Fost director din ANAF, trimis în judectă de DNA


Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Dan Stroe, fost director al Direcției de Investiții Achiziții Publice și Servicii Interne din Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Anunțul a fost făcut azi de către Direcția Națională Anticorupție:

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 738/VIII/3 din 26 septembrie 2019 și 740/VIII/3 din 27 septembrie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

STROE DAN, la data faptelor director al Direcției de Investiții Achiziții Publice și Servicii Interne din Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influență, în formă continuată,
- instigare la spălarea banilor, în formă continuată,

Două persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea unor infracțiuni de complicitate la trafic de influență, spălarea banilor, și cumpărare de influență, comise în formă simplă și continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

Inculpatul Stroe Dan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri suma totală de 6.614.818 lei (2.712.616 lei, 2.644.300 lei și 1.257.902 lei ), reprezentând prețul influenței pe care acesta ar fi exercitat-o asupra colegilor săi cu atribuții în procedura de achiziție, astfel încât societățile celor trei persoane să câștige licitațiile organizate de A.N.A.F pentru cumpărarea de produse software.

Banii respectivi (reprezentând 10% și 20% din valoarea contractelor respective) ar fi fost remiși funcționarului indirect, în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, prin transfer bancar, în contul unor societăți indicate și controlate de acesta din urmă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii.

În cauză, procurorii au dispus măsuri asigurătorii.


Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, în cursul anului 2016, într-o altă cauză penală, Stroe Dan a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției ce a fost admis de Tribunalul București care l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Facem precizarea că trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 544

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 483

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 343

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 539

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 445

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 424

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 883

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 444

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 725

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 560

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 925

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 762

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 572

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1694

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 699