Curtea de Apel se va pronunța pe 6 iulie 2023 în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, condamnat cu executare în primă instanță!

  • Dosarul va fi soluționat în faza apelului de completul de judecată format din judecătorii Marius Cristian Epure și Ileana Anastasiu, de la Curtea de Apel Constanța.
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au stabilit data exactă la care s-ar putea pronunța în apelul dosarului în care Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de un an şi şapte luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual!


Instanța se va pronunța definitiv luna viitoare, mai precis la data de 6 iulie 2023.


https://portal.just.ro/36/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=25600000000131600&id_inst=36


Amintim că prin Hotărârea nr. 1164/2022 din 28.06.2022, Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia, a decis condamnarea în primă instanță a lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, la pedeapsa de un an şi şapte luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Hotărârea Judecătoriei Medgidia a fost contestată de Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, la Curtea de Apel Constanța.


Dosarul va fi soluționat în faza apelului de completul de judecată format din judecătorii Marius Cristian Epure și Ileana Anastasiu, de la Curtea de Apel Constanța.



Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

„Scațiu” și „Colibri”, martori cu identitate protejată
Pronunțare în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, condamnat cu executare în primă instanță! Cerere respinsă. Termen nou în apel


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1372

Înalta Curte respinge recursul în casaţie formulat de Valentin Vrabie. Surse - Valentin Vrabie rămâne primarul municipiului Medgidia și poate candida la viitoarele alegeri

10 Apr 2024 6400

Motivarea judecătorilor în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia – „Nu mai subzistă temeiurile care au determinat acordarea statutului de martor ameninţat“

03 Apr 2024 1284

Judecătorii aprobă desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri” audiați în doarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

01 Apr 2024 697

Termen nou în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia! Se cere desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri”

01 Apr 2024 1058

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, așteptat azi la Curtea de Apel Constanța! Din motivarea deciziei de rejudecare – edilul nu a fost audiat în faza apelului

26 Mar 2024 3194

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen, mâine, la Curtea de Apel Constanța! Unul dintre judecători a formulat o declaraţie de abţinere. S-a respins

25 Mar 2024 1151

Valentin Vrabie, victorie la Curtea de Apel Constanța! Primarul din Medgidia a obținut rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual (MINUTĂ)

15 Mar 2024 4866

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! Curtea de Apel Constanța anunță mâine decizia finală

14 Mar 2024 1059

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! S-a fixat un nou termen în dosar

08 Mar 2024 1069

Curtea Supremă, amânare în recursul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

27 Feb 2024 1140

Oficial Valentin Vrabie revine în funcția de primar al Medgidiei

09 Feb 2024 2973

Reacție la cald a lui Valentin Vrabie, în urma deciziei luate de Curtea de Apel Constanța!

09 Feb 2024 1119

Valentin Vrabie ar putea reveni în fruntea Primăriei Medgidia! Curtea de Apel Constanța a suspendat executarea deciziei prin care a fost condamnat definitiv!

09 Feb 2024 1122

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare în dosarul lui Valentin Vrabie! Fostul primar din Medgidia cere rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv!

08 Feb 2024 3827