Doi polițiști locali din județul Constanța au fost condamnați! Sunt acuzați că ar fi bătut un cetățean


 
  • Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă din cursul procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

Judecătorii din Constanța s-au pronunțat în dosarul în care doi polițiști locali din județ sunt acuzați că ar fi bătut un cetățean, în timp ce îl conduceau la sediul Poliței.
 
În actul de sesizare a instanței se arată că la data de 28 iulie 2019, în jurul orei 21.00, în timp ce îl conduceau la sediul Poliței Locale dintr-o comună, inculpații, agenți de poliție comunitară, l-au agresat fizic pe numitul (...), numitul A.A. ținându-l pe acesta în timp ce C.C. i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona feței și a abdomenului, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
 
Cei doi polițiști au fost trimiși în judecată de procurori pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.
 
Unul dintre polițiști a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.
 
Cel de al doilea inculpat a luat, tot pentru purtare abuzivă, pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare tot cu suspendare.
 
Magistrații au admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată și a decis obligarea în solidar a celor doi polițiști locali la plata către partea civilă a sumei de 6.000 lei, reprezentând daune morale și 690 lei reprezentând daune materiale.   
 
Decizia de azi nu este una definitivă.
 

Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă din cursul procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
  
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 817

Constanța Polițiștii locali au păstrat un moment de reculegere în memoria unui coleg de la Pitești, ucis în timpul serviciului

22 Nov 2023 764

Colegii polițistului local, din Pitești, decedat zilele trecute, vor păstra un moment de reculegere în memoria lui

21 Nov 2023 829

Poliţist local din Piteşti, în stare foarte gravă, după ce a fost lovit de un tânăr!

05 Nov 2023 912

Ziua Poliție Locale, marcată la Constanța printr-un eveniment de premiere a polițiștilor locali (FOTO)

21 May 2023 1250

Avere și interese Cine este polițistul local implicat în incidentul la care a luat parte președintele CJC, Mihai Lupu (DOCUMENTE)

04 Apr 2023 2753

Ce spune primarul Chițac cu privire la incidentul în care a fost implicat președintele CJC, Mihai Lupu

03 Apr 2023 2732

Opt ani de închisoare pentru un fost polițist din Constanța!

09 Mar 2023 17355

Sentință de ultim moment la Constanța! Judecătorii au dictat închisoare cu executare

09 Feb 2023 2058

Polițist local, amenințat în misiune! Judecătorii cred că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în detenție

02 Feb 2023 2775

Polițist local agresat în Piața Civică din Municipiul Tulcea. Suspecții, reținuți pentru 30 de zile

09 Dec 2022 1394

Se caută polițiști locali în Constanța. Sunt scoase la concurs 10 posturi

30 Jun 2022 1457

Primăria Tuzla angajează polițist local! Ce studii trebuie să ai (DOCUMENT)

20 Jun 2022 2432

Un tânăr din Hârșova a rupt mâna unui polițist local, după ce a fost amendat, pentru organizarea unei petreceri. A luat cu executare

29 Apr 2022 7967

Oficial! Polițistul rutier din Constanța, sancționat disciplinar după ce a amendat un polițist local, a învins IPJ în instanță (MINUTĂ)

15 Mar 2022 17953