petre Ghiaţă, din tinereţea vicioasă a marelui reformator, întâmplări ce se contopesc în legendă, preludiile unei vieţi năpraznice, ce seamănă mai mult cu o poveste ce nu-ţi vine s’o crezi, care totuşi s’a petrecut, sub ochii noştri fără ca noi s’o cunoaştem (Petre Ghiață. „România”, 21 martie 1939).
 
Turcia: Puntea dintre Occident și Orient
Ținutul ocupat odinioară deTurci, cu toate că se prezintă într-un chip fără unitate, permitetotuși să se desprindă în cuprinsul său patru fețe deosebite și anume: în părțile sale apusene –o „Turcie mediterană”, cu o coastădantelată, peste întinsul căreia spânzură un cer veșnic senin, alcătuind o adevărată Heladă; „Turcie africană” în părțile Pamfiliei și Ciliciei, cu o salbă de delte, care amintește Egiptul deJos „țara visurilor apuse”; o „Turcie pustie”, în interiorul podișurilor, prinsă’ntr’un chenar muntos,fiind un Iran-miniatură și în fineo „Turcie pontică” cu cele maimulte asemănări cu Europa.
Cu toată această varietate depeisagii, în cuprinsul cărora amdesprins cele patru fețe deosebite,Turcia este un fel de „triplexconfinium”, o răspântie între Europa și Asia, o „limită etnică”, între lumea Semiților și a Mongolilor și aceea Slavilor, un teren deconflicte între influențele civilizatoare ale Occidentului și Orientului, o „zonă tampon”, o ,,piață defrontieră”, unde sau amestecat depeste patru milenii rasele și peunde au trecut drumurile, pentrucare oamenii s’au luptat și se vorlupta mereu. Într’un cuvânt, Turcia a fost un ținut de lupte și desinteze. Peste strîmtorile ei, Dardanele și Bosfor, se încrucișeazădrumurile principale terestre șimarine, între Mediterana și MareaNeagră, Europa și Asia. De acimarea importanță economică șimilitară a strîmtorilor și de acinevoia alcătuirei unui mare centru în această „răscruce de drumuri”, pe acest „pod între douălumi”: cea europeană și cea asiatică.
 
TURCIA EUROPEANA: „TRACIA TURCĂ”
Turcia cuprinde o parte europeana și alta asiatică. Cea europeană se numește „Tracia turcă”și este ultima mărturie dintr-undomeniu balcanic al imperiului otoman, care în 1912 se desfășurape o suprafață de 326.000 km.p.,având un număr de locuitori depeste 5 milioane. Dacă lăsăm la oparte Istanbulul, Tracia turcă – redusă la trei vilaiete– acopere 22.000 km.p., și socotește unnumăr de 563.000 locuitori.
Turcia europeană este deci„statul cel mai mic” de pe continentul nostru și cu toate acestea,ea are trei ferestre marine: la Est„fereastra pontică”, la Sud „fereastra marmara”, iar în Vest „fereastra egee”. Această minunatăașezare, în calea „Orientului apropiat”, la care se mai adaugă șicheia strîmtorilor: Dardanele și Bosfor, singurile căi prin care țările din Estul Europei pot ieși înMediterana și de aci în ocean.
Aici, pe această „punte întredouă continente”, sfârșește liniaferată internațională, care leagăVestul Europei cu golful Persic,poarta de intrare spre Irak, „țaraaurului negru”, către care se îndreaptă privirile omenirii. Resursele agricole ale Turcieieuropene sunt neîndestulătoarepentru nevoile alimentare ale piețelor urbane principale: Istanbul(Constantinopol), pe Bosfor șiAdrianopol, pe râul Marița, la intrarea acesteia în câmpia Rumeliei„Mesopotamia bulgărească”.
Cu această Tracie turcă se sfârșește partea continentală a peninsulei balcanice. În ansamblulsău, ea nu a fostdestul de izolată,pentru a putea da naștere unei civilizații speciale, ci a jucat numairolul de „punte”, pe care i l-a asigurat structura sa. Astăzi, rolulsău de „răspântie” sau „chee”, devine și mai vizibil.
Importanța economică a Turcieieuropene, se reduce în prezentnumai laConstantinopol, mare„port de escală” pe Bosfor, cătrecare tinde azi ca și’n vremurile apuse, expansiunea marilor statecontinentele europene. El este fosta capitală a imperiului otoman,importanța lui politică a scăzutînsă mult, de când capitala republiciiKemaliste a fost mutată la Ankara (Angora) („Vremea”, 14 septembrie 1941).
 
Aniversarea proclamării Republicei turce
Poporul turc serbează astăzi a 18-a aniversare a proclamării Republicei, aniversare care evoacă mareafigurăa lui Atatürk, creatorul nouluistat turc, omul genial care aavut curajul să rupă cu tradiţiile învechite şi, chemândpoporul întreg la o viaţănouă, să-iasigure un cadrulegal prielnic dezvoltării pecalea civilizaţiei şi a întărirei Turciei moderne.
Viteazul care a redatTurciei onoarea militară afost în acelaş timp făuritorulunui stat consolidat, în carereformele cele mai îndrăzneţe au putut fi îndeplinitedin iniţiativa lui şi sub directa lui supraveghere, fărăzguduiri sociale.
Moartea prematură a acestui mare reformator a fostdesigur o pierdere grea pentru nouaTurcie. Urmaşul lui Atatürk însă, actualul preşedinte d. Izmet Inönü, luând frânele statului a știut să continue opera predecesorului său, întrunind unanimitatea opiniei publice turceşti şiînconjurându-se de colaboratori pricepuţi şi credincioşiideei care a însufleţit acţiunea lui Atatürk.

În vremurile grele de azi,Turcia, prin înţelepciuneaConducătorului ei,şi a colaboratorilor lui, a reuşit săsemenţie în afara războiuluidând dovadă de unitate, decalm, demnitate şi dragostede independenţă şi onoare. Nici o solicitare n’a putut abate Turciadela drumul intereselor ei proprii şi, adâncpătrunsă de sentimentul onoarei şi al securităţei, eapriveşte azi cu încredere viitorul.
Poporul român ureazăpoporului turc, de care e legat printrʼo sinceră prietenie, izbândă deplină pe caleaurmată până acum („Universul”, 30 octombrie 1941).

Citește și:
Mariana Gâju, mesaj de Ziua Națională a Republicii Turcia - „Cu ocazia Centenarului, îi felicităm pe frații turci pentru cei 100 de ani de independență și progres”

și

Fregata „Regina Maria”, participare la ceremoniile dedicate sărbătoririi centenarului proclamării Republicii Turcia