Când se vor pronunța judecătorii militari în dosarul armei furate din Mamaia




Amânare de pronunțare în dosarul privind furtul armei din Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat!  

Judecătorii militari au amânat pronunțarea în cauză pentru jumătatea lunii viitoare.

Oricare va fi decizia magistraților, aceasta va putea fi contestată.

În cauză, un militar este acuzat că nu a respectat prevederile consemnului particular, referitor la poziția armei pe timpul executării serviciului, lăsând-o sprijinită în gheretă, că nu a păzit postul de pază nr. 1 și nu a supravegheat spațiul din raza sa vizuală, că nu a oprit persoana suspectă intrată în obiectivul militar și că a permis apropierea persoanei suspecte de postul de pază nr. 1, la o distanță mai mică decât cea fixată prin consemnul particular.
 
În prezenta cauză a mai fost deferit justiției și un caporal (comandantul pazei).

Incidentul a avut loc la data de 19 martie 2022, când un tânăr militar din Constanța ar fi fost atacat de o persoană, care i-a sustras arma și muniția de război aferentă.
 
După eveniment, mai multe filtre în Mamaia, Constanța, localitățile învecinate, dar și în mai multe județe au fost instituite de polițiști, militari și jandarmi, pentru depistarea armei sustrase, dar și pentru identificarea suspectului.

 
Potrivit autorităților, 96 de filtre ale forțelor de ordine au fost organizate în cinci județe, fiind implicate 300 de efective.
 

Mai mult, scafandrii militari au căutat arma și în Canalul Poarta Albă – Midia – Năvodari.
 
Tot în acest context, paza a fost sporită și la Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, dar și la Consulatul Federației Ruse la Constanța.
 
La jumătatea lunii 2022, arma a fost găsită chiar de militarul atacat în post.

Deși arma și muniția aferentă au fost găsite procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța încearcă să depisteze persoana care ar fi sustras arma de la militar.

Ancheta continuă.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incident unic în Armata României! Motivarea definitivă a judecătorilor în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia!

02 Jan 2024 1919

Exclusiv! Condamnare definitivă în cazul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia (VIDEO)

13 Dec 2023 2987

Armă furată dintr-o unitate militară din Mamaia! Judecata s-a terminat! Când se va da decizia finală

15 Nov 2023 2304

Constanța. Dosarul care a cutremurat sistemul militar din România, amânat în instanță

15 Oct 2023 1323

Ce se întâmplă cu dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia. Anunțul judecătorilor din apel

27 Aug 2023 885

Primele condamnări în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia, contestate!

10 Aug 2023 1330

Motivarea judecătorilor în dosarul armei furate din Mamaia! „Preocupările religioase nu îl degrevează de obligația de a-și apăra țara!“

24 Jul 2023 2404

VIDEO. Incident unic în Armata României! Primele condamnări în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia!

16 Jul 2023 3977

Ce au decis judecătorii militari în dosarul armei furate din Mamaia!

10 May 2023 2579

Incident fără precedent în Armata României Final de proces în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia! Anunțul judecătorilor

04 Apr 2023 9472

A trecut un an de la un incident deosebit de grav petrecut la o unitate militară din Mamaia! Un soldat a fost atacat în post și i-a fost sustrasă arma

19 Mar 2023 1459

VIDEO Detalii neștiute până acum din dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia!

17 Jan 2023 9502

Proces penal după furtul armei din Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat! Anunțul judecătorilor

03 Dec 2022 5884

Procesul militarului din Mamaia căruia i-a fost furată arma și muniția de război a început cu o amânare!

03 Nov 2022 2366

Ședință secretă la tribunal! Începe judecata militarului din Mamaia căruia i-a fost furată arma! (VIDEO)

17 Oct 2022 6475