Condamnat cu executare în primă instanță! Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen nou la Curtea de Apel

 
 
  • În primă instanță, Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, a fost condamnat de judecătorul Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia, la pedeapsa de un an şi şapte luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
  • Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
 
Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, este așteptat azi, 13 aprilie 2023, la Curtea de Apel Constanța! Începând cu ora 11.30 este programat un nou termen în apelul dosarului în care Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de un an şi şapte luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
 
Hotărârea Judecătoriei Medgidia a fost contestată de Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, la Curtea de Apel Constanța.
 
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 

Motivarea instanței în cazul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, condamnat cu executare în primă instanță (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1374

Înalta Curte respinge recursul în casaţie formulat de Valentin Vrabie. Surse - Valentin Vrabie rămâne primarul municipiului Medgidia și poate candida la viitoarele alegeri

10 Apr 2024 6406

Motivarea judecătorilor în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia – „Nu mai subzistă temeiurile care au determinat acordarea statutului de martor ameninţat“

03 Apr 2024 1289

Judecătorii aprobă desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri” audiați în doarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

01 Apr 2024 702

Termen nou în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia! Se cere desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri”

01 Apr 2024 1069

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, așteptat azi la Curtea de Apel Constanța! Din motivarea deciziei de rejudecare – edilul nu a fost audiat în faza apelului

26 Mar 2024 3201

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen, mâine, la Curtea de Apel Constanța! Unul dintre judecători a formulat o declaraţie de abţinere. S-a respins

25 Mar 2024 1158

Valentin Vrabie, victorie la Curtea de Apel Constanța! Primarul din Medgidia a obținut rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual (MINUTĂ)

15 Mar 2024 4869

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! Curtea de Apel Constanța anunță mâine decizia finală

14 Mar 2024 1063

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! S-a fixat un nou termen în dosar

08 Mar 2024 1078

Curtea Supremă, amânare în recursul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

27 Feb 2024 1141

Oficial Valentin Vrabie revine în funcția de primar al Medgidiei

09 Feb 2024 2989

Reacție la cald a lui Valentin Vrabie, în urma deciziei luate de Curtea de Apel Constanța!

09 Feb 2024 1124

Valentin Vrabie ar putea reveni în fruntea Primăriei Medgidia! Curtea de Apel Constanța a suspendat executarea deciziei prin care a fost condamnat definitiv!

09 Feb 2024 1125

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare în dosarul lui Valentin Vrabie! Fostul primar din Medgidia cere rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv!

08 Feb 2024 3835