Acord la DNA Tribunalul Constanța se va pronunța luna viitoare în dosarul Magdalenei Tiță, fosta șefă a Direcției pentru Cultură

 
 
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Tribunalul Constanța a stabilit data la care se va pronunța asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între Magdalena Tiță, fost director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Constanța, și procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța.
 
Tribunalul se va pronunța în cauză la data de 16 iunie 2023.
 
Magdalena Tiță, fost director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Constanța, este suspectată de luare de mită.
 
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

Amintim că în decembrie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpatelor:
 
Tiță Magdalena, cercetată sub control judiciar, la data faptei director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Constanța,
 
Cliante Elena Mădălina, cercetată în stare de libertate, la data faptei inspector superior în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Constanța,
 


în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.
 
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

 
În data de 09 noiembrie 2022, inculpatele Tiță Magdalena și Cliante Elena Mădălina, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 lei (câte 1.000 lei de fiecare), pentru a-și îndeplini îndatoririle de serviciu, în sensul emiterii unui aviz necesar realizării planului urbanistic zonal pentru o suprafață de teren amplasată în localitatea Valu lui Traian.
 
În prezența avocaților, cele două inculpate au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv
 
- 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul inculpatei Tiță Magdalena,
 
- 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul inculpatei Cliante Elena Mădălina.
 
Dosarele de urmărire penală privindu-le pe cele două inculpate împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate Tribunalului Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
Prin Hotarârea nr. 127/2023, din 24.03.2023, tribunalul a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiate de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța şi Cliante Elena Mădălina.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Inculpați, Decebal Făgădău și Marcela Enache
Judecata s-a terminat! Când va avea loc pronunțarea în dosarul terenurilor din Portul Tomis


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța G&M Road Building Engineering SRL, contract de asfaltare cu Primăria Săcele! Finanțarea, asigurată prin PNI Anghel Saligny (DOCUMENT)

20 Dec 2023 1050

Condamnată pentru mită! Magdalena Tiță, fosta șefă de la Cultură, obligată la muncă în folosul comunităţii la Primăria Constanța sau la Delfinariu

08 Nov 2023 1258

Termen nou în dosarul privind reabilitarea unor monumente istorice din Constanţa! S-a cerut audierea fostei conduceri a Direcției Județene pentru Cultură

09 Oct 2023 1313

Interceptări DNA din dosarul care a cutremurat Direcția pentru Cultură Constanța „Optișpe, nouășpe, douăzeci. Dacă se poate să îi numărați“. „Nu, lăsați, e Ok“. (DOCUMENT)

17 Sep 2023 8812

Magdalena Tiță, fosta șefă a Direcției pentru Cultură Constanța, condamnată pentru mită și obligată la muncă în folosul comunității! (DOCUMENT)

15 Sep 2023 4155

Tribunalul Constanța, o nouă amânare de pronunțare în cazul Magdalenei Tiță, fosta șefă a Direcției pentru Cultură

08 Sep 2023 969

Klaus Iohannis a semnat! Trei judecătoare ies la pensie

23 Aug 2023 933

Protestele judecătorilor amână pronunțarea în cazul Magdalenei Tiță, fosta șefă a Direcției pentru Cultură Constanța!

27 Jul 2023 901

Trei judecători cer să fie eliberați din funcție, prin pensionare! Iată cine sunt

23 Jul 2023 1897

Tribunalul Constanța a admis în parte solicitările angajaților de la Direcția de Cultură. Printre reclamanți și cele două angajate care luau mită!

06 Jul 2023 1232

Tribunalul Constanța, amânare de pronunțare în cazul Magdalenei Tiță, fosta șefă a Direcției pentru Cultură

16 Jun 2023 1246

A recunoscut tot la DNA! Ziua Z pentru Magdalena Tiță, fosta șefă a Direcției pentru Cultură Constanța

16 Jun 2023 3542

Magdalena Tiță, fosta șefă a Direcției pentru Cultură Constanța, a recunoscut tot la DNA! Tribunalul s-ar putea pronunța azi

09 May 2023 1511

Când s-ar putea pronunța tribunalul în dosarul Magdalenei Tiță, fosta șefă a Direcției pentru Cultură Constanța

08 Mar 2023 1099

Prinsă în flagrant de procurorii DNA, Magdalena Tiță a fost schimbată din funcție prin ordin al Ministrului Culturii

17 Feb 2023 6169