Dinogeția/sat Garvăn/com. Jijila/județul Tulcea a fost
așezare romană dezvoltată în jurul unui castru construit în cadrul limes-ului fluviului
Danubius/Dunării.
Terminologie
Basilica (latină) = Edifici public roman din
forum folosit pentru adunări, procese, comerț etc. Avea o formă dreptunghiulară alungită și era împărțită în trei nave prin șiruri de coloane
Castrum (latină/„fortăreață”)
= Tabără fortificată romană construită la graniță de-a lungul căilor de comunicație și în puncte strategice din provincii. Avea o formă pătrată, cu dimensiuni variabile și patru porți, în centru aflându-se clădirea comandantului (
praetorium). Zidul de piatră era dublat în exterior cu un șanț (
fossa), iar în interior cu un val de pământ (
agger), cele temporare din timpul campaniilor erau construite din pământ.
Cohors (latină/„cohortă”) = 1.Subunitate tactică a legiunii, care era compusă din 10 cohorte. 2.Unitate
auxiliară de infanterie formată din provinciali fără cetățenie romană, înarmați conform tradiției. Cohortele de 500 de soldați (
quingenariae) erau comandate de un
praefectus, iar cele de 1000 de ostași (
miliariae) de un
tribunus. 3.Cohortele pretoriene, în număr de 10 a câte 500 de militari, constituiau garda imperială, fiind recrutate din Italia.
Legio (latină/„legiune, armată) = Unitate militară tactică și strategică formată din cetățeni romani, care, după un serviciu de 20-25 de ani, primeau recompense financiare și funciare, formând colonii de veterani. Împăratul Augustus (30 î. H. – 14 d. H.) a stabilit numărul lor la 28, iar Septimius Severus (193-211) a crescut numărul lor la 30. Până în sec. II era alcătuită din 5600 de soldați, organizați în 10 cohorte împărțite în 6 centurii de câte 80 de oameni. Hadrianus (117-138) a crescut numărul infanteriștilor la 6800 și a adăugat 726 de călăreți. În epoca imperiului era condusă de un
legatus augusti de rang senatorial.
Limes (latină)
= Linie defensivă construită pe o frontieră naturală (
ripa), ai cărei soldați se numeau
ripenses, sau pe o frontieră artificială, ai cărei ostași se numeau
limitanei. Era alcătuit dintr-un val de pământ (
vallum), un șanț în fața valului, castre și castele (la distanțe de 5-10 km) și turnuri de observație (
burgi, turris), toate legate printr-un drum militar (
via). Zona din fața șanțului era defrișată, iar comunicațiile se făceau cu foc și fum.
Preliminarii
În
1910, numismatul Constantin Moisil (1876-1958) menționa în „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice” existența unor „
obiecte preistorice” la
Garvăn. Apoi, arheologul
Gh. Ștefan a găsit în zonă, în
1939, un vas considerat ca a aparținând
culturii neolitice Gumelnița, care din păcate a fost înstrăinat.
După război, specialistul neolitic
Emil Comșa (1923-2008), membru al echipei de cercetare din zona Măcin-Garvăn-Luncavița, a găsit urmele unei
așezări considerată Gumelnița în
punctul Chiatra.
Ceramică scitică, diferită de cea
getică și asemănătoare cu cea din zonele de la nordul lui
Pontus Exinus/Marea Neagră, a fost descoperită la Dinogeția, ca și la Topraisar și colonia greacă
Histria/Istria, fiind databilă după a doua jumătate a sec. IV î. H.
Izvoare scrise
Inițial, castrul a fost construit pe malul stâng al
Dunării, la vărsarea
Siretului în fluviu, așa cum indică
grecul Klaudios Ptolemaios/
Ptolemeu (sec. II) în
Geographia (III, 8, 2, 10, 1). Ulterior, însă,
documentul cartografic roman Itinerarium Antonini Augustus (225, 5) localizează așezarea pe malul dobrogean, între
Arrubium/Măcin și
Noviodunum/Isaccea.
Localitatea este menționată și în
documentul administrativ roman Notitia Dignitatum (
Orientes, XXXIX, 24) din sec. V. De asemenea, așezarea apare și în
Cosmographia (IV, 1, 17)
geografului anonim din Ravenna (Italia) din sec. VII.
Cercetări arheologice
Situl arheologic este situat în punctul Bisericuța, la 5 km NV de Garvăn și 1 km E de DN Galați-Tulcea, la 3,5 km de cotul Dunării la Galați, în
balta Lățimea. Cercetările au fost inițiate în
1939 de către
Gheorghe Ștefan (1899-1980), asistent al lui Vasile Pârvan (1882-1927), fondatorul școlii românești de arheologie. Săpăturile sistematice au fost începute de o echipă condusă de
Ion Barnea (1913-2004/Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București) după al doilea război mondial, în
1949, când a fost descoperită
incinta cetății refăcute.
Situl arheologic este înregistrat cu
codul 160635.03 în
Repertoriul Arheologic Național al Ministerului Culturii. Situl arheologic este înregistrat cu
codul TL-I-s-A-05795 în
Lista Monumentelor Istorice a Ministerului Culturii, prin
Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004.
Situl este
proprietate publică și este administrat de
Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București.
În
2009 erau identificate ca
riscuri naturale pentru sit
cutremurul, inundațiile, animalele și
insectele, iar ca
riscuri antropice/umane
demolarea, vandalismul, furturile și
incendiile.
În anii
2001,
2004 și
2011-2013 au fost efectuate cercetări sistematice de către o echipă condusă de
Alexandru Barnea (1944-/ Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București/Facultatea de Istorie a Universității București) și din care au făcut parte, în timp,
Cristian Olariu (Facultatea de Istorie a Universității București),
Eugen Paraschiv-
Grigore (Muzeul Național de Istorie a României),
Adriana Panaite (Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București),
Filica Drăghici (Facultatea de Istorie a Universității București),
Ioana Paraschiv-
Grigore (Muzeul Național de Istorie a României) și
Mihai Ionescu (Șc. Gen. nr. 3 Mangalia).
A. Barnea și arhitectul
Gabriela Sarvaș (Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea) au inițiat în
2000 conservarea și
restaurarea parțială a sitului, începând cu
drumul de acces și continuând cu
turnul 1 și
termele.
Dar eforturile lumii academice nu pot face față complexității riscurilor naturale și umane la care este supus situl. În
2011, ziarul bucureștean
„Adevărul” a efectuat o anchetă la fața locului, care se încheia astfel: „Vegetaţia abundentă care acoperă mare parte din cetate dă aspectul dezolant de ruine părăsite. Acest aspect este întregit de distrugerea parţială a construcţiei de protecţie a termelor, cauzată atât de factorii naturali cât şi de cei antropici. Chiar şi ceea ce s-a restaurat de curând (2008), cum este Turnul 1, prezintă crăpături ale zidului exterior, precum şi dărâmarea unei porţiuni a acestuia.”
Descoperiri arheologice
A fost găsit
un cuptor de ars țiglă datat cu
monede emise de
coîmpărații Diocletianus (284-305) și
Maximian (286-305). În 1976,
I. Barnea susținea, cu rezerve, că „se pare că la început”
Dinogeția romană era situată pe locul
așezării getice de la
Barboși, de pe malul stâng al Dunării, care reprezenta un cap de pod roman în
barbaricum/lumea barbară. Apoi, la începutul
sec. IV/Diocletianus, fortificația ar fi fost mutată pe grindul de la
Bisericuța-Garvăn, unde a rezistat până la sfârșitul
sec. VI.
Această ipoteză a fost susținută în
2001 și de colegul său
Alexandru Vulpe (1931-2016/ Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București). Numeroasele
fragmente ceramice și
monedele din sec. I-III sugerează existența cetății și înainte domniei lui
Diocletianus.
Au fost identificate
straturi de arsură în
a doua jumătate a sec. II, contemporane cu cele de la
Noviodunum, Independența și
Capidava, incendiul fiind atribuit distrugătoarei invazii a
costobocilor din
170, când acest trib din N Moldovei,
dacic în opinia lui
Ioan I. Russu (1911-1985/Institutul de Istorie „G. Barițiu” Cluj), a putut fi oprit abia în
Grecia centrală.
Au fost degajate construcții datate în sec. IV: 14 turnuri,
praetorium/comandamentul,
o basilică paleocreștină,
domus/casă în interiorul zidului de apărare, precum și ruine de
termae/băi publice la 100 de m în exterior.
Fortul, bazilica și alte clădiri interioare au fost restaurate în timpul domniilor lui
Anastasius I (491-518) și
Iustinian I cel Mare (527-565), împărați ai Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin.
Astfel, multe
cărămizi din bazilică sunt ștampilate cu numele lui
Anastasius, uneori alături de numele
Altina (Altinum/Oltina/județul Constanța), probabil locul de origine.
De asemenea, pe o balanță de bronz este inscripționat numele lui
Flavius Gerontios,
prefectul capitalei Constantinopol în timpul lui
Iustinian. Fortificația a fost incendiată de
kutrigurii turcici ai lui Zabergan în 559 și și-a încetat existența în timpul domniei lui împăratul
Mauricius (582-602), încheiată de marea
invazie a slavilor de la nord de Dunăre, care s-au așezat definitiv
în provinciile balcanice ale imperiului.
Cetatea a fost refăcută după
971, când
împăratul bizantin Ioan Tzimiskes a recucerit
Dunărea de Jos de la
primul stat bulgar (681-1018) și a organizat
thema/provincia
Paradunavon-Paristrion. Așezarea a rezistat până în a doua jumătate a sec. XII.
Administrația
Dinogeția făcea parte din
provincia Moesia Inferior (Dobrogea și Bulgaria dintre Dunăre și Balcani), creată în
86 de
împăratul Flavius Domitianus (81-96) prin divizarea
provinciei Moesia, înființată în
46 de
împăratul Claudius (41-54) prin desființarea regatului
clientelar/vasal al tracilor odrisi.
Dobrogea a devenit
provincie separată cu numele
Scythia Minor prin reforma administrației imperiului realizată de
Diocletianus, fiind inclusă în
dioceza balcanică Tracia.
Armata
Castrul de la Dinogeția făcea parte din
limes-ul fluviului
Danubius/Dunărea, a cărui construcție a fost începută de
împăratul Flavius Vespasianus (69-79) și terminată de
Traianus (98-117). Au fost descoperite cărămizi cu ștampilele mai multor unități, ceea ce indică prezența acestora la Dinogeția. Astfel, au fost documentate
Legio I Scythica și
Legio V Macedonica, unitățile auxiliare de infanterie
cohors I Cilicium/Turcia vest-asiatică și
cohors II Mattiacorum/Germania vestică, cea din urmă în timpul lui
Traianus, precum și flota danubiană
Classis Flavia Moesica.
Bibliografie cronologică
GHEORGHE ȘTEFAN (coord.),
Dinogetia, I, „Dacia”, Bucarest, VII-VIII, 1937-40.
GHEORGHE ȘTEFAN,
O balanța romană din sec. VI e.n. descoperită în Dobrogea, „Studii și cercetări de istorie veche”, București, I, 1950.
ION BARNEA,
L'incendie de la cite de Dinogetia au VIe siecle, „Dacia”, nouvelle serie, Bucarest, X, 1966.
GHEORGHE ȘTEFAN,
Dinogeția, I, București, 1967.
ION BARNEA,
Dinogeția, București, 1969.
ION BARNEA & ȘTEFAN ȘTEFĂNESCU,
Din istoria Dobrogei, vol. III:
Bizantini, români și bulgari la Dunărea de Jos, "Bibliotheca Historiae Romaniae", vol. 9, ed. Academiei RSR, Bucuresti, 1971.
ANDREI ARICESCU,
Unităţile militare în procesul de romanizare a teritoriului dobrogean, „Studii și Cercetări de Istorie Veche”, XXIII, 1972, 4, 581-583.
PETRE DIACONU,
Despre datarea nivelului "locuințelor incendiate" de la Dinogetia-Garvăn (jud.Tulcea), „Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie”, XXVI, 1975, 3.
DIONISIE PIPPIDI (coord.),
Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 84-85, 137, 138-139, 235/236, 368-370, 373-374 (bazilica/Ion BARNEA; Dinogeția/I. B.; castru/Cristian VLĂDESCU; cohors/C. V; legiune/E. D.-B. & D. T.; limes/C. V.)
ION BARNEA,
Dinogetia, une ville byzantine du Bas-Danube, „Byzantina”, Aristotle University of Thessaloniki, X, 1980. 237-287.
ION BARNEA,
Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campaniile 1983-1992, 2004, CIMEC-Institutul de Memorie Culturală București (http://cronica.cimec.ro)
RADU FLORESCU,
Limesul dunărean bizantin în vremea dinastiilor isauriană şi macedoneană, „Pontica”, (https://revistapontica.wordpress.com), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanţa, XIX,, 1986, 172
ALEXANDRU SUCEVEANU,
Viața economică în Dobrogea romană, București, 1987.
ALEXANDRU BARNEA & ALEXANDRU SUCEVEANU,
La Dobroudja romaine, București, 1991.
CRISTIAN MATEI,
Consideraţii privind raportul dintre Classis Flavia Moesica şi fortificaţiile limesului roman de la Dunărea de Jos (sec. I-VI), „Pontica” (https://revistapontica.wordpress.com/), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanţa, XXIV, 1991, 154.
SERGHEI TORBATOV,
A note on Dinogetia, 1998.
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU,
Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 54, 93, 104, 105
ALEXANDRU BARNEA,
Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campaniile 1998, 2000-2003, 2005-2006,
2010, 201,1 CIMEC-Institutul de Memorie Culturală București (http://cronica.cimec.ro)
ALEXANDRU BARNEA,
Dinogeția, 2001.
MIRCEA PETRESCU-DÎMBOVIȚA & ALEXANDRU VULPE (coord.),
Istoria românilor, vol I: Istoria timpurilor îndepărtate, Ed. Academiei Române, București, 2001, p. 428 (II.La începuturile istoriei-IV.Dacia înainte de romani/A. VULPE).
ADRIAN POPESCU,
Noi descoperiri de monede romane și bizantine de la Dinogeția și Salsovia, „Cercetări numismatice”, 8, 2002.
ALEXANDRU BARNEA,
Garvăn-Dinogetia, „Cronica cercetărilor arheologice din România, campania 2002”, București, 2003.
ALEXANDRU MADGEARU,
The End of the Lower Danubian Limes: A Violent or a Peaceful Process? Conference for University of California, Santa Barbara, March 20-23, 2003.
*** Marea cetate romano-bizantină de la Dinogeţia, îngropată în buruieni, „Adevărul”, București, 8 noiembrie 2011. (
https://adevarul.ro/cultura/istorie)
CRISTIAN MICU,
The Gumelnitsa Culture in Northern Dobrodja, Centrul de Informatică și Memorie Culturală București. (
http://www.cimec.ro/Arheologie/gumelnita)
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
Citeşte şi:
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Transmarisca (galerie foto)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: