Informaţii clasificate, pentru toate nivelurile de secretizare Cine este noul funcţionar de securitate al Curţii de Apel Constanţa

 


Compartimentul de Documente Clasificate ce funcţionează în cadrul Curţii de Apel Constanţa are un nou coordonator, în persoana judecătoarei Adriana Ispas. Aceasta a înlocuit-o în fruntea compartimentului pe judecătoarea Eleni Cristina Marcu, fost vicepreşedinte al instanţei până la începutul acestui an, când a fost promovată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
Modificarea privind coordonarea Compartimentului de Documente Clasificate este făcută în baza Deciziei nr. 317/2019 a preşedintelui Curţii de Apel Constanţa, judecătorul Marius Cristian Epure. În acelaşi document se arată că predarea - primirea evidenţei documentelor clasificate urmează să se facă până la data de 15 ianuarie.
 
Astfel, potrivit documentului citat, magistratului Adriana Ispas, delegat în luna decembrie 2019 vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa, i-a revenit poziţia de funcţionar de securitate şi coordonator al Compartimentului de Documente Clasificate al instanţei.
 
Supleanţi ai coordonatorului Compartimentului au fost numiţi judecătorii Claudiu Răpeanu şi Alina Jurubiţă. Totodată este de menţionat că poziţia de supleant al funcţionarului de securitate şi al coordonatorului ar fi trebuit să revină celui de-al doilea vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa, însă funcţia este în prezent vacantă.
 
Persoanele care gestionează, primesc, ţin evidenţa, multiplică, păstrează şi efectuează celelalte operaţiuni ce conţin informaţii clasificate, pentru toate nivelurile de secretizare, sunt grefierul arhivar şef al instanţei şi, în lipsa acestuia, trei alţi grefieri arhivari.
 
„Predarea-primirea evidenţei documentelor clasificate se va efectua conform prezentei decizii, până la data de 15 ianuarie 2020“, se mai arată în documentul semnat de preşedintele instanţei.
 
Citeşte şi:
 
Secret de stat! Cine are grijă de documentele clasificate de la Curtea de Apel Constanţa

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 1008

Horoscop pentru săptămâna 22 - 28 aprilie 2024. Surprizele pot fi de proporții pentru unii dintre nativi

22 Apr 2024 805

Horoscop pentru marți, 19 martie 2024. O zi minunată pentru a stabili călătorii profesionale pentru unii nativi

19 Mar 2024 719

Constanța Final de proces în cazul polițistului acuzat că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!

09 Mar 2024 787

Polițist acuzat că ar fi dezvăluit unde sunt radarele pe Autostrada A2, București – Constanța! Mâine, primul termen în apel

10 Jan 2024 1248

Secretul unei petreceri de revelion reușite - cum te pregătești pentru noaptea dintre ani?

21 Dec 2023 906

Editorial Legături neîntrerupte. Prietenia - o comoară de preț în viața noastră

10 Dec 2023 902

Polițist suspectat că primea mită de la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

08 Nov 2023 786

Politician din Ungaria avertizează ISIS, al-Qaida şi Hamas sunt deja prezente la graniţa dintre Serbia şi Ungaria

02 Nov 2023 1078

Știri Constanța Gusturi autentice și secrete de gătit la Festivalul „Toamna în Bucate“ din Cumpăna

17 Oct 2023 1264

Știri justiție Constanța Polițistul de la Autostrăzi condamnat pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele, nemulțumit de pedeapsă

13 Sep 2023 1207

Constanța! Polițist condamnat pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada Soarelui

04 Sep 2023 1774

Editorial Americanii și OZN-urile

28 Jul 2023 1204

Caz incredibil instrumentat de procurorii din Constanța! Polițist trimis în judecată pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele

26 Jun 2023 33103

DGA Percheziție în Biroul de Investigații Criminale din IPJ Botoșani. Agent de poliție, încătușat

07 Jun 2023 1428