Alertă! Judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar la data de 17 mai 2018, au înaintat Curții de Apel București referatul cu propunere de arestare preventivă a inculpatei BURLAN-PUȘCAȘ ELENA, la data faptelor şi în prezent judecător în cadrul Tribunalului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
 
Anterior, la data de 16 mai 2018, având în vedere calitatea de magistrat a inculpatei Burlan-Pușcaș Elena, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea menționată.
 
În referatul procurorilor se arată că, în dosarul înregistrat la D.N.A. în anul 2016,  au fost identificate date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În contextul judecării unui dosar penal ce privea săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, inculpata Burlan-Pușcaș Elena, în calitatea menţionată mai sus, a primit, în perioada 2009-2010, de la patru dintre inculpaţii vizaţi de cercetarea judecătorească (din care doi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat) suma totală de 50.000 euro.

Banii respectivi au fost primiţi de magistrat pentru a dispune faţă de cei doi inculpaţi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, lucru care s-a şi întâmplat în perioada 01 octombrie 2009 - 26 ianuarie 2010. De fiecare dată, aceste soluţii au fost desfiinţate de instanţa superioară de control judiciar.

În același context, pentru aceeași sumă de bani, printr-o sentinţă din luna februarie 2010, judecătorul Burlan-Pușcaș Elena a pronunţat pedepse cu suspendarea executării față de toţi inculpaţii din dosarul respectiv.

În faza de apel, în luna decembrie 2010, această sentință a fost desființată în parte, Curtea de Apel București pronunțând pedepse cu executare față de autorii infracțiunii de tentativă de omor calificat, aceste pedepse fiind de 8 ani, respectiv 7 ani și 6 luni.
Inculpatei Burlan-Pușcaș Elena i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

"Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", menţionează DNA.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 243

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 320

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 519

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 425

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 402

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 833

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 425

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 700

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 512

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 913

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 736

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 565

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1665

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 691

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 775