„Bombă“ de la judecătorii din București legată de Dosarul Retrocedărilor din Constanța!

Tribunalul București - sursa foto: Portalul Instanțelor de Judecată
  • Oricare va fi decizia pe care Tribunalul București în cauză, la finele procesului, ea va putea fi atacată la instanța superioară de către părțile care se declară nemulțumite.
Procesul pentru recuperarea a aproape 50 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor din Constanța va continua în Capitală, au decis judecătorii Tribunalului Constanța!
 
Dosarul fusese suspendat de către Tribunalul București însă la finele săptămânii trecute, judecătorii au aprobat cererea de repunere pe rol formulată în cauză, termenul stabilit pentru reluarea judecății fiind în luna ianuarie 2023.
 
Părțile din proces urmează să fie citate pentru înfățișarea din 19 ianuarie 2023, de la ora 11.00, la Secția a V-a Civilă a Tribunalului București.
 
Amintim, răspunsul privind solicitarea de repunere pe rol a dosarului era așteptat încă din luna septembrie, judecătorii amânând de mai multe ori pronunțarea asupra cererii.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, este vorba despre dosarul cu indicativul 25579/3/2020 și obiect „constatare nulitate act juridic“, fiind vizate 49 de terenuri din Constanța, tranzacționate între diferiți „actori“ ai Dosarului Retrocedărilor ori între apropiați ai acestora.
 
La sfârșitul lunii aprilie 2022, instanța a decis suspendarea procesului, dosarul rămânând astfel în stand-by timp de mai bine de jumătate de an.
 
Procesul îi vizează pe o parte dintre protagoniștii de top ai retrocedărilor din timpul administrației Radu Mazăre.
 
Amintim, în cauză, la finele lunii aprilie 2022, Tribunalul București a decis suspendarea procesului, măsura fiind dispusă ca urmare a faptului că „reclamanta (nr., Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța) nu a complinit integral obligaţia stabilită în sarcina sa prin Încheierea de la termenul din 24.02.2022, respectiv de a arăta în concret înscrisurile care dovedesc calitatea de proprietar şi justifică calitatea în cauză“, după cum se arată în Încheierea de suspendare din 28 aprilie 2022.
 

Acum, în Încheierea de pronunțare de săptămâna trecută se arată că instanța „repune cauza pe rol şi stabileşte termen pentru reluarea judecăţii la data de 19.01.2023, F16, sala 101, ora 11:00, pentru când se vor cita părţile“.
 
Municipiul Constanța le-a cerut judecătorilor să constate nulitatea absolută în legătură cu actele de tranzacționare a terenurilor, în baza deciziei definitive pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza penală nr. 6536/2/2008, devenită cunoscută generic drept Dosarul Retrocedărilor.

 
Ce s-a solicitat în cauză
 
Potrivit Biroului de presă al Primăriei Constanța, în dosarul civil se solicită constatarea nulității absolute privind tranzacțiile ce vizează 49 de terenuri, solicitarea fiind formulată în baza Deciziei penale 32/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
 
Pârâți în cauză sunt Georgică Giurgiucanu (condamnat în Dosarul Retrocedărilor), Oana Cucurezeanu (fostă Giurgiucanu), Mihai Camboianu (condamnat în Dosarul Retrocedărilor), Cristian Borcea (condamnat în Dosarul Retrocedărilor), Mihaela Mariana Bocea, Dragoș Emil Săvulescu (de asemenea, condamnat în Dosarul Retrocedărilor), Rodica Cristina Ghionea (Săvulescu), Virgil Călina, dar și compania Habitat și Ambient (vizată de Dosarul Retrocedărilor).
 
La rândul său, pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost încuviințată în principiu, la un termen anterior, cererea de intervenție voluntară principală.
 
A fost respinsă, însă, o cerere similară formulată de Banca Națională a României.
 
La rândul său, și Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a formulat o cerere de intervenție în proces, însă, de asemenea, cererea a fost respinsă.
 
Oricare va fi decizia pe care Tribunalul București în cauză, la finele procesului, ea va putea fi atacată la instanța superioară de către părțile care se declară nemulțumite.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Procurorul care a instrumentat Dosarul Retrocedărilor din Constanța se pensionează
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul din Constanța, dat în judecată de o companie privată! Afaceriștii cer refacerea certificatelor de urbanism pentru mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor (MOTIVARE)

26 Apr 2024 518

Dosarul Retrocedărilor și retrocedările din zona (Anadalchioi) Brătianu Alin Horațiu Dima a dat în judecată Statul Român!

25 Apr 2024 556

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1294

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3707

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 865

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 647

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3656

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 672

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 724

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 781

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 864

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 606

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 1022

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 541

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1441