Dosar venit de la București. Polițist din Medgidia, la judecată cu ANI

  • Este vorba despre cazul polițistului Virgil Stan, despre care inspectorii de integritate au spus că timp de trei ani ar fi fost agent de poliție rutieră concomitent cu desfășurarea de funcții contractuale în cadrul unei societăți comerciale.
  • Dosarul cu indicativul 23688/3/2021 a fost înregistrat la Secția de Contencios administrativși fiscal a Curții de Apel Constanța, unde urmează să fie stabilită data primei înfățișări.
 
Judecătorii Curții de Apel Constanța au fost chemați să decidă de partea cui este dreptatea, într-un dosar deschis de un polițist din Medgidia împotriva constatărilor Agenției Naționale de Integritate.
 
Cazul a venit din Capitală, dosarul fiind inițial înregistrat pe rolul Tribunalului București, însă magistrații acestei instanțe au declinat competența de soluționare Curții de Apel Constanța.
 
Este vorba despre cazul polițistului Virgil Stan, despre care inspectorii de integritate au spus că timp de trei ani ar fi fost agent de poliție rutieră concomitent cu desfășurarea de funcții contractuale în cadrul unei societăți comerciale.
 
Mai mult, au spus reprezentanții ANI, „activitățile desfășurate de către acesta în sectorul privat erau în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public cu statut special“.
 
Acum, dosarul cu indicativul 23688/3/2021 a fost înregistrat la Secția de Contencios administrativși fiscal a Curții de Apel Constanța, unde urmează să fie stabilită data primei înfățișări.
 
Ce au spus inspectorii de integritate
 
Potrivit inspectorilor de integritate, Virgil Stan, funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța – Poliția Oraș Medgidia, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate timp de trei ani.
 
Conform sursei citate, „în perioada 10 aprilie 2017 – 01 mai 2020, a deținut și exercitat simultan cu funcția publică cu statut special de agent de poliție rutieră și funcții contractuale în cadrul unei societăţi comerciale, activitățile desfășurate de către acesta în sectorul privat fiind în legătură directă cu atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public cu statut special“.

 
„Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 96, alin.(1) din Legea nr.161/2003, coroborate cu prevederile art. 462 din Ordonanţă de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, prevederile art. 45, alin. (1), lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului și prevederile art. 23, alin. (6) și (7) Secțiunea a 2-a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare“, au spus reprezentanții ANI.
 

La instanță, polițistul din Medgidia a solicitat anularea raportului întocmit de inspectorii Agenției Naționale de Integritate.
 
Oricare va fi decizia pe care Curtea de Apel Constanța o va pronunța în cauză, aceasta va putea fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Locul I pe listele candidaților la Consiliul Local Constanța
Cazul Mariei Teodora Obreja, la Înalta Curte. „Exercitarea funcției publice este incompatibilă cu calitatea de candidat“, spusese Curtea de Apel

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consilierul local din Medgidia Samir Menan, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 413

Ciprian Ionuț Solomencu, primarul din Nufăru, județul Tulcea, renunță la procesul din Constanța cu Agenția Națională de Integritate (MINUTA)

12 Apr 2024 494

Tudor Hubati, adjunctul Zonei Libere Sulina, proces la Constanța cu inspectorii de integritate

27 Mar 2024 525

Agenția Națională de Integritate duce la Curtea Supremă dosarul privind averea unui fost polițist de frontieră din Constanța

23 Feb 2024 534

Decizie definitivă în procesul deschis de Agenția de Integritate Consiliului Local Pardina (MINUTA)

22 Feb 2024 706

Curtea de Apel Constanța amână procesul deschis de primarul din Nufăru Agenției de Integritate! Se cer mai multe acte în dosar

18 Feb 2024 534

Primarul comunei Nufăru, din Tulcea, citat mâine la Curtea de Apel Constanța

14 Feb 2024 712

Dr. Laurențiu Bădescu, fostul manager SAJ Constanța, pierde definitiv procesul deschis Agenției Naționale de Integritate! (MINUTA)

01 Feb 2024 1427

Curtea de Apel Constanța, verdict în așteptare pentru Gianina Ionela Topolov

29 Jan 2024 869

Fost polițist al Gărzii de Coastă, victorios în procesul deschis de Agenția de Integritate, pentru avere! Aproape 12.000 de lei, cheltuieli de judecată pentru omul legii (MINUTA)

28 Dec 2023 1063

Fostul viceprimar al comunei Agigea, vizat de ANI

18 Dec 2023 917

Averea unui fost polițist din Garda de Coastă, pe masa Curții de Apel! Când se dă verdictul

16 Dec 2023 1005

Secretarul comunei Albești, în proces cu Agenția Națională de Integritate, la Tribunalul Constanța

29 Nov 2023 881

ANI acuză - Valeriu Anton, primarul din Corbeanca, avere „nejustificată“ de 3 milioane de lei

20 Nov 2023 817

ANI Secretarul General al Comunei Albești, județul Constanța, în conflict de interese

09 Nov 2023 1010