CN APM Constanța, la judecată cu două firme. Iată despre ce e vorba

Pe rolul Tribunalului Constanța, a fost înregistrat dosarul nr.8241/212/2023, care are ca obiect litigiu privind achiziţiile publice pretenții. 

Dosarul a ajuns pe masa magistraților la data de 23.01.2024, pe secția de contencios administrativ şi fiscal. Obiectul dosarului constă în litigiu privind achiziţiile publice pretenții, fiind în stadiul de fond.

Părți în dosar sunt Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, în calitate de reclamant și SC Deliver Lex Trans SRL prin administrator judiciar R&I Group SPRL și SC Sirius Proiectare Studii SRL-sed. ales, în calitate de pârâți.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, fost stabilit termen în dosar data 15.02.2024.


Despre Deliver Lex Trans
 
Potrivit Termene.ro, societatea a fost înființată în anul 2016 și are sediul social în  București. Firma se află în insolvență.
  
Asociați în firmă sunt Valcu Floarea și Elena-Aurelia Florea, ambele având o cotă de participare la beneficii și pierderi de 50%. Administrator în firmă este Alexandru Ilie.
 
Domeniul de activitate principal al firmei îl reprezintă lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor.

 
Pentru anul fiscal 2023, societatea a raportat cifra de afaceri de 23.346.133 lei, pierdere de -10.807.339 lei și un număr de 61 de angajați.
 

Societatea nu a înregistrat puncte de lucru. Compania Deliver Lex Trans SRL a încheiat 29 contracte de achiziții publice în valoare totală de 47.962.717,84 lei.


Despre Sirius Proiectare Studii SRL 

Potrivit platformei termene.ro, compania a fost înființată în 9 decembrie 1992, are sediul pe Aleea Parva nr. 10, sectorul 6, București și are ca obiect de activitate „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”.

Firma are un punct de lucru temporar pe strada Costișa nr. 24, sectorul 6, București.

Asociații Sirius Proiectare Studii SRL sunt: Nicolae Ștefan Mucica, Lucia Irina Mucica și Lya Doina Mucica. Administratorii sunt Gabriela Ciocea și Nicolae Ștefan Mucica.

Compania a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri egală cu 4.468.098 de lei, un profit egal cu 450.521de lei și 17 salariați.

Potrivit www.termene.ro, în periaoda 2007-2023, firma figurează cu 115 contracte din achiziții publice directe.



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:


Licitații publiceCN APM Constanța, contract de revizuire documentații pentru realizarea cheului din dana 8 (DOCUMENT)



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Reuniune în Portul Constanța a grupului de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 450

CNSC a decis Licitația pentru sistemul informatic al Portului Constanța contestată de afaceriștii de la Software Imagination & Vision!

02 Apr 2024 493

Drumurile intens circulate din Portul Constanța vor fi asfaltate

26 Mar 2024 495

Oportunități de afaceri în portul Constanța Intensificarea parteneriatelor comerciale între România și Austria

13 Mar 2024 676

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța anunță licitație pentru lucrări de foraj orizontal dirijat (DOCUMENT)

01 Mar 2024 755

Licitații Constanța CN APM Constanța investește în servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

27 Feb 2024 633

Compania Administrației Porturilor Maritime Constanța a dat în judecată Primăria Năvodari și compania din „sfera sa de interese" a liderului PSD, Ion Dumitrache

23 Feb 2024 917

Licitație organizată de CN APM Constanța pentru lucrări de instalații electrice pe digul de sud (DOCUMENT)

21 Feb 2024 780

Licitații Constanța Licitație organizată de CN APM Constanța pentru securitate și detecție la incendii pentru clădirile instituției (DOCUMENT)

14 Feb 2024 654

Justiție Constanța Dosarul dintre CN APM Constanța vs. Envirotech SRL, pe masa magistraților. Soluția instanței

09 Feb 2024 747

Decizii importante luate în prima ședință a Adunării Generale a Acţionarilor Companiei Naţionale „Administrația Porturilor Maritime” Constanţa din 2024

08 Feb 2024 910

Licitații Constanța Licitație organizată de CN APM Constanța pentru achiziția unui sistem de baraj antipoluare (DOCUMENT)

06 Feb 2024 917

Licitație organizată de CN APM Constanța pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare în Portul Constanța (DOCUMENT)

06 Feb 2024 884

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța închiriază parcele de teren!

12 Jan 2024 679

Licitații publice CN APM Constanța, contract de revizuire documentații pentru realizarea cheului din dana 8 (DOCUMENT)

10 Jan 2024 821