Fostul consilier al lui Radu Mazăre a dat în judecată forumul suprem al magistraților români. Ce a solicitat (document)

  • Răducu Preda, fostul consilier al lui Mazăre, a dat în judecată CSM.
  • El solicită anularea în parte a Regulamentului instanțelor de judecată.
  • Preda a fost condamnat într-un alt dosar la patru ani de închisoare.
Proces cu greutate pe rolul instanțelor bucureștene. Însuși Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești este contestat, în parte. Acțiunea a fost deschisă chiar de către Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor și fost consilier al lui Radu Mazăre, pe vremea când cel din urmă cârmuia Constanța. Preda a dat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, instituție ce reprezintă forumul suprem al magistraților în România.

Judecătorii Curții de Apel București sunt chemați să se pronunțe asupra cererii formulate de Valentin Răducu Preda privind anularea în parte a Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
 

Cazul 465 pe anul 2020

Cazul a fost înregistrat pe rolul Secției a IX-a contencios administrativ și fiscal a instanței, unde a primit indicativul 465/2/2020. Părți în proces sunt Răducu Valentin Preda, în calitate de reclamant, și forumul suprem al magistraților români, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de pârât.
Potrivit datelor oficiale, obiectul dosarului îl reprezintă „anulare act administrativ anulare în parte regulament din 17.12.2015“. Cazul va fi pus în discuție de judecătorii Curții de Apel București la data de 22 iunie.

Regulamentul adoptat de CSM în data de 17 decembrie 2015 este Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, adoptat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015.
În articolul 1 al Hotărârii 1375/2015 se arată că „se aprobă Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cuprins în anexa care face parte din prezenta hotărâre“. Totodată, articolul 2 prevede că „la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările și completările ulterioare“.
Anexa hotărârii, ce reprezintă de fapt Regulamentul propriu-zis de ordine interioară al instanțelor, cuprinde dispoziții generale legate de puterea judecătorească, instanțele de judecată, secții ori complete de judecată specializate.
 

Plângeri și la CSM

De asemenea, în Regulament se regăsesc dispoziții privind conducerea instanțelor, atribuțiile judecătorilor și ale personalului instanțelor, ale asistenților judiciari, dar și măsuri privind unificarea practicii judiciare.

În secțiunea Document puteți consulta și descărca Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului CSM și Anexa ce cuprinde Regulamentul de ordine interioară al instanțelor.
Nu este de trecut cu vederea faptul că, la începutul lunii mai, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avut, de asemenea, de analizat o plângere prealabilă formulată de Valentin Răducu Preda.

În cadrul ședinței respective, plângerea fostului consilier al fostului primar Radu Mazăre a fost conexată celei formulate de fostul manager al Spitalului Clinic de Urgență Constanța, Dănuț Căpățînă, dar și celei formulate de fostul avocat constănțean Sorin Șandru.

Așa cum am arătat în edițiile anterioare, toți cei trei petiționari, respectiv Preda, Căpățînă și Șandru fuseseră condamnați definitiv, Preda primind patru ani de detenție pentru divulgarea secretului ce periclitează siguranța statului și trafic de influență.
 

Citește și:

Dănuț Căpățînă, Răducu Preda și Sorin Șandru, cu plângeri la CSM

Judecătorii analizează azi cererea fostului consilier al lui Radu Mazăre, Valentin Răducu Preda


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul București, undă verde pentru dosarul lui Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

09 Apr 2021 692

Tribunalul București, așteptat să se pronunțe azi în dosarul lui Valentin Răducu Preda

09 Mar 2021 1025

Valentin Preda, fost secretar de stat, trimis în judecată. Final de anchetă în cameră preliminară

27 Feb 2021 1344

Anunț important din sala de judecată! Judecătorii au respins un acord DNA. Cine bătuse palma cu procurorii

25 Feb 2021 1056

A bătut palma cu procurorii DNA Gabriel Bohâlțeanu, din dosarul lui Răducu Preda, în așteptarea condamnării

19 Dec 2020 1431

Oficial de la DNA. Fost consilier al lui Radu Mazăre Răducu Preda, trimis în judecată

17 Dec 2020 1034

Răzgândirea fostului consilier al lui Mazăre

31 Oct 2020 2222

Fost consilier al lui Mazăre, la judecată cu CSM. Dosarul a ajuns la Constanța. Despre ce este vorba

22 Aug 2020 840

Fost consilier al lui Radu Mazăre Reacția judecătorilor bucureșteni în procesul intentat de Răducu Preda Consiliului Superior al Magistraturii

29 Jun 2020 996

Dănuț Căpățînă, Răducu Preda și Sorin Șandru, cu plângeri la CSM

12 May 2020 2546

Judecătorii analizează azi cererea fostului consilier al lui Radu Mazăre, Valentin Răducu Preda

15 Apr 2020 856

Fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor Contestaţia în anulare formulată de Valentin Preda, admisă în principiu

27 Jan 2020 750

Fostul consilier al lui Radu Mazăre, Valentin Răducu Preda, azi, în faţa judecătorilor de la Curtea Supremă

22 Jan 2020 1111

Fostul secretar de stat Valentin Preda, nemulţumit de pedeapsă!

05 Dec 2019 2035

Fostul consilier al lui Radu Mazăre, Valentin Răducu Preda, condamnat definitiv. Iată minuta instanţei!

09 Apr 2019 2458