Cântăreața Lidia Buble trimisă în judecată de procurorii DIICOT. Ce acuzații i se aduc

Doi polițiști din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, suspectați că ar și pretins și primit mită de la cântăreața Lidia Buble pentru a nu o sancționa atunci când a fost oprită în trafic, au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT. 


În același dosar a fost deferită justiției și Lidia Buble care este judecată în stare de libertate. 


Potrivit Portalului instanțelor de judecată, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București. 


Conform unui comunicat al DIICOT, prin rechizitoriul din data de 16.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, sub măsura preventivă a controlului judiciar, a doi agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
 

„De asemenea, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui număr de 2 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi instigare la dare de mită.



Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, la data de 15.02.2021, în intervalul orar 02:32 – 03:11, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Bucureşti, inculpaţii, în calitate de lucrători de poliţie în cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, au pretins şi primit mită, suma de 900 lei, de la o inculpată, pe care au oprit-o în trafic, pentru efectuarea unui control de rutină“ - au precizat procurorii DIICOT. 
 

Suma de bani primită de către inculpaţi cu titlu de mită, a fost remisă de către o inculpată cercetată în cauză, atât cu scopul de a nu fi testată cu aparatul etilotest, cât şi pentru a nu fi sancţionată contravenţional întrucât aceasta nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul panedmiei COVID-19, respectiv nu deţinea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fapt ce constituia contravenţie conform art. art. 101 alin. (1) pct. 18 din acelaşi act normativ. 


 

„De asemenea, prin actul de sesizare, s-a reţinut faţă de un alt inculpat, cercetat în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită, faptul că, la data de 15.02.2021, în intervalul orar 02:55:30 – 03:01:35, în timpul unei convorbiri telefonice purtată cu inculpata cercetată pentru săvâşirea infracţiunii de dare de mită, a instigat-o pe aceasta să ofere diverse sume de bani cu titlu de mită, cuprinse între 300 lei şi 200 euro către lucrătorii de poliţie.



Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.


Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii DIICOT.
 


Sursa foto cu rol ilustrativ: Facebook/Lidia Buble și Portalul Instanțelor de Judecată

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 528

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 470

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 383

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 757

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 687

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 505

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 520

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 416

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 598

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 945

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 557

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 489

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 529

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 662

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 637