Dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, amânat pentru 13 aprilie



Curtea de Apel Constanța a fixat un nou termen în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia!
 
Cauza se va afla în atenția magistraților la data de 13 aprilie 2023, în vederea administrării probelor propuse.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel, aceasta va fi definitivă!
 
Amintim că prin Hotarârea nr. 1164/2022 din 28.06.2022, Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia, a decis condamnarea în primă instanță a lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, la pedeapsa de un an şi şapte luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
 
Hotărârea Judecătoriei Medgidia a fost contestată de Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, la Curtea de Apel Constanța.
 
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și

Judecătorii de la Curte s-au pronunțat în dosarul în care Valentin Vrabie l-a chemat în judecată pe Primarul comunei Peștera


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1313

Înalta Curte respinge recursul în casaţie formulat de Valentin Vrabie. Surse - Valentin Vrabie rămâne primarul municipiului Medgidia și poate candida la viitoarele alegeri

10 Apr 2024 6359

Motivarea judecătorilor în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia – „Nu mai subzistă temeiurile care au determinat acordarea statutului de martor ameninţat“

03 Apr 2024 1260

Judecătorii aprobă desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri” audiați în doarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

01 Apr 2024 687

Termen nou în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia! Se cere desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri”

01 Apr 2024 1024

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, așteptat azi la Curtea de Apel Constanța! Din motivarea deciziei de rejudecare – edilul nu a fost audiat în faza apelului

26 Mar 2024 3162

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen, mâine, la Curtea de Apel Constanța! Unul dintre judecători a formulat o declaraţie de abţinere. S-a respins

25 Mar 2024 1130

Valentin Vrabie, victorie la Curtea de Apel Constanța! Primarul din Medgidia a obținut rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual (MINUTĂ)

15 Mar 2024 4824

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! Curtea de Apel Constanța anunță mâine decizia finală

14 Mar 2024 1044

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! S-a fixat un nou termen în dosar

08 Mar 2024 1023

Curtea Supremă, amânare în recursul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

27 Feb 2024 1115

Oficial Valentin Vrabie revine în funcția de primar al Medgidiei

09 Feb 2024 2931

Reacție la cald a lui Valentin Vrabie, în urma deciziei luate de Curtea de Apel Constanța!

09 Feb 2024 1102

Valentin Vrabie ar putea reveni în fruntea Primăriei Medgidia! Curtea de Apel Constanța a suspendat executarea deciziei prin care a fost condamnat definitiv!

09 Feb 2024 1110

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare în dosarul lui Valentin Vrabie! Fostul primar din Medgidia cere rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv!

08 Feb 2024 3781