Impex Romcatel Cercetare Proiectare SRL, care a documentat reabilitarea Cazinoului din Constanța, în atenția judecătorilor. Anunțul Curții de Apel Iași

  • Impex Romcatel Cercetare Proiectare fusese achitată în primă instanță.
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
Impex Romcatel Cercetare Proiectare SRL, societatea care a întocmit documentația pentru lansarea licitației vizând reabilitarea și consolidarea Cazinoului din Constanța, așteaptă verdictul de la Curtea de Apel Iași în dosarul întocmit de procurorii ieșeni.
 
Achitată în primă instanță de Judecătoria Vaslui, firma așteaptă acum verdictul instanței de control judiciar.
 
Programat pentru data de 28 august 2023, verdictul a fost amânat cu o lună, judecătorii de la Curtea de Apel Iași anunțând că au nevoie de mai mult timp pentru deliberări.
 
Decizia pe care o va lua Curtea de Apel Iași va fi definitivă.
 
Dosarul 6382/333/2018 vizează contractul pentru lucrările de reabilitare a monumentului istoric Palatul Copiilor Vaslui, dosarul fiind trimis în instanță de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
 
În cauză, procurorii formulaseră acuzații de înșelăciune, însă judecătorii Secției Penale a Judecătoriei Vaslui au apreciat că se impune pronunțarea unei soluții de achitare.
 
Dosarul a ajuns în apel la Curtea de Apel Iași, după ce Vorica Frunză, Iulia Ursache, Palatul Copiilor Iași, dar și procurorii au atacat prima hotărâre pronunțată la judecătorie.
 
Instanța de apel a admis cererea procurorului și a dispus reaudierea mai multor martori.
 

La finalul cercetării judecătorești, instanța a anunțat că verdictul va fi pronunțat la data de 28 august 2023, dar, la data stabilită, judecătorii au amânat pronunțarea pentru data de 28 septembrie 2023.
 
Dosar instrumentat la Iași

 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, Impex Romcatel Cercetare Proiectare fusese deferită instanței de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, sub acuzații de înșelăciune, la rândul său administratora societății, Viorica Frunză, dar și contabila șefă, Iulia Ursache fiind, de asemenea, trimise în judecată.
 
În urma primei decizii a instanței, atât societatea Impex Romcatel Cercetare Proiectare, cât și administratora, dar și contabila șefă au fost achitate de acuzațiile aduse de anchetatori.
 
În Hotărârea 1558/2022, magistrații Judecătoriei Vaslui au vorbit, printre altele, despre principiul aplicării legii penale mai favorabile, existent în sistemul de drept din România.
 
Legat de infracțiunea de înșelăciune imputată de anchetatori, judecătorii au arătat, printre altele, că „indiferent de modalitatea în care se săvârşeşte infracţiunea de înşelăciune, urmarea imediată a laturii obiective constă în producerea unui prejudiciu material persoanei înşelate, iar în absenţa unor acţiuni menite să producă o pagubă materială (cum este şi cazul de faţă), fapta nu constituie infracţiunea de înşelăciune“.
 
„Prin urmare“, au spus judecătorii, „instanţa constată că tipicitatea obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, din perspectiva conţinutului constitutiv (lipseşte urmarea imediată specifică infracţiunii de înşelăciune), nu este realizată în cauză“.
 
Cu privire la infracțiunea de uz de fals, judecătorii au constatat că s-a împlinit termenul de prescripție: „constatând că în cauză este incidentă prescripţia răspunderii penale, instanţa va pronunţă o soluţie de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatei (...) pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, faptă prev. şi ped. de art. 323 Cod penal“.
 
În ce privește acțiunea civilă, judecătorii au arătat că „înainte de începerea cercetării judecătoreşti, persoana vătămată Palatul Copiilor Vaslui s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.650.055,02 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor si a manoperei neexecutate în derularea contractului nr. 4/03.11.2008; cu sumele de 102.547,83 de lei şi 49.593,82 de lei, reprezentând contravaloarea garanţiei de buna execuţie care a fost eliberată prin inducerea în eroare a Piraeus Bank Iaşi, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi până la data acoperirii prejudiciului“.
 
„Instanţa constată că pretenţiile civile formulate sunt incidente cu prejudiciul reclamat prin actul de sesizare a fi produs ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpate“, conform instanței.
 
Au arătat judecătorii în continuare că „potrivit art. 25, alin. 5 Cod procedură penală, în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă“.
 
„Ca urmare a soluţiilor de achitare dispuse cu privire la infracţiunile de înşelăciune, rezolvări întemeiate pe art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi Cod procedură penală, în baza art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, instanţa urmează să lase nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Palatul Copiilor Vaslui în contradictoriu cu inculpatii S.C. Impex Romcatel Cercetare Proiectare S.A., Frunză Viorica şi Ursache Iulia“, se arată în decizia instanței.
 
De asemenea, judecătorii au vorbit și despre măsurile asiguratorii luate în cauză, arătând că a fost luată măsura asigurătorie a sechestrului faţă de inculpatele S.C. Impex Romcatel Cercetare și Proiectare SA şi Frunză Viorica, fiind vorba despre două imobile situate în Iași, „până la concurenţa valorii prejudiciului creat, respectiv 1.263.296,06 lei, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune“.
 
Au spus judecătorii că „potrivit art. 397, alin. 5 Cod procedură penală, în cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin“.
 
Totuși, „aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii“.
 
În acest context, rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel Iași.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului, din Techirghiol, gata de reabilitare. Cine asigură asistența tehnică și cine se ocupă de lucrări
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice CJC a suplimentat cu 10% contractul pentru documentațiile care vor sta la baza reabilitării sitului arheologic de la Cetatea Histria (DOCUMENTE)

10 Apr 2024 559

Curtea de Apel Iași, decizie definitivă pentru compania care a documentat reabilitarea Cazinoului din Constanța

24 Nov 2023 956

Curtea de Apel Iași, verdict în așteptare pentru firma care a documentat reabilitarea Cazinoului din Constanța!

20 Jul 2023 1021

Dosarul societății care a documentat reabilitarea Cazinoului din Constanța, ajuns la Curtea de Apel Iași. Se reaudiază martorii!

11 Apr 2023 1532

Judecătorii explică de ce a fost achitată societatea care a întocmit documentația pentru reabilitarea Cazinoului din Constanța (MOTIVARE)

29 Dec 2022 1616

Decizie surprinzătoare pentru procurori, în procesul firmei care a făcut actele pentru reabilitarea Cazinoului din Constanța! Cu apel, în zece zile!

26 Nov 2022 2619

Licitații pentru Cazino și biserica de lemn din Techirghiol Expertize contestate și experți audiați, în dosarul firmei Impex Romcatel Cercetare Proiectare

22 Feb 2022 1898

Sechestru la firma Impex Romcatel Cercetare Proiectare! Se cer lămuriri de la expert. Compania - licitații pentru Cazino și biserica de lemn din Techirghiol!

02 Oct 2021 2445

A mai fost restaurată între anii 1984-1986. CNI a atribuit un contract pentru restaurarea bisericii de lemn a Mănăstirii Sf. Maria din Techirghiol, județul Constanța

25 Jan 2021 2956

Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului, din Techirghiol, gata de reabilitare. Cine asigură asistența tehnică și cine se ocupă de lucrări

22 Jan 2021 3248

Construită de bătrânii maramureșeni Biserica din lemn Adormirea Maicii Domnului, din Techirghiol, intră în reabilitare. Afaceriștii care vor să se ocupe de monument

31 Oct 2020 3668

A actualizat documentația pentru Cazino Au lipsit martorii la procesul firmei Impex Romcatel Cercetare Proiectare

20 Sep 2020 1839

Continuă procesul firmei Impex Romcatel Cercetare Proiectare, la Vaslui

17 Sep 2020 3206

Procesul firmei ce a actualizat documentația pentru Cazino. Expertize și martori citați cu mandate de aducere

27 Jul 2020 1584

O nouă înfățișare în procesul firmei care a actualizat documentația pentru Cazinoul din Constanța și a vrut să-l restaureze

11 Jul 2020 2210